Robia „liberei alegeri”


– Ce este „libera alegere”? Se spune: să punem la dispoziția copiilor toată informaţia de care au nevoie, pentru că trăiesc într-o lume cu legi dure şi trebuie SĂ CUNOASCĂ tot, pentru ca ulterior să poate ALEGE. Dar va putea oare un copil să aleagă LIBER, dacă din fragedă copilărie este dezorientat prin diferite descrieri ale păcatului, neavînd nici o idee clară despre bine?

– Aici se face abuz de libertatea dăruită de Dumnezeu. Este dovada iresponsabilităţii generaţiilor mai în vîrstă faţă de copii. Mai mult, este o crimă a generaţiilor mai în vîrstă faţă de copii. E ca şi cum ai oferi o grenadă unui copilandru, să-l înveţi cum să se folosească, iar apoi săi spui: ALEGE, copile, viaţa sau moartea (la fel se întîmplă cu predarea cursurilor contra drogurilor). Este de la sine înţeles, că grenada în mîna băiatului sau a prietenilor lui, mai devreme sau mai tîrziu, va exploda!

Trebuie să cunoaştem psihologia copilului, mecanismul ispititirii. Lucram odată la un strung cu ferestrăul circular, iar fetiţa mea cea mai mare, care avea atunci vreo 12 ani, s-a apropiat şi a întrebat: „Tată, ce se va întîmpla dacă voi băga degetul?” Dar şi la unii maturi apare această dorinţă – de a băga degetul. O ispită cu adevărat diabolică!
La fel se întîmplă cînd omului is e propune ceva interzis, apare dorinţa de a încerca: dar ce este asta? Cîţi copii sunt cărora li se explică totul şi le sunt interzise anumite lucruri, dar oricum bagă sîrmă în priză să vadă – ce se va întîmpla? Consecinţele sunt – arsuri puternice al e mîinilor, feţei, a ochilor.

Deci, dacă vorbim despre o astfel de libertate, este o pură demagogie şi crimă pedagogică. Este la fel şi cu „drepturile” copilului la viaţa sexuală.

Aş numi această libertate demonică a păcatului, care acum ni se impune –robia unui sistem totalitar. Evanghelia ne spune – „Au nu ştiţi că celui ce vă daţi spre ascultare robi, sunteţi robi aceluia căruia vă supuneţi: fie ai păcatului spre moarte, fie ai ascultării spre dreptate?” (Rom. 6,16) Omul modern devine robul unor pasiuni josnice, ruşinoase şi obscene, despre care Evanghelia ne spune că este ruşine a vorbi. Iar acum, moravurile au devenit atît de perverse, încît nu doar a vorbi nu este o ruşine, dar nu este ruşine nici a le demonstra.

Dar de ce să ne concentrăm aasupra răului şi să-l privim ca pe ceva obişnuit? De ce trebuie omul să fie pus în faţa răului şi să i se spună: ALEGE! Puneţil în faţa binelui şi spuneţii că aceasta este bine. […]
În societatea noastră libertatea este înţeleasă într-un mod cu totul pervertit, mai mult ca libertinaj, unde este permis tot ce-ţi doreşti. Se consideră că în aşanumita societate democratică, limitarea libertăţii este inadmisibil, chiar criminal. Dar Biserica înţelege libertatea drept libertatea faţă de păcat, de rău, cînd nici o forţă exterioară nu te poate impune să faci ceea ce vine în contradicţie cu propria conştiinţă, cu idealurile tale – iată atunci te poţi considera liber.

Acum cîţiva ani, mergînd pe o stradă unde pe parcursul a cîtorva ore în şir stătea un pastor protestant. În jurul lui se adunaseră un grup de oameni să-l asculte. Acest om, acompaniat de o melodie modernă ritmată intona cuvintele apostolului Pavel: „Domnul este Duh, şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate.” Cei care îl ascultau, băteau din palme şi dansau în ritm. Şi atunci m-am gîndit: da, acestea sunt cuvintele apostolului Pavel, desigur, este adevărat că libertatea este acolo unde este Duhul lui Dumnezeu, dar oare este prezent aici Duhul Lui Dumnezeu? Dacă trăim astfel încît se depărtează harul Duhului Sfînt, atunci cădem în robia păcatului, cu toate că în nebunia şi orbirea noastră numim aceasta stare de libertate.

Pr. Alexandr Ilyaşencofragment din „Как защитить вашего ребёнка?” (Cum să vă apăraţi copilul?)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s