Hotarîrea preoţimii Eparhiei de Bălti şi Făleşti cu privire la încercarea adoptării Legii despre prevenirea şi combaterea discriminării


Considerăm drept depăşire a oricăror limite morale şi creştineşti doar tentativa guvernanţilor actuali de a examina proiectul eventualei Legi cu privire la prevenirea şi combaterea discriminării ce vizează protecţia drepturilor aşa numitelor minorităţi sexuale.

Convingerile ce le expunem rezulta din:

1. Potrivit datelor Recensămîntului din a. 2004, mai bine de 94% din populaţia ţării s-au declarat creştini ortodocşi (avem datoria să vorbim în numele lor).

2. Învăţătura Creştinească predicată de Biserica Ortodoxă, condamnă vehement relaţiile sexuale netradiţionale. (Rom. 1. 26-27), (ICor. 6. 9-10), (Lev. 20.13), (Facere. 19. 1-29).

3. Considerăm că numai prin credinţă şi păstrarea datinilor şi legii creştineşti poporul moldovenesc şi-a clădit cu demnitate destinul sau în istorie. Astăzi, cînd trăim, poate, vremuri nu mai puţin vitrege, avem obligaţiunea profund morală să urmăm exemplul strămoşilor noştri.

4. Credem şi mărturisim: unica şi fireasca modalitate de exprimare a relaţiilor sexuale este cea lăsată de Dumnezeu – căsătoria, prin Taina Cununiei, a bărbatului şi femeii.

5. Statul, ca instituţie fundamentală, are obligaţiunea de a ţine strict cont de valorile morale ale cetăţenilor săi, cu atît mai mult că la ele aderă covîrşitoarea majoritate a populatiei.

Guvernanţii actuali au uitat mult prea devreme de promisiunile lăsate de ei la ultimele două scrutine electorale, făgăduinţe date creştinilor, deseori chiar în locaşurile sfinte, de a le uşura poverile existenţiale. Considerăm că aceasta ar trebui, mai întii şi-ntîi, să-i preocupe: majorarea salariilor, pensiilor, acordarea de înlesniri oamenilor nevoiaşi, grija permanentă pentru copiii abandonaţi de părinţii plecaţi peste hotare, de copiii străzii.
În concluzie: pe parcurs de zeci de secole, poporul moldovenesc, născut creştin, n-a cunoscut asemenea anomalii, căror Occidentul le-a atribuit statut de minorităţi sexuale. Sfînta noastra Biserică nu le va recunoaşte niciodata şi consideră ca aceşti indivizi care s-au constituit în asa zisele minorităţi sexuale sînt niste fiinţe nenorocite, cu dereglări periculoase psihice, din care cauză se dedau acestor orgii cu perversiuni sexuale. Prima datorie a statului, credem noi, e să elaboreze un program serios de însănătoşire a acestor minţi rătăcite, în vederea reintegrării lor în societate, program în care e hotărîtă să se încadreze cu toate mijloacele disponibile şi biserica noastră.
Atenţionăm: adoptarea acestei Legi se va răsfrînge dezastruos asupra climatului moral din societatea noastră. Cu tot respectul pentru guvernanţii noştri, ar fi о mare şi de neiertat eroare din partea lor să nu ţină cont de eventualele consecinte păgubitoare ce se vor rasfrînge direct asupra copiilor, adolescenţilor, tineretului, printre care se număra si proprii lor copii şi nepoţi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s