Dezbinarea – boala românilor de pretutindeni


„În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” /Ioan 16,33/

Cu cît citesc mai mult despre românii şi aşazişii „vlahi” din Valea Timocului, dar şi disputele permanente între autorităţile Sîrbeşti şi cele din România, mereu acompaniate de scrîşnirile din dinţi între Patriarhia Serbiei şi cea a României, văd tot mai clar similitudinea problematicii etnic-naţional-religioase de la noi din spaţiul românesc basarabean. Avem aceeaşi dispută prostească dintre o naţiune inventată şi cea adevărată, avem acelaşi conflict administrativ-religios disputat între Patriarhia Românească şi de data asta cea a Rusiei. Şi desigur avem acelaşi tip de autorităţi, care, la fel ca în Serbia, ştiu doar să-şi vadă de interesele lor meschine, profitînd de pe urma dezbinării, acumulînd capital politic cînd pe seama unui grup, cînd pe seama altuia.
În ambele colţuri ale lumii ortodoxe-româneşti constatăm cu regret, aceleaşi cerc vicios care nu cred să schimbe foarte curînd situaţia. Pe de o parte politicul îşi vîră mereu coada prea adînc în treburile bisericeşti (încercînd să utilizeze mijloace lumeşti (CEDO, Legislaţia UE ş.a) în soluţionarea problemelor de ordin canonic bisericesc), pe de altă parte constatăm cu o şi mai mare durere, abaterile ierarhilor de la canoanele Ortodoxiei, dar şi împotmolirea mădularelor Bisericii în mrejele politicului. De ce politicianismul democratic îşi vîră coada în viaţa bisericească e clar, pentru că asta îi este profesiunea, de a dezbina şi a domina. Păcat însă că Ierarhia bisericească se împotmoleşte în treburile lui mamona. Imperiul Bizantin nu mai există, şi o altă formă statală similară nu se prea întrevede la orizont, în care să putem vorbi despre simfonia puterilor. Probabil trebuie să scăpăm de acest „complex” sau de „lanţurile” Bizanţului şi să nu ne mai facem speranţe deşarte în privinţa statelor democratice, sau mai bine zis demonocratice.
P.S.
Cunoscînd problema de bază a indigestiei la români – ne mănîncăm unii pe alţii – şi analizînd situaţia din valea Timocului şi cea din Basarabia, constat cu bucurie, dar şi tristeţe că suntem cu toţii de-un neam, rămîne să devenim români cu adevărat, adică ortodocşi – leacul contra dezbinării.
P.P.S.
Lev Gumiliov vorbeste despre impulsurile pasionariste în istorie, care dau naştere noilor etnosuri, şi aceste etnosuri noi formate, moştenesc „energia” predecesorilor. Recitindu-l pe Herodot, care ne spune: „Tracii ar fi putut deveni cea mai mare putere a lumii dacă n-ar fi fost atât de dezbinați” – constat că am moştenit şi noi această trăsătură. Nu în zădar ne-am născut ortodocşi – Dumnezeu ne-a dat şi leacul pentru boala noastră.

Un gând despre “Dezbinarea – boala românilor de pretutindeni

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s