A rămîne neclintit în credință – Sf. Vicențiu de Lerini


…Să nu se tulbure inima voastră…/Ioan 14, 27/

Adesea aud printre creștinii noștri tînguindu-se: ”oare de ce la noi, care ne-am născut ortodocși, s-au înmulțit sectanții ca ciupercile după ploaie”… Ei, citind cartea ”Profeții și mărturii Creștine pentru vremea de acum” am găsit textul Sf. Vicențiu de Lerni care ne vorbește așa:

”Datoria noastră e să urmăm religia încotro ne conduce ea, și să nu conducem religia încotro vrem noi.

Trebuie să avem mare grijă de păcatul greu al trădării credinței și abaterii de la Ortodoxie! Niciodată nu a fost îngăduit, nu este îngăduit și nu va fi îngăduit să li se întoarcă creștinilor ortodocși ceea ce ei nu au primit anterior!

Cu adevărat ortodox e acela, care este legat cu tot sufletul de Biserică, de trupul lui Hristos, care nu pune nimic mai presus de credința universală în Dumnezeu – nici autoritatea, nici dragostea, nici talentele, nici elocvența, nici filosofia cuiva – ci, disprețuind toate acestea, stă în credință ferm, statornic și neclintit, socotind de datoriea sa să respecte și să creadă doar în ceva care se știe că a fost respectat unanim din vechime de către Întreaga Biserică Universală. Iar dacă află că un lucru – că ceva necunoscut a fost introdus de cineva unilateral, fără acordul celorlalți, sau chiar împotriva voinței tuturor sfinților, atunci el neagă acest lucru, căci nu face parte din credința cea adevărată, ci este doar o ispită… Fericitul Apostol Pavel, în epistola întîi către Corinteni, scrie: ”Căci trebuie să fie între voi eresuri, ca să iasă la lumină cei încercați” (I Cor. 11, 12). Apostolul spune acestea de parcă cei vinovați de erezii nu sunt stîrpiți îndată de Dumnezeu tocmai ca să iasă la iveală cei vrednici, adică să se vadă cît de mult, de adevărat și de neclintit iubește fiecare credința sobornicească. Și de bună seamă, de îndată ce apare vreo inovație, devine evidentă greutatea boabelor și ușurința plevei. Atunci foarte ușor se spulberă de pa erie tot ceea ce nu gravitează spre ea: unii își iau zborul nu se știe încotro, alții sunt atît de alarmați, încît se tem ca nu cumva să piară: le este rușine și sunt încurcați, nefiind nici morți, nici vii, căci au primit în ei otravă atît cît să nu-i omoare, dar nici nu le-o digeră stomacul: nu le provoacă moartea, dar nici nu-i lasă să trăiască. Vai, e o stare vrednică de milă!”

Cu pace, să rămînem statornici în credința strămoșească.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s