Securitatea alimentară – componentă de bază a suveranităţii


Republic mai jos un articol scris de Ana Ciofu despre Securitatea alimentară.

Conceptul de securitate este deseori abordat în mod greşit doar la nivel militar şi politico-militar. Multidimensionalitatea acestui concept include deasemenea securitatea demografică sau alimentară, energetică sau cea a mediului. Toate aceste componente garantează în egală măsură caracterul suveran al oricărui stat. Dacă pornim de la premiza că rostul unui stat este acela de a asigura dăinuirea neamului care l-a creat şi care locuieşte în limitele sale teritoriale, este uşor să observăm cum creşte importanţa altor componente ale securităţii decît cea militară. Securitatea alimentară are, astfel, un rol deosebit în contextul păstrării suveranităţii statului.

În cele ce urmează vom încerca să analizăm relaţia „hrană – stat” şi să demonstrăm veridicitatea afirmaţiei„dependenţa alimentară este direct proporţională cu lipsa suveranităţii”.

În mod straniu de fals s-a promovat de-a lungul ultimului secol faptul că un stat agrar este un stat înapoiat, iar unul industrializat este unul dezvoltat şi puternic. Reproşa cineva la un moment dat că termenul „industrializat” este sovietic şi, respectiv, depăşit, iar termenul mai potrivit ar fi cel de „dezvoltat”, dar vom păstra, totuşi, această formulă, care exprimă mai bine situaţia reală. Nu negăm faptul că statele industrializate sunt mai bogate şi posedă din plin atributul comodităţii, dar acesta nu este un criteriu de separare în bune şi rele statele agrare şi cele industrializate. Vom observa în următorii ani că statele cu o agricultură bine pusă la punct vor fi mult mai viabile decît celelalte, în contextul unei crize alimentare tot mai pronunţate.

Urbanizarea a adus după sine o intensificare a schimburilor comerciale şi o creştere a poftei de profit, indiferent de mijloace. Aceasta s-a făcut pe seama degradării controlate (!) a mediului rural, iar argumente sunt suficiente. De exemplu, unele rapoarte de specialitate indică faptul că „ajutoarele acordate sectorului agricol s-au diminuat cu 83% în ultimii 30 de ani, fiind favorizată agricultura la nivel extins. În timpul acestui proces, micii fermieri au fost neglijaţi”. Motivul intim al acestui fenomen este destul de simplu: masele dependente (de gaz, de electricitate, de apă, de alimente) sunt mai uşor de controlat decît cele care îşi pot asigura de sine-stătător satisfacerea necesităţilor vitale. Mai simplu spus: poţi hrăni masele – ele te urmează. Or foamea produce tensiune şi destabilizare la nivel socio-politic.

Catastrofa mediului rural şi, implicit, a siguranţei alimentare s-a produs, printre altele, din cauza lipsei unor programe pentru dezvoltarea agriculturii, acaparării fermelor de către marile corporaţii, înghiţirii micilor producători de către super-market-uri, etc. Acest fenomen s-a înregistrat în ţările industrializate, iar modelul lor este exportat în statele aflate „în tranziţie” şi în cele „subdezvoltate”. Este uşor de observat tendinţa actuală, în Moldova de exemplu, de concentrare a unor terenuri mari în mîinile unui proprietar privat; tendinţă care lichidează din start orice concurenţă sănătoasă din partea unor mici producători, ceea ce produce în final un centralism economic de tip oligarhic. Aici putem vedea o paralelă extrem de interesantă între deţinerea pămînturilor de către statul – partid (în perioada sovietică) şi deţinerea pămînturilor de cîţiva proprietari gigantici (în sistemul capitalist) care acţionează, şi unii şi alţii, în vederea obţinerii de profit şi nicidecum în realizarea interesul naţional.

Trebuie să reţinem că securitatea alimentară are cîteva componente definite după criteriul social şi cel economic. După criteriul social identificăm în calitate de componentă de bază: cultura alimentară. Aceasta, evident, diferă de la popor la popor, în funcţie de amplasare geografică, acces la resurse şi, respectiv, tradiţii culinare. După criteriul economic observăm trei componente importante şi anume:

• Obţinerea materiei prime

• Procesul de fabricare a produsului finit

• Distribuţia, care constă în depozitare şi vînzare (preţ şi distribuţie uniformă pe teritoriu)

Aceste trei componente cad, vrem sau nu, sub incidenţa reglementării lor de către stat. Statul nu trebuie să controleze activitatea agenţilor economici implicaţi în aceste procese; statul trebuie să creeze mecanisme ca activităţile lor să nu prezinte riscuri asupra siguranţei alimentare a cetăţenilor.

O componentă subsidiară a criteriului economic este publicitatea. Spunem subsidiară la prima vedere, dar la o analiză profundă a acestui fenomen, vom observa că influenţează, de cele mai multe ori negativ, întregul domeniu al siguranţei alimentare, mai ales că efectele lui se găsesc în componenta socială.

Pentru a argumenta această poziţie, aducem în prim plan banalul exemplu al Cola-cola sau Mcdonalds sau orice alt brand al unei corporaţii transnaţionale. Nu vom exemplifica aici întregul proces de constituire şi funcţionare a corporaţiilor transnaţionale, dar vom menţiona că ele deţin la ora actuală un rol major în reglementarea internaţională (cu interferenţe la nivel intern) a tuturor elementelor ce compun siguranţa alimentară şi reprezintă, de cele mai multe ori, cauze reale ale înrăutăţirii situaţiei alimentare la nivel global.

Fenomenul publicitar, devenit armă marketologică de mare „valoare”, – în sensul utilizării intense a acesteia – dacă nu este reglementat etatic prin principii care să protejeze securitatea alimentară a propriilor cetăţeni, este în stare să ameninţe (şi chiar o face) nu doar sănătatea populaţiei, dar chiar şi statalitatea însăşi. Publicitatea, pe lîngă promovarea, deseori agresivă, a unor produse de calitate îndoielnică, intervine, la fel de agresiv, în cultura alimentară a comunităţii, stimulînd fenomenul consumismului, atipic oricărei civilizaţii, cu excepţia celei occidentale.

Revenind la procesul obţinerii materiei prime – în calitate de componentă a securităţii alimentare – trebuie să remarcăm o problemă din ce în ce mai gravă, cu efecte negative directe asupra populaţiei şi, implicit, asupra securităţii, şi anume: Organismele modificate genetic.

Acest fenomen are cîteva abordări: rațional-fiziologică, moral-umană și spirituală. Prima din ele corespunde în totalitate exigențelor modernității; modificarea genetică a organismelor vii reprezintă un pas revoluționar în dezvoltarea biotehnologică, de aceea sunt permise orice combinații de dragul verificării eventualelor reacții din partea organismelor supuse acestor modificări și de dragul obținerii de profit. Abordarea moral-umană ne indică faptul că modificarea genetică a organismelor poate avea consecințe negative asupra circuitului în cadrul lanțului trofic; conștientizarea riscurilor ne oprește de la efectuarea unor experimente care se pot dovedi nefaste. Abordarea spirituală, cea mai ignorată de modernitate, consideră acest fenomen este o intervenție nefirească în raport cu Creația, o profanare a Ei.

Indiferent de modalitatea de abordare a acestui fenomen, trebuie să ținem cont de faptul că modificarea genetică a organismelor, mutația voluntară și amestecarea genelor între organisme făcînd parte din categorii diferite este anacronică și periculoasă pentru sănătatea oamenilor. Pericolul nu constă doar în existența acestor organisme, dar în rezistibilitatea lor comparativ cu organismele normale.

În primul rînd, organismele modificate genetic sunt sterile.

În al doilea rînd, organismele normale se infectează rapid de către cele modificate genetic, devenind și ele sterile în decurs de 2 generaţii.

În al treilea rînd, organismele sunt modificate în așa fel, încît să reziste la anumite acțiuni și fenomene externe (ploaie, secetă, insecticide), astfel încît, organismele normale, chiar dacă sănătoase, au rezistența redusă la minim și sunt amenințate cu dispariția.

În al patrulea rînd, brevetarea organismelor vii (modificate sau nu) este o chestiune, cel puțin, controversată: pe de o parte, cum să brevetezi un organism viu, care nu a fost inventat de tine (partea morală a problemei), pe de altă parte, potrivit legiferărilor internaționale, deținătorul brevetului unui organism viu, are drept de dispoziție asupra acestui organism în orice colț al pămîntului (partea aberantă a problemei). Adică, dacă cineva face brevet pe o specie de arbore fructifer, să zicem măr, el are dreptul să ne dea în judecată pentru plantarea ilegală a merilor în grădina noastră, pentru că mărul este proprietatea lui exclusivă. Este celebru, deja, cazul corporației Monsanto din SUA: „nu contează cum a ajuns sămînţa modificată pe terenul tău, adusă de vînd, a căzut din camion, prin polenizare, prin păsări, etc., cu sau fără acceptul proprietarului, orice plantă care conţine gena Monsanto devine automat proprietate Monsanto”. Pe cît de absurd, pe atît de adevărat.

Excluzînd sentimentalismele, trebuie să fim conștienți de faptul că sterilitatea organismelor modificate genetic este o gravă amenințare la adresa securității alimentare. Presupunînd că plantele normale vor fi total infectate cu cele modificate, ajungem în situația să cumpărăm anual semințe noi, pentru că plantele de anul trecut au semința sterilă. Unicul avantaj, după cum ușor putem observa, îl au corporațiile deținătoare de brevete, care vînd anual noi și noi semințe. Este o situație de dependență alimentară totală spre care ne îndreptăm, dacă statele nu vor lua măsuri urgente de protecție. Aici apare și explicația unei alte chestiuni la fel de controversate: vînzarea pămîntului către cetățenii străini. În cazul adoptării pozitive a unei asemenea decizii, statul nu ar putea controla calitatea semințelor folosite pe acele terenuri, astfel punînd în pericol capacitatea de menținere a independenței alimentare. Astfel, statul este pus în fața unei decizii foarte responsabile: acționează în interesul național al poporului și în conformitate cu rostul său de a fi, sau în interesul corporațiilor trasnaționale, invocînd superioritatea unei norme internaționale mai presus de interesul propriilor cetățeni?

Proporţionalitatea dependenţei alimentare cu suveranitatea statului poate fi dezbătută şi prin prisma unui noumecanism de control alimentar – Codex Alimentarius. Acesta reprezintă un cod universal de legi privind producerea, furnizarea şi consumarea alimentelor, elaborat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Codex Alimentarius porneşte de la principiul că resursele pămîntului sunt limitate, iar pentru a putea alimenta toată lumea, se va trece la hrană artificială (din produse chimice sau organisme modificate genetic). Chiar dacă la prima vedere Codex-ul conţine doar reglementări, în multe ţări el este transpus într-un set de norme cu caracter legislativ, iar neobligativitatea acestuia este combătută de atitudinea Organizaţiei Mondiale a Comerţului care poate impune (în mod legal!) sancţiuni sau amenzi statelor care refuză să achiziţioneze produse chimice sau modificate genetic. Nu excludem, în viitor, nici riscul de şantaj alimentar prin care s-ar impune diferite norme sociale în schimbul resurselor de hrană.

Vedem, deci, că transferul de suveranitate în chestiuni de securitate spre structuri supranaţionale poate afecta integritatea statului în ambele-i firi – cea de instituţie administrativă şi cea de comunitate umană. Unicul mecanism apărare, în pline procese integraţioniste, este definirea unei strategii naţionale în contextul rostului de a fi a statului, din care să derive ulterior programe şi politici naţionale în toate domeniile (agricultură, industrie, securitate, sănătate, învăţămînt, tineret, etc.). O astfel de strategie naţională trebuie să comporte un set de principii în baza cărora se iau deciziile la nivel de stat, atît de ordin intern, dar mai ales de ordin extern şi condiţiile în care se negociază relaţiile cu diferiţi parteneri din exterior (state sau instituţii supranaţionale).

Formarea gîndirii etatice este sarcina numărul 1 în cadrul asigurării capacităţii de menţinere a securităţii statului, responsalibitatea căzînd atît asupra clasei politice, dar mai ales asupra societăţii, care generează, de fapt, politicul.

Sursa: Ana Ciofu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s