Protoiereul Severian Gheras – „Nu există o mai mare binecuvântare pentru creștinii drept-măritori decât perioada postului”


Interviu cu Severian Gheras, preotul paroh al Bisericii “Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” din Chişinău.

– În deosebi în perioada Postului Mare bisericile sunt luate cu asalt de către creștinii, care consideră necesar măcar o dată pe an să se mărturisească și să se împărtășească cu Sfintele Taine. Ce le sfătuiți acestor creștini?

Foto: http://izvorulcredintei.wordpress.comNu-mi rămâne decît să regret atitudinea acestor creștini. Eu pe toți credincioșii care vin în post la spovedanie și la împărtășanie îi întreb: “Dacă ați mânca o dată în an, ați trăi?” Și toți răspund că nu. Aceeași situație este și în viața noastră duhovnicească. Dacă ne întoarcem în primele veacuri, vedem creștinii împărtășindu-se la fiecare Sfântă Liturghie. Evident cănoi trăim în timpurile cînd nu mai putem să ne împărtășim ca ei, nu mai suntem vrednici, ci suntem prea corupți de păcate. Însă nu mai puțin de o dată pe lună, ar fi posibilă Sfânta Împărtășanie pentru mireni, iar pentru monahi nu mai rar de o dată la două săptămâni, mă refer la monahii care nu sunt preoți sau diaconi. De aceea eu îndemn credincioșii să se împărtășească cît se poate de des. Nu este un moft al meu sau o ambiție a mea, ci este o experiență a bisericii. De exemplu, Sfântul Ioan de Kronstadt activând în cea de-a doua jumătate a secolului XIX-lea și la începutul secolului XX, în Postul Mare spovedea și împărtășea cîteva sute de credincioși, iar după zeci de ani de slujbă a ajuns la un succes încât spovedea și împărtășea pînă la 3000 de oameni, la slujbe având un Sfânt Potir de pînă la 3 kg și se ajungea chiar și la împărtășirea a 7000 de oameni, unde împărtășeau cîte nouă preoți odată. Prin aceasta i-a pregătit de fapt pe rușii ortodocși de torturile care au urmat între anii 1917 – 1988.
– Cum trebuie făcută o spovedanie cît mai sinceră și curată?

O spovedanie cît mai sinceră și curată trebuie să fie făcută prin îndrumarul de spovedanie. La noi în biserică se găsesc multe cărți ce conțin un îndrumar de spovedanie, însă acest îndrumar poate fi găsit și pe internet pe site-urile ortodoxe. Dacă tinerii noștri în ziua de azi au timp să navigheze ore în șir pe internet pentru a-și găsi prieteni, pasiuni sau motive de păcat, atunci ar putea întâlni pe internet și motivul de virtute, astfel pot veni la spovedanie cu păcatele dactilografiate pe foaie. Eu cunosc așa creștini și am așa fii duhovnicești care vin cu două, trei foi A4 cu dimensiunea literelor 12, cu toate păcatele scrise amănunțit, desfășurat, fără nicio sinchiseală. Noi cînd facem păcatul, avem foarte mare curaj, dar la spovedanie ne incomodăm. Spovedania prin îndrumar reanimează memoria noastră și ne ajută ca mărturisirea să fie mult mai eficientă. Eu consider că pentru veacul XXI să venim la spovedanie și să spunem: “Părinte, sunt păcătos” este o blasfemie, nu este corect. E timpul să facem aidoma curățeniei în casă. Cînd faci o curățenie generală, începi de la aspirat și spălatul podelelor prin colțuri, terminând cu spălatul rufelor, cu călcatul lor, cu spălatul veselei, îngrijirea mobilei etc. Spovedania în sine, vorbind în limbaj laic, este ceva mai mult decît o curățenie generală a casei sufletului, care trebuie s-o faci minuțios în toate cămărele, în toate ungherele conștiinței și să scoți de acolo toate păcatele. Eu sfătuiesc ca lumea să se mărturisească cu ajutorul îndrumarului și atunci cred că vor simți acea ușurință. Pe de altă parte, recomand să se prezinte de cu seară la spovedanie, la slujbele de vecernie, fiindcă de multe ori se întâmplă ca oamenii să vină la slujbă sâmbăta sau duminica practic cu 15 minute înainte de Sfânta Împărtășanie și prin aceasta ei se fac furi de sfinte. Este un mare păcat și este spre osândă asemenea atitudine, cînd venim să ne spovedim și să ne împărtășim într-o jumătate de oră sau o oră. Corect este atunci cînd, credinciosul este prezent anterior la slujba vecerniei mărturisindu-se în voie de toate păcatele, iar dacă n-a reușit să se pregătească de spovedanie, atunci părintele duhovnic este obligat să-l ajute să se mărturisească dându-i mai multe întrebări și a doua zi credinciosul să se prezinte la timp la slujba de dimineață.

– Cît de des se pot spovedi și împărtăși creștinii?

Cum am menționat mai sus, nu mai puțin de o dată în lună. Dar deoarece ne aflăm în Postul Mare și oamenii încă nu sunt deprinși să se mărturisească și să se împărtășească pe timp de câșlegi, atunci în Postul Paștelui se pot împărtăși nu mai puțin de două ori și nu mai mult de trei ori și mirenii pot să se împărtășească după cum consideră de cuviință părintele duhovnic la care se mărturisesc. Pe de altă parte, mai există așa o obișnuință la oamenii noștri, să postească o săptămână, să se împărtășească, iar mai apoi să se ducă la frigărui, la zile de naștere, la toate chefurile și apoi să vină să se spovedească și să se împărtășească încă o dată, în acest caz nu este corect. Poate fi împărtășit a doua și a treia oară în post, cel care respectă postul integral, iar dacă nu-l respectă integral, atunci nu poate fi admis încă o dată sau încă de două ori la împărtășanie.

– Care este folosul desei spovedanii?

Există o experiență frumoasă în agricultură. Atunci cînd este cald afară și se plantează ardeii, dacă des vor fi prășiți și udați, vor da o roadă minunată. Pentru noi spovedania nu este altceva decît, un prășit des. Prin deasa spovedanie, scoatem păcatele. La țară se spune că au înnebunit bătrânii, care prășesc porumbul a treia oară. Însă bătrânii sunt foarte deștepți, pentru că dacă prășești porumbul a treia oară și anul este ploios, atunci porumbul va crește înainte, iar buruienile nu mai au puterea să crească. Deasa spovedanie face în așa mod ca virtutea s-o ia înainte și să nu mai poată câștiga teren păcatul. Omul prin deasa spovedanie reușește să dezrădăcineze practic păcatul din existența sa. Iar prin împărtășanie nu se întâmplă altceva decît faptul că omul se unește cu Dumnezeu. Noi unindu-ne cu Dumnezeu prin Sfânta Împărtășanie, fiind pe pământ, ne facem părtași la cele cerești și ne facem membri ai Raiului. Cu cît mai des oamenii se împărtășesc, cu atît mai mult oamenii devin mai buni și ajung cu adevărat să iubească. La noi, în ziua de azi, cuvântul dragoste înseamnă altceva. Iar acea dragoste care îndelung rabdă, toate le crede, toate le nădăjduiește și nu cade niciodată, despre care ne vorbește Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Corinteni, precum și mintea luminată, inima împăcată și nădejdea în eventuala mântuire poate fi redobândită numai prin deasa spovedanie și împărtășanie. Căci noi cît de multe fapte bune n-am face, cît de corecți n-am fi, nu putem avea garanția că vom ajunge în Rai. Noi creștinii drept-măritori ostenim toată viața, lucrăm via, dar ne va plăti Stăpânul la ora cuvenită, cum va considera El.

– E corect dacă se ține post o săptămână și apoi după împărtășanie să se țină post doar Miercurea și Vinerea sau deloc?

