O mică victorie? Însă lupta continuă…


La Publika, cu eticheta News Alert, (s-au alertat unii) putem vedea că Guvernul posibil să respingă legea nediscriminare. Şi slavă Domnului, înseamnă că nu au fost zădarnice rugăciunile creştinilor pentru luminarea minţilor celor aflaţi la cîrma ţării.

Dacă va fi respins acest proiect de lege, putem să considerăm că este o mică victorie a creştinilor în Postul Mare. Însă nu cred că trebuie să ne bucurăm, sau să ne relaxăm, pentru că deja de 6 ani de cînd doar eu sunt implicat în respingerea acestor idei totalitare, anticreştine promovate de grupurile oculte finanţate din exterior, am observat că ei nu doar că nu renunţă la scopul lor, ci în fiecare an îşi măresc bugetul propagandistic şi continuă să sfideze poporul Republicii Moldova, instigînd mereu la nerespectarea Constituţiei, la nerespectarea Legii din RM şi atentează sistematic la valorile şi tradiţiile noastre creştineşti.

Lovesc cu orice ocazie în tradiţie, în biserica Ortodoxă în special şi în persoanele care se opun acestui curent degradant pe care ei încearcă să-l legifereze.

În perioada următoare, cred că va trebui să continuăm să stăm la straja familiei şi altarelor pentru că ei acţionează ca şerpii. Machiavellismul  este instrumentul lor, iar Sun Tzi cartea după care acţionează.

Post uşor tuturor. Cu rugăciune şi cu acţiune să ne apărăm credinţa strămoşească.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s