Jalnic peisaj electoral…


După alegeri

Am trecut şi de 5 iunie… Unii acum aşteaptă data de 19. Ca şi în capitală, de altfel cea mai murdară şi plictisitoare campanie, în toată ţara s-a accentuat polarizarea societăţii în ai noştri şi ai voştri. Conform „principiilor democratice” în cadrul unor alegeri locale, dezbaterile şi polemicile (intelectuale) ar trebui să fi fost duse pe marginea problemelor de interes local şi a căilor de soluţionare şi mai puţin pe culori politice. Se observă o tendinţă periculoasă de a vota un candidat, fie şi prost „dar e al nostru”-spun ei. Şi aici vedem limita raţiunii democraţiei moldoveneşti. Pe mulţi îi interesează statistica, adcică cîte primării vor fi „vopsite” într-o culoare s-au alta pe hărţile eletronice ale agenţiilor de ştiri, pe cînd programele de guvernare locală nu prea interesează pe nimeni cu atît mai puţin biografiile candidaţilor la funcţiile de Primari şi consilieri, care vor hotărî soarta cetăţenilor în viitorii 4 ani.

Fiind în provincie, e foarte hazliu să te delectezi cu titlurile agenţiilor de presă unde apare: „În atîtea raioane AIE a obţinut majoritatea; În atîtea raioane PCRM a obţinut majoritatea” – bla, bla… Mă întreb ce fel de AIE este prin raioane, cînd datorită existenţei PCRM mai există încă AIE, cel puţin formal… În raioane e şi mai interesant, cînd foşti comunişti, proaspăt-reProFilaţi în democraţi de tot felul, apar ca lideri locali incontestabili, care trebuie să ducă flamura AIE cu mîndrie, iar toţi cei care nu agrează PCRM automat trebuie acum să-i susţie în turul doi. Nu de alta da pînă şi Lupu cu Filat îl susţin pe Chirtoacă, şi mai este şi ucaz de sus. Reamintesc, nimeni nu discută despre ce vrea să facă un candidat sau altul, doar din partea cărui partid este… Ce să mai spui, jalnic peisaj electoral!

Pe 19 iunie cred că multă lume în capitală, îi va vota pe ambii candidaţi – să nu se supere cumva vreunul…

Iar în primării – sper să cîştige primari care vor să facă ceva pentru comunităţile lor, indiferent de culoarea politică pe care o reprezintă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s