Preşedintele PPCD Iurie Rosca a participat la Forul Economic Europa-Rusia


Între 25 şi 27 mai la Bucureşti, la Palatul Parlamentului a avut loc conferinţa internaţională Forul Economic Europa-Rusia, organizata de Fundaţia Insitutul pentru Studii Europene din Polonia şi preşedinţia romană.

La eveniment au participat politiceni, analişti, oameni de ştiinţă din mai multe ţări europene şi din Rusia. În cadrul pannel-ului întitutat ABORDAREA DEMOCRATIEI: TRADIŢIILE UNIVERSALE ŞI NAŢIONALE. Printre vorbitori a fost şi Iurie Roşca, preşedinte PPCD.

Biroul de presă al PPCD

=========================

Dragi prieteni,

Mai întâi aş dori să mulţumesc pentru invitaţia de a participa la acest for şi pentru posibilitatea pe care mi-aţi oferit-o de a contribui la o mai bună înţelegere asupra faptului ce este Republica Moldova ca ţară din spaţiul ex-sovietic, situată într-o atât de sensibilă zonă geopolitică.

Perioada Perestrioka a reprezentat o şansă pentru popoarele captive de a contribui prin eforturi comune la obţinerea Libertăţii noastre ca popoare şi ca persoane. Dar spre deosebire de alte republici ex-sovietice Republica Moldova are o situaţie foarte specifică. Pentru a înţelege mai uşor diferenţele, e suficient să notăm că, spre deosebire de cele trei ţări baltice care au fost ocupate integral de Imperiul Sovietic, noi am fost ocupaţi doar parţial. Prin urmare, