Despre libertatea de expresie şi condiţia de Om (2)


Astăzi, am citit un articol scris de Savatie Baştovoi, cu titlul – „Despre libertatea de expresie şi condiţia de Om„. Părintele Savatie a pus în discuţie o tematică foarte importantă, nu doar din punct de vedere teologic, dar şi din perspectivă filosofică,dar şi a discursului social şi poltic. Suntem contemporanii ideologiilor, pluralismului şi a libertăţii de expresie, vorbind cu termeni „democratici”. Însă viziunea asupra omului determină radical percepţia asupra paradigmei actuale a societăţii moderne. Dacă luăm drept fundament, în procesul de analiză a diferitelor ideologii, sau chiar a discursurilor politice, aparent contradictorii, cum vede fiecare condiţia umană, atunci observăm că pluralismul de idei şi retorica politică, de la o extremă la alta, nu este decît o iluzie. Pentru că atît liberalismul, solial-democraţia, neo-conservatorismul, sau comunismul sunt priponite ideologic în determinismul materialist. Adică, au aceeași viziune despre om, drept un accident provenit din haos, rezultat al procesului evoluţionist.

Observăm însă, că dacă omitem  problematica condiţiei umane, vorbind despre libertatea de expresie şi despre pluralism, ni se crează impresia că trăim într-o societate în care persoana conştientă face o liberă alegere. Însă, raţionamentul este fals, deoarece dezbaterile sunt de formă, nu de esentă. „Dogma” materialistă este pentru ei intangibilă, şi se discută doar modalitatea prin care se poate ajunge la „fericirea absolută”. (Fie raiul socialist prin colectivism, fie raiul individualist-liberal, unde individul nu are nici o barieră în calea dezvoltării sale. În ambele cazuri omul nu poate fi delimitat foarte mult de regnul animal.)

Din perspectivă ortodoxă, omul este cununa creaţiei divine, şi nu ultima măsură a tuturor lucrurilor. Şi aici aş îndrăzni să nu fiu de acord cu afirmaţia lui Protagoros, pomenită de Părintele Savatie, precum că „omul este măsura tuturor lucrurilor„. Fiind indignaţi de condiţia omului modern, nu rezolvăm nimic, dacă vom invoca citatul de mai sus. El nu motivează persoanele să-şi reevalueze atitudinile formate despre condiţia umană, ci din contra, cimentează viziunea antropocentristă în subconştientul colectiv. Deci, revolta contra omului modern, trebuie să fie de esenţă tradiţionalistă, care depăşeşte lumea materiei şi pune accent pe transcendental. Pentru că măsurîndu-se pe sine prin sine însusi, nu s-a înţeles pe sine şi nu a înţeles nici lumea din jurul sau (vezi II Corint. 10, 12), sau „Nimic nu stiu prin mine” – (I Cor. 4, 4).

Nu pot fi de acord nici cu afirmaţia: „Cuvântul nu poate fi judecat decât în legătură cu omul„, pentru că ne pomenim pe acelaşi tărim al materialismului, mai ales cînd cunoaştem că Dumnezeu a creat lumea prin Cuvînt. Şi tot mîntuitorul spunea „Cerul si pamantul vor trece, dar cuvantul Meu nu va trece” (Matei 24:35), nicidecum nu putem judeca cuvîntul, decît în legătură cu omul, din simplul motiv că omul este vremelnic.

„Toate umanismele europene, de la cele prerenascentiste, cele renascentiste şi mai departe, cele protestante, filozofice, religioase, sociale, ştiinţifice, culturale, politice au urmărit şi urmăresc neîntrerupt, cu ştiinţă sau fără ştiinţă, un singur lucru: să înlocuiască credinţa în Dumnezeul-om cu credinţa în om, să înlocuiască Evanghelia Dumnezeului-om cu evanghelia după om, filozofia după Dumnezeul-om cu filozofia cea după om, cultura dupa Dumnezeul-om cu cultura cea după om, într-un cuvint, să înlocuiască viaţa după Dumnezeul-om cu viaţa cea după om” – aşa ne glăsuieşte părintele Iustin Popovici. Tot el ne spune că „niciodată Sfînta Tradiţie nu va fi supusă revizuirii sau reînnoirii moderniste, niciodată nu ne vom aşeza deasupra Bisericii prin împărtăşirea unor experienţe personale ce contrazic experienţa infailibilă a Bisericii, niciodată nu vom reduce Biserica la vreo măsură personală sau hotărîre statală, căci atunci cînd vom încuviinţa cea mai mică dintre ereziile acestea, atunci ne vom rupe de Trupul Bisericii şi ne vom face hulitori ai Capului Ei, Mîntuitorul şi Domnul nostru Iisus Hristos”.

Părintele Savatie atenţionează foarte corect despre faptul că: „Statul, înainte de a păşi pe calea „reformelor” (sublinierea mea) politice, administrative, economice sau de învăţământ, trebuie să-şi definească propria viziune despre omAltminteri noi nu ştim cui se adresează politicienii noştri şi pentru cine luptă.” Aş dori să precizez, însă, că nu „OMUL” este „cea mai importantă problemă în biata noastră societate„, ci viziunea asupra lui. Şi dacă trebuie să luptăm pentru CINEVA, (nu ceva – n.a.) atunci acest cineva este Iisus Hristos. L-a fel, mi-aş dori şi eu revenirea la înălţătoarele tradiţii ale Bizanţului, unde duhul creştin şi omiletica prevalau asupra raţiunii şi retoricii. Poate atunci cînd vom reveni la axa de valori, care ne va aminti despre condiţia umană ca pe cununa creaţiei divine, atunci vom dobîndi libertatea cea adevărată.

2 gânduri despre “Despre libertatea de expresie şi condiţia de Om (2)

  1. Pingback: Despre libertatea de expresie şi condiţia de Om (2) « VOXPUBLIKA | Platforma de comentarii, bloguri si analize a Publika.md

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s