Românii, politica, complexul inferiorităţii şi necesitatea de a supravieţui


Politica este ceea ce interesează pe toţi. /Aristotel/

De ceva timp, urmăresc pe scena „micului teatru” al politicii moldoveneşti o tragi-comedie în stilul lui Ionesco. Politica este ceea ce interesează pe toţi, ne spune Aristotel. Totuşi, atunci cînd vine vremea, politica se transformă în ceea ce interesează doar pe unii, restul, adică majoritatea, preferă să spună că sunt apolitici sau sînt sătui de atîta politică. Confuzia din imaginarul colectiv asupra politicii se datorează în mare parte politicanţilor şi politrucilor crescuţi în spiritul şcolii lui Machiavelli şi Sun Tzi. Rău că nu avem un urmaş demn de voievodul Neagoe Basarab.Politica în sine, nu reprezintă decît procesul de luare a deciziilor într-un anumit moment istoric, care se răsfrînge asupra unui număr limitat de oameni. De acest proces depinde soarta unui imperiu (stat), soarta poporului dar şi soarta fiecărei persoane luate în parte.

Dacă să privim românimea(mă refer la etnosul român) prin prisma politicii duse de „actorii” (păpuşele) scenei autohtone, putem deduce lesne că suntem o naţiune pe cale de dispariţie. De statul român, voi scrie cu altă ocazie, însă la acest subiect, pot spune acum doar că este împotriva propriei naţiuni.

Poporul care formează Republica Moldova, mă refer la populaţia majoritară de etnie română, suferă de complexul inferiorităţii naţionale. Sechelele hemiplegiei sociale apărute de pe urma destrămării imperiului sovietic, au determinat un comportament de minoritate naţională a populaţiei majoritare din noua republică. Odată cu dispariţia imperiului sovietic, majoritatea rusă, devine minoritate naţională în RM. Iar minoritatea românească – majoritate. Convulsiile sociale, alimentate cu rea intenţie din exterior au contribuit la trezirea instinctului de auto-apărare. Ruşii (a se citi sovieticii), cu mentalitatea cultivată timp de peste 7 decenii de „frate mai mare” nu puteau concepe o nouă realitate în care ei se pomenesc minoritari. Pe de altă parte românii basarabeni, aproape instinctual şi cu un entuziasm naiv de invidiat, au răbufnit spre aşi apăra propriile valori şi tradiţii. Desigur, că din lături se vede mai bine, că atunci cînd există două extreme, este momentul potrivit pentru escaladarea unui conflict, dacă îşi vîră coada la vreme un „mikiduţă” cu epoleţi. Ceea ce sa şi întîmplat ulterior. Da, am fost extrem de romantici. Nu e rău să crezi, din contra, tendinţa spre ideal trebuie să fie mobilul acţiunilor noastre, doar să nu uităm că împărăţia lui Dumnezeu nu este pe pămînt ci în ceruri, aşa că să nu încercăm a face raiul pe pămînt.

Totuşi, ce se întîmplă acum? De ce după 20 de ani, cînd vorbim româneşte şi în grădiniţă şi în şcoală şi la universitate, copii învaţă istoria aproape de ideea naţională şi cînd este nevoie să revedem valorile după care trebuie să zidim statul Republica Moldova, cum reuşim să creăm această simfonie dintre Stat şi Biserică, care vor fi principiile de funcţionare armonioasă nu doar în concordanţă cu stomacul, ci şi cu sufletul nostru românesc de creştini, tocmai acum apare o nouă clasă politică care nu se poate trezi din visele anilor ’89.

Dar… Suntem cu toţii martorii unei destabilizări în regiune, care se pare sunt efectele vreunei beţii la care a participat Medvedev şi Obama. Se pare că Ucraina a fost cedadtă Rusiei, iar mica noastră palmă de pămînt occidentului. Occidentului ca şi „Fraţilor din Est” nu le prea trebuieşte Republica Moldova ca atare ci influienţa în zonă. Ei sunt prea mari şi fudui ca să observe piticii.  Şi probabil deja au şi convenit sacrificarea statului nostru pentru instituirea unei noi forme de influienţă în jurul Mării Negre. Alegerile din 5 aprilie, 7 aprilie, scandalul legat de parada de la 9 mai, Decretul lui Ghimpu, pietrele de comemorare şi mai ales forma în care au fost reflectate toate acestea, sunt părţi ale piesei de teatru. În Moldova desigur că scena este a „Teatrului Mic” cel „Mare” trebuie privit de mai de sus. Odată cu venirea unor consilieri de peste Prut s-ar putea să se acutizeze comportamentul de minoritate naţională a unor „patrioţi” interimari, sau mai pragmatici şi oportunişti. Fapt care poate genera recunoaşterea transnistriei la anul viitor, poate chiar un nou război pe Nistru. Dar găgăuzii? Oare nu vor referendum să se alipească la ucraineni? Au nevoie doar de 16% practic din alegători pentru a face acest lucru. Pînă la urmă, de cîştigat vor avea doar cei care au semnat deja actul de „predare-primire”. Noi însă, vom rămîne cu covata spartă ca în povestea cu peştişorul de aur. Păcat că durerile trecutului întunecă mintea la luarea deciziilor politice care afectează viitorul nostru.

Cît timp mai avem pentru a opri acest proces? Oare adevărata politică mai reprezintă interes? Pe care cale trebuie să păşească RM pentru a supravieţui mai întîi? Oare are cine face acest lucru? Sînt încă optimist…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s