Canonul 69 al Sinodul de la Laodiceea spune un lucru foarte frumos: “Dacă vreun Episcop, sau Presbiter, sau Diacon, sau Ipodiacon, sau Citeț, sau Cântăreț, sfântul marele Post nu-l postește, sau Miercurea, sau Vinerea , să se caterisească. Fără numai de s-ar opri pentru boală trupească. Iar de a fi mirean, să se afurisească.” Credincioșii care vin la biserică și nu respectă posturile, nu doar Postul Mare, la fel nu respectă Miercurea și Vinerea pe parcursul anului, potrivit canonului 69 nu ar trebui să fie împărtășiți. Nu ar trebui împărtășiți nici acei care nu cunosc rugăciunile începătoare ca „Împărate Ceresc”, „Preasfântă Treime” sau rugăciunea „Tatăl Nostru”, „Crezul”. Cînd s-a redeschis Mănăstirea Danilov din Moscova, unde este reședința Patriarhiei, atunci rușii abia începeau să revină la biserică, iar intrarea la Sfânta Liturghie se permitea numai dacă spuneai „Crezul”. În orașe, la sate nu există aceleași cerințe la toți preoții, care i-ar face pe oameni să gândească puțin. Oamenii la noi mai obișnuiesc să spună: „Părinte, nu ne mai spune-ți atît de multe, pentru că dacă n-o să cunoaștem, vom scăpa de răspundere în fața lui Dumnezeu.” Aici, Sfântul Ignatie Briancianinov spune că și pentru ceea ce n-ai vrut să cunoști, Dumnezeu te va însemna. Noi suntem datori să-L cinstim pe Dumnezeu prin zilele de post, prin zilele de miercuri și vineri, să-L cunoaștem pe Dumnezeu în Sfintele Sale Învățături. Sfântul Ioan Gură de Aur spune astfel, că omul în timpul postului se întoarce în Paradisul pierdut. Nu există o mai mare binecuvântare pentru creștinii drept-măritori decît, perioada de post, atunci cind ei cu adevărat au șansa mai mult să stea și să vorbească cu Dumnezeu. Creștinii se obișnuiesc să postească doar o săptămână și să se împărtășească. Mulți fac acest lucru din lipsa de cunoștință. Cu regret cei mai mulți oameni se împărtășesc pentru că este o tradiție. Ei nu conștientizează că Trupul și Sângele Domnului trebuie să-l primească cu maximă luare aminte. Împărtășania nu este luarea unei mese la un restaurant de lux, ci de fapt ai parte la cina veșniciei. Și pentru a simți această veșnicie în tine, trebuie să creezi un mediu potrivit pentru a o simți. Este mare păcat pentru credincioșii care se împărtășesc și apoi mănâncă de frupt în timp de post. Sunt totuși unele dezlegări la ulei în zilele de miercuri sau vineri în timpul postului, cînd este o sărbătoarte mare. Unii credincioși respectă postul o săptămână și apoi țin post doar miercurea și vinerea, dar ei confundă lucrurile, căci miercurile și vinerile se cuvine să le respectăm în afara postului, iar postul se cuvine să fie respectat integral. Alții motivează că sunt bolnavi, iar părintele Ilie Cleopa ne spune că numai atunci cînd bolnavul trebuie să-l întorci în doi pe pat, canoanele permit o dezlegare la măncarea puțin mai consistentă. Omul cînd este bolnav e ca o mașină care are mecanismul trupului defect, căruia trebuie să-i pui o încărcătură mai ușoară. În cazul bolnavilor de cancer, medicii le recomandă pe perioada de chimioterapie să excludă vitaminele, să excludă mâncarea bună, pentru că astfel pe lîngă celulele sănătoase se alimentează și celulele bolnave. Postul este acela care ne ajută ca prin înfrânarea trupului să distrugem viciile morale și psihologice și mintea devine mai lucidă, datorită faptului că se curăță toate vasele sangvine. Marii savanți, marii scriitori au fost vegetarieni și oameni de mare credință, cum ar fi chimistul rus D. Mendeleev.

– De unde va venit ideea și cum ați reușit să ridicați o biserică maramureșeană în inima capitalei?

