Ce s-a schimbat în urma schimbării?


În ultimul timp, poate fi observată o tendinţă malignă de polarizare a societăţii. Desigur că startul a fost dat odată cu declanşarea procesului electoral care a atins „apogeul” la 7 aprilie. Deşi confruntarea a fost dusă la nivelul câtorva clanuri financiare, au fost implicate toate energiile sociale în acest proces. Tehnologia „revoluţiilor color” importată de peste ocean, în toate cazurile a funcţionat perfect, acolo unde se ajungea până la luarea cu asalt a instituţiilor statului. În Republica Moldova, deşi s-a ajuns la distrugerea edificiilor statului, „revoluţia” a purtat un caracter incolor. Probabil diferenţa faţă de Serbia, Ucraina, Georgia – RM a fost doar un experiment care în mare parte şi-a atins scopul, pregătirea fiind pentru un alt asemenea spectacol puţin mai la „deal de noi”.

Motorul acţiunilor declanşate poate încă de prin 2005 a fost reprezentat prin cuvântul „SCHIMBARE”. Acest cuvânt, la drept vorbind, a fost călărit cel mai mult. Ca tehnică electorală a fost net superior faţă de „STABILITATEA” guvernanţilor de atunci. Entuziasmul SCHIMBĂRII era atât de pronunţat încât oameni cu o pregătire intelectuală destul de înaltă au devenit anexă a mulţimii aflate în psihoză socială.

S-a scris destul de mult despre cronologia evoluţiei politice de după trista zi de 7 aprilie, din acest motiv mă limitez la analiza fenomenului „SCHIMBĂRII”.

S-ar părea că odată cu victoria anticomuniştilor, ar fi trebuit să se instaureze „Pacea Socială” pe care au dorit-o atât de mult atât liberalii cât şi mai noul „democrat” Lupu, protagonistul scenei – Alegerea preşedintelui.

În ultimele săptămâni, ziarele ce consolidează electoratul partidelor din cadrul AIE, să le numim „libere”, tirajează ştiri prin care cad în extaz de fericire după plecarea vreunui comunist în tabăra „democraţilor”.

Aşteptările maselor revoltate de „regimul Voronin” au fost atât de mari încât astăzi „Alianţa amorfă a democraţilor” a devenit „idiotul util” al experimentului sus amintit. Devenind jertfele propriilor declaraţii, în condiţii de neînţelegeri la nivel de viziune (dacă există aşa ceva), Guvernul ia decizii de moment care încearcă disperat să satisfacă cel puţin parţial entuziasmul patologic al votanţilor, pentru a reuşi să intre într-o nouă campanie electorală, însă privind în perspectivă, soarta lor este prestabilită deja de deciziile luate astăzi în dependenţă de capriciile fiecărui „Învingător”.

Războiul politic trebuie oprit…

Da, într-adevăr, trebuie… Propagandistic „cel mai înalt” oficial a simţit corect direcţia. Sau i s-a sugerat, mai curând. Însă nu a urmat nici o soluţie a lozincii. Ba mai mult, putem adulmeca o altă formă de polarizare a societăţii. Dacă până mai ieri PCRM, personalizat prin Voronin, reprezenta duşmanul numărul unu, şi problema tuturor problemelor, iar tot efortul social canalizat prin populista dar eficienta lozincă „Moldova fără Voronin, Moldova fără comunişti”, atunci cu cât timpul se scurge, lozinca îşi pierde valoarea din cauza lipsei duşmanului Nr.1.

Precum păsările călătoare, comuniştii de ieri peste noapte devin eroii „revoluţiei din aprilie” sau calul troian al sistemului care nu acceptă schimbări de esenţă ci doar de formă.

Odată dispărut, duşmanul trebuie reinventat, pentru a putea spune poveşti, iarăşi de ce poporul trebuie să voteze „salvatorii moldovenilor”. Ei dar până atunci mai este… Aş dori să scot în evidenţă, efectele polarizării „comunişti-anticomunişti” după dispariţia comuniştilor ca pericol social. Apare un vacuum în cadrul societăţii, care neapărat trebuie umplut sau consecinţele pot fi invers proporţionale cu aşteptările „învingătorilor”.

A fost resuscitată tematica reunificării cu România, iar pe fundalul căderii PCRM-ului a fost depăşită masa critică a celor care se consideră români şi îşi asumă cu putere această identitate. Pe de altă parte, în special cea de a doua sau a treia generaţie apărută din alolingvi, nemulţumită de PCRM-ul învechit, la fierbinţeala euforică s-au contopit cu cei care erau nu doar nemulţumiţi de PCRM, ci în imaginar au creionate nişte perspective de viitor a statului RM.

După ce „laptele a dat în foc”, s-a stins şi spiritul revoluţionar, detonat poate prea devreme, cauzează o fărâmiţare ce poartă iarăşi un caracter identitar. De data aceasta nu este vorba de „ruşii duşmanii românilor”, ci de un fenomen nou „român vs. moldovean”.

