Unul dintre subiectele intens discutate, atât în presa din Est cât și în cea din Vest, este conflictul din Karabah. Însă în această avalanșă de știri și informații riști să nu mai înțelegi nimic. Am observat că în spațiul nostru mediatic lipsesc opinii de alternativă la acest subiect și atunci am decis să-l întreb pe colegul și prietenul meu, istoricul și politologul turc, Mehmet Perincek, ce se întâmplă de fapt în Nagorno-Karabah. Care sunt părțile implicate, ce interese au fiecare și cum vede el calea de soluționare a conflictului?
– Care este poziția Turciei în conflictul din Karabah și de ce Turcia sprijină Azerbaidjanul necondiționat?
– Mai întâi de toate aș vrea să subliniez că Turcia susține integritatea teritorială a Azerbaidjanului. Turcia nu are niciun scop agresiv sau expansionist împotriva Armeniei și chiar și teatrul de război nu este un teritoriu al Armeniei. Conflictul armat are loc pe teritoriul oficial al Azerbaidjanului.
Turcia și Azerbaidjanul sunt parteneri strategici, așa cum a spus și Haidar Aliev că Turcia și Azerbaidjan sunt două state, dar o singură națiune. Între aceste două state există legături istorice, culturale, etnice, de limbă și legături vechi și trainice.
Totodată, ambele state sunt parteneri strategici și în domeniul energetic. Din acest motiv, Turcia susține integritatea teritorială a Azerbadjanului, dar atitudinea Turciei față de diferendul din Karabah nu se bazează doar pe aceste lucruri.
Chestiunea Nagorno-Karabah-ului și conflictul din prezent reprezintă o amenințare la adresa securității Turciei pentru că acum Turcia se află într-un puternic conflict cu Lumea Atlantică. Există o confruntare foarte puternică dintre Turcia și SUA, chiar și cu NATO în estul Mediteranei. În estul Mediteranei s-a format un bloc alcătuit din SUA, Israel, Franța, Grecia și Ciprul de Sud. Ei vor desfășura exerciții militare orientate împotriva Turciei. Și o confruntare similară este acum în Siria. Și toată lumea cunoaște planurile Washingtonului în privința Kurdistanului Mare. Acest lucru la fel reprezintă o amenințare la adresa securității Turciei. Și având în vedere situația din estul Mediteranei și din Siria, Lumea Atlantică deschide un nou front prin intermediul Armeniei, nu doar împotriva Azerbaidjanului, dar și împotriva Turciei. Ei doresc să distragă atenția armatei Turciei de la Siria, de la situația din estul Mediteranei.
– Ce urmărește de fapt Occidentul?
– Scopul Lumii Occidentale în escaladarea acestui conflict, a diferendului din Karabah, este ca astfel să strice relațiile dintre dintre Moscova și Ankara. Iată de ce au fost lansate acele falsuri, precum că avioanele de luptă F-16 ar fi doborât un avion armenesc. Ei răspândesc și alte minciuni, precum că Turcia a adus mercenari din Siria pe frontul din Karabah. Scopul unor astfel de zvonuri este de a provoca Rusia împotriva Turciei. Tot aici ar trebui să subliniem de ce noi nu am putut să ne opunem acestui conflict armat. Mai întâi de toate trebuie să spunem că grupul de la Minsk nu funcționează. Am în vedere că grupul de la Minsk nu a avut și nu va avea niciun rezultat în soluționarea diferendului din Karabah.
– Și atunci care crezi că ar fi calea ieșirii din impas?
– Acest lucru scoate în evidență faptul că este nevoie de un alt mecanism în soluționarea acestui conflict și cred că procesul de la Astana reprezintă un model foarte bun pentru soluționarea a oricăror probleme regionale. Formatul de la Astana deja înregistrează succese în Siria. Atunci când Turcia, Rusia și Iranul vor pune capăt amestecului Occidentului și vor prelua inițiativa în propriile mâini, atunci aceste state sunt capabile să soluționeze orice probleme regionale, inclusiv conflictul din Karabah. Iată de ce, pentru soluționarea chestiunii din Karabah, trebuie aplicat formatul Astana.
Din punct de vedere geografic, geopolitic și istoric, Turcia, Iranul și Rusia au mai multe lucruri în comun în privința Karabahului, decât Occidentul. Din această cauză, trebuie înlăturat amestecul Occidentului, iar Ankara, Teheranul și Moscova trebuie să-și unească eforturile pentru a soluționa conflictul din Karabah într-un mod echitabil.
– Totuși de ce anume acum s-a ajuns până la o confruntare armată?
– Conflictul a ajuns până la această etapă, deoarece Armenia și-a schimbat puternic vectorul său, în special după venirea la putere a lui Pașinean. Armenia a început să promoveze o politică prooccidentală. Până la așa numita revoluție, structurile americane activau foarte intens în Armenia. Cea mai mare ambasadă a SUA din Europa se află la Erevan. Fundația Soros este foarte activă. Și Pașinean, cu ajutorul acestei structuri a ajuns la putere și și-a arătat loialitatea față de această structură atlantistă. Iată de ce politica prooccidentală a Armeniei irită Moscova și consider că există o bază de colaborare dintre Rusia și Turciei în vederea soluționării conflictului din Karabah.
Tot aici este important să amintim că anterior Rusia pleda pentru păstrarea status quo-ului în problema din Karabah, dar eu consider că acele vremuri au trecut deja. Relațiile ruso-turce, ruso-azere, s-au dezvoltat foarte mult, iar pe de altă parte Azerbaidjanul a devenit mult mai puternic din punct de vedere militar, în comparație cu Armenia. Iată de ce cred că politica de păstrare a status-quo-ului promovat de Rusia se va schimba. Și s-a schimbat atunci când specialiștii și oamenii de stat ruși au elaborat un plan important, care a fost denumit ulterior Planul Lavrov. Conform acestui plan, Armenia trebuia să se retragă din 5 regiuni ocupate. Atunci Sargsian a căzut de acord în privința acestui plan, însă ulterior Pașinean a venit la putere și a renunțat la acest plan. Și acest lucru la fel demonstrează rolul negativ jucat de Pașinean în soluționarea acestui conflict. Acest lucru demonstrează cine alimentează acest conflict.
Din acest motiv, Rusia, Turcia și Iranul pot să-și unească eforturile împotriva amestecului Occidentului în conflictul din Karabah și vor fi capabili să găsească o soluție corectă în soluționarea acestui conflict.
Cezar Salahor 