Puţini sunt Sfinţii care au rămas printre noi în vremurile acestea prea vrednice de plîns, dar chiar dacă nu vedem printre noi asemenea drepţi, ca şi Arhiepiscopul Averchie, învăţăturile sale rămîn cu noi şi ne pot fi lumina călăuzitoare prin bezna zilelor care vor urma, cînd Biserica este cu putinţă să fie silită să fugă în pustie , asemeni Femeii din Apocalipsă ( cap. 12) – Biserica vremurilor din urmă.
Dar acum, în cel de-al XX-lea veac al erei creştine, au apărut „înţelepţii” – „neocreştinii”, aşa după cum îşi spun unii dintre ei – care nu doresc să audă despre cele spuse mai sus. Propovăduiesc un soi nou de creştinism dulceag, sentimental şi trandafiriu deşărtat de toată făptuirea şi lupta, o imaginară, atotcuprinzătoare dragoste pseudo-creştină şi îmbucurarea fără de nici o oprelişte din toate deliciile acestei trecătoare vieţi pămînteşti. Ignoră cu desăvîrşire nenumăratele pilde din Sfînta Scriptură, carelămurit şi cu tărie vorbesc despre lupta duhovnicească, despre rîvna cu care suntem îndatoraţi să-L urmăm pe Mîntuitorul Hristos în a ne răstigni pentru lume, despre multele dureri prin care trebuie să treacă creştinul în această viaţă, începînd cu cuvintele pe care Însuşi Mîntuitorul Hristos le-a spus ucenicilor Săi la Cina cea de Taină: „În lume necazuri veţi avea” (Ioan 16, 13). Şi aceasta se întîmplă deoarecem după cum Însuşi Domnul ne spune, adevăraţii creştini nu sunt din lume (Ioan 15,19), pe cînd „lumea întreagă zace sub puterea celui rău” (I Ioan 5,19). Din această pricină creştinii nu trebuie să iubească această lume şi „cele ce sunt în lume” (I Ioan 2, 15); „prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu” şi „cine va voi să fie prieten cu lumea se va face vrăjmaş lui Dumnezeu” (Iacov 4, 4).
Autor: Părintele Serafim Rose
Cezar Salahor 