(Video) AIE revine la practicile abuzive ale PCRM din 2002


Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Procuratura scoate de la naftalină dosare penale legate de acţiunile de protest din 2002 împotriva liderilor PPCD, instrumentate de fosta guvernare comunistă. Liderul creştin-democrat, Iurie Roşca, declară că reprezentanţii puterii au declanşat o vastă operaţiune de suprimare a PPCD.

Într-un comunicat de presă al PPCD se menţionează că, în dimineaţa zilei de astăzi, 16 februarie, la ora 9.00, Iurie Roşca, preşedinte PPCD, a fost citat la Procuratura municipiului Chişinău, unde i s-a adus la cunoştinţă că împotriva dânsului a fost reluată urmărirea penală, legată de un pretins caz de maltratare a unui colaborator de poliţie, care ar fi avut loc la 14 noiembrie 2002 la Rezina. Iurie Roşca a fost anunţat că dosarul respectiv a fost reluat în baza art. 287 cu insigna 3 al Codului Penal, la 11 noiembrie 2009 prin ordonanţa semnată de procurorul Sergiu Croitor. Roşca a fost calificat drept bănuit în baza art. 204 prim, al. 2 al CP (redacţia anului 1961).

Sursa citată mai precizează că, în momentul în care Iurie Roşca a ajuns în biroul procurorului Veaceslav Balan, la faţa locului a apărut un alt procuror, Daniel Baraliuc, care l-a somat pe preşedintele PPCD să semneze o citaţie de chemare la procuratură pentru un alt dosar, pe care îl gestionează acesta, pretextând că i-ar fi expediat în ajun o citaţie la domiciliu. Iurie Roşca a refuzat să semneze citaţia, cerând ca aceasta să îi fie transmisă prin poştă. Procurorul Baraliuc a specificat că cel de-al doilea dosar vizează o pretinsă maltratare a altor doi poliţişti în cadrul aceloraşi demonstraţii de protest din 2002.

Amintim, în context, că urmărirea penală pe cele două dosare împotriva liderului PPCD a fost întreruptă după ce Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, urmată de Parlamentul European, le-au cerut autorităţilor comuniste de la Chişinău suspendarea oricăror urmăriri penale împotriva liderilor PPCD.

Iurie Roşca a anunţat că astăzi, 16 februarie, începând cu ora 15.00, va susţine o conferinţă de presă pe acest subiect la sediul central al PPCD din strada N. Iorga 5.

Nicolae FEDERIUC, FLUX

Un gând despre “(Video) AIE revine la practicile abuzive ale PCRM din 2002

  1. AIE nu au ce face în afara să dezbata pe I.Rosca ! nu-i de ajuns că zi pe zi în Rebuplica Moldova oameni sa jeluie ca ce cu guvernarea acieasta stupidă!!! Oameni din generatiea a treiea care au reînoit R.M. din ruine dupa ani 1945, acuma noua guvernarea îi multumesc cu faptul ca au ridicat pretu la transport public (trolebuzuri, autobuze) ci si au anulat permisul de trolebus al batrinilor…
    Cîţi oameni au vrut sal daie pe I.Rosca introparte si nimeni nu au putut pina la sfîrsit sal deie introparte depe drumul cel drept…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s