Schimb de generaţii la conducerea PPCD


Astăzi, 20 februarie, la Chişinău a avut loc Congresul al XIII-lea al Partidului Popular Creştin Democrat. La lucrările Congresului au participat peste şase sute de delegaţi din toate regiunile ţării, invitaţi din ţară şi străinătate, reprezentanţi ai corpului diplomatic.

Lucrările au fost deschise de Iurie Roşca prin rostirea rugăciunii „Tatăl Nostru”. A urmat un mesaj video al Preşedintelui Partidului Popular European Wilfried Martens, care a felicitat membrii PPCD cu ocazia forului suprem al partidului şi a salutat decizia lui de reformare internă prin promovarea în fruntea formaţiunii a exponenţilor „Noii Generaţii”.

A urmat raportul preşedintelui PPCD, Iurie Roşca, raportul Comisiei de Cenzori, succedate de dezbateri asupra acestora.

Congresul PPCD a adoptat o serie de rezoluţii, care vizează situaţia politică şi economică a ţării, formulând un şir de propuneri concrete, orientate spre aprofundarea reformei instituţiilor democratice şi consolidarea statului de drept, relansarea şi fortificarea economiei naţionale şi restabilirea autonomiei administraţiei publice locale.

Rezoluţiile adoptate poartă următoarele denumiri: „Cu privire la depăşirea crizei politice şi necesitatea realizării unei reforme constituţionale”, „Cu privire la statutul şi competenţele preşedintelui Parlamentului”, „Cu privire la independenţa justiţiei”, „Cu privire la situaţia economică a ţării şi căile de redresare a acesteia”, „Cu privire la evenimentele din 7 aprilie 2009”, „Cu privire la situaţia actuală a puterii locale în preajma alegrilor”.

La propunerea lui Iurie Roşca a fost instituită funcţia de Preşedinte de Onoare al PPCD, în această funcţie fiind ales fostul deţinut politic Ion Moraru.

Iurie Roşca l-a propus la funcţia de preşedinte al partidului pe Victor Ciobanu, care până în prezent a fost lider al organizaţiei de tineret a PPCD „NOUA GENERAŢIE”. La rândul său Victor Ciobanu a propus alegerea în funcţii de vicepreşedinţi a cincisprezece reprezentanţi de frunte ai tineretului creştin-democrat. Aceştia sunt Igor Ţurcanu, Nicolae Tudoreanu, Igor Ciuru, Liliana Ceclu, Radu Buşilă, Alexei Capbătut, Marcela Dudnic, Ghenadie Vaculovschi, Sergiu Rabei, Nina Ungureanu, Dragoş Grosu, Elena Catişev, Andrei Bordeianu, Lucia Cujbă şi Cezar Salagor. În funcţia de Secretar General a fost reconfirmat Dinu Ţurcanu, iar în cele de secretari generali-adjuncţi au fost aleşi Andrei Şeremet şi Alexandru Repida.

Delegaţii la Congresul PPCD au ales membrii Consiliului Naţional, ai Biroul Permanent şi ai Comisiei de Cenzori.

Expediem ataşat textele rezoluţiilor adoptate, precum şi traducerea textului mesajului Preşedintelui PPE Wilfried Martens.

20 februarie 2011

Biroul de presă al PPCD

Tel: 23 86 33, fax: 23 86 66; e-mail: echipa@ppcd.md

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s