Cui îi este convenabil asemenea război?

Cu siguranţă că nici celor ce se consideră români, nici celor care se consideră moldoveni. Procesul politic, însă, este ca niciodată favorabil unei asemenea evoluţii. PCRM-ul, aflat în declin, s-a plasat în opoziţie agresivă, pe segmentul stângii radicale, AIE-ul în general nu are o poziţie, declaraţiile liderilor acesteia variază în dependenţă de propriile interese de grup. În cadrul AIE putem scoate în evidenţă poziţia PL-ului percepută de alegători ca – Unionişti, PLDM-ul se situează pe centru-dreapta, iar după tulburările din cadrul AMN, tot mai mult spre centru, PD-ul acaparează teren pe segmentul de centru-stânga, şi stânga clasică, ducându-se lupta între câteva „partide ciupercă” apărute la indicaţii din exterior. În aceste condiţii fertile pentru o nouă confruntare electorală este cultivat din exterior o nouă polarizare – român vs. moldovean. Procesul poate fi destul de grav, aproape sinucigaş, deoarece poate degenera în confruntare fratricidă. Ulterior să plângem că iarăşi am fost traşi pe sfoară, iar principiul divide et impera îl vom invoca a câta oară pe plaiul nostru mioritic.

Deja putem constata primele semnale ale noului „război” ideologic:

1. Continuarea studierii cursului de Istorie Integrată, deşi erau învinuiţi comuniştii.

2. Neacceptarea studierii religiei în şcoală, deşi au utilizat toţi imaginea Bisericii în campaniile lor.

3. Nedorinţa înlocuirii articolului 13 din Constituţie, ba chiar radierea lui.

4. Confruntarea Ghimpu, Filat vs. Lupu în problema asumării identităţii de român sau moldovean.

5. Răspândirea propagandistică falsă a etichetelor – moldovean=comunist, român=anticomunist.

6. Acutizarea, la nivel de dezbatere publică, a fenomenului identitar.

Şirul poate continua. Fenomenul este grav, însă iarăşi accentuez întrebarea cui îi ete pe plac o asemenea situaţie? Iar o situaţie ştim că poate fi creată doar în cazul în care nu faci parte din formula de confruntare.

Războiul informaţional va fi tot mai mult accentuat prin voci ale găgăuzilor care se vor burica de starea deplorabilă din politica dusă de Chişinău. Este deosebit de periculoasă tăcerea Tiraspolului. Criza economică va continua marşul prin RM, mai ales în condiţiile în care guvernul încearcă să economisească bani bugetari prin lichidarea şcolilor, eliberarea din funcţii a profesorilor, creşterea tarifelor – toate cică la recomandarea FMI-ului şi Băncii Mondiale, care ne vor „BINELE”. Dar cine se gândeşte la reducerea cheltuielilor pentru maşinile garajului Parlamentului, care se ridică la o sumă uriaşă timp de un an de zile. Am avut „fericita” ocazie de a cunoaşte aceste lucruri din interior. Nimeni nu vrea să scape de proprietăţile guvernului care sunt administrate aiurea, care valorează miliarde, în schimb vor să stingă ultima flacără a satelor – şcoala.

Perioada de incertitudine care planează deasupra societăţii moldoveneşti nu poate să rămână fără efecte sociale grave. STABILITATEA promisă de unii, SCHIMBAREA promisă de alţii nu a fost decât nişte proiecţii imaginare ale subconştientului colectiv. Stabilitatea transformată în haos, iar schimbarea redusă la schimbarea carnetului de partid.

Dacă nu vom găsi o soluţie prin care să „hipnotizăm” societatea cu o etichetă nouă, capabilă să coaguleze atât pe cei care se consideră moldoveni, deopotrivă cu cei ce se consideră români, consecinţele pot fi din cele mai grave într-o perspectivă nu prea îndepărtată.

Clasa politică este incapabilă de voinţă politică. Cui îi va reveni această sarcină de a consolida poporul? Încă este greu de spus acum… Dar intelectualii, în adevăratul sens al cuvântului, cei ce înţeleg lucrurile mai presus de interesul de moment şi de gaşcă, trebuie să se consolideze pentru a rezista agresiunii „de tip nou”, unde se încearcă inventarea duşmanului intern pentru viitoarele „revoluţii color”.

3 gânduri despre “Ce s-a schimbat în urma schimbării?

  1. Pingback: Ce sa schimbat în urma schimbării? « anna ciofu

  2. Pingback: Mutilaţia identitară – rodul lipsei de voinţă şi viziune politică « C e z a r S a l a h o r

  3. Pingback: Mutilarea identitară – rodul lipsei de voinţă şi viziune politică : Cezar Salahor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s