Ideea înălţării unui sfânt locaş a apărut în anul 1998. După ce m-am întors din eparhia de nord, unde am fost numit preot, fiind deja în eparhia de centru, Î.P.S. Vladimir mi-a pus la dispoziţie (canonic şi administrativ) tot de ce am avut nevoie, pentru a construi o sfântă biserică în oraşul Chişinău. Însă pentru înălţarea acestui sfânt locaş era nevoie de sponsori. Am apelat la mulți oameni de bună credință dintre care și o rudă de-a mea domnul colonel Lis Constantin, – ex şef la departamentul de menținere a ordinii publice în cadrul M.A.I., ce mi-a făcut legătura cu domnul Victor Copiimulți și soția sa, oameni cu un suflet mare care și-au propus să susțină integral înălțarea bisericii. Cu părere de rău nu a fost posibilă înălțarea lăcașului într-o zonă de agrement cum este parcul Dendrariu, astfel am căutat un alt loc pentru care am dus nenumărate tratative cu primăria soldându-se doar cu promisiuni. Astfel, am făcut un pelerinaj la mănăstirea „Petru Vodă”, judeţul Neamţ din România, împreună cu domnul Victor Copiimulţi, soţia sa Ludmila şi fiul lor – Alexandru, unde am fost primiţi cu multă dragoste şi ascultaţi cu multă luare aminte, în problema noastră, de către protosinghelul Iustin (Pârvu). Părintele Iustin, atunci nu a promis nimic, dar a spus două lucruri : „părinte este foarte greu… dar vom pune la rugăciune”; astfel la trei luni de la întâlnirea noastră cu părintele Iustin, ni s-a eliberat la mână decizia primăriei, prin care am obținut terenul necesar. Mai tîrziu familia domnului Copiimulți având anumite dificultăți financiare nu a putut să ne susțină integral în construirea lăcașului și fiind în lipsă de bani ne-am gândit la construirea unei bisericuțe din lemn ca aceea din cimitirul Mănăstirii Sihăstria, după care ar urma și înălţarea unei catedrale din piatră, iar părintele Arhimandrit Iustin Pârvu ne-a spus că e o idee bună. Pe parcurs au avut loc mai multe întâlniri cu Prea Cuvioșia Sa, care de fiecare dată ne povăţuia în cele duhovniceşti şi ne întărea moral în suferinţa noastră. Astfel cu ajutorul Domnului, a Preacuviosului părinte Iustin Pârvu și a generoșilor consilieri și oameni de afaceri, am reușit să construim această bisericuță din lemn cu hramul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.

Vă mulțumesc mult pentru interviu.

Interviu realizat de Mihaela Corcinschi.

Sursa: www.mitropolia.md

www.izvorulcredinte.wordpress.com

2 gânduri despre “Protoiereul Severian Gheras – „Nu există o mai mare binecuvântare pentru creștinii drept-măritori decât perioada postului”

  1. Postul a ramas un reper greu de atins si pentru cei mai in varsta,cat despre cei tineri…Este foarte adevarat ca impartasania este sanatatea sufletului si a trupului,dar fara a posti si a te spovedi,aceasta ramane ca o interventie chirurgicala dar fara a se coase taietura!Observ ca ne folosim de biserica precum de farmacie!Avem o problema mai delicata,venim repede ,aprindem o lumanare,dam o liturghie si iesim repede pentru a nu prinde cumva radacini la sf.slujba!Vrem numai „produsul”bisericii nu si recomandarile ei!Cu aceasta atitudine fata de Dumnezeu nu vom avea nici un folos.Ori venim la Dumnezeu si ramanem cu EL,ori ne vedem de viata asa cum ne duce mintea si inima!Nu putem fi prieteni in acelasi timp si cu Dumnezeu si cu Mamona!Cine este dispus azi sa renunte la ispitele vietii,mai atragatoare decat fetele dezbracate de pe ecranele televizoarelor?Ma tem ca putini dintre noi!Tot mai putini membrii maturi ai societatii de azi fac efortul de a indruma generatia tanara catre biserica,aceasta fiind de fapt temelia continuitatii crestinismului in tara noastra.Privesc haitele de caini maidanezi si constat ca mai toti sunt animale parasite de stapani.Ei,saracii,nu si-au dorit acest lucru,drept dovada fiind aceea ca atunci cand mangai un maidanez nu mai scapi de el.Spre deosebire de acestia noi,oamenii,L-am parasit pe Dumnezeu,fugim de El,dar il cautam numai cand avem nevoie!De aceea si EL ne raspunde tot mai rar! Fie ca pilda „Fiului risipitor „sa ne fie calauza!AMIN.

    Apreciază

  2. Dovada ca ce am scris mai sus este adevarat este si aceasta ca interviul este inserat de un an si doua luni, fix ,si nimeni nu lasat un raspuns!Privesc pe alte saituri unde se injura cu spor si unde lumea da navala cu o voluptate diabolica!De ce oare?Veniti!Veniti sa dialogam!Veniti!Veniti fratii mei!Si eu sunt un om ca si dumneavoastra.Sunt pensionar,am 63 de ani,am fost militar o viata intreaga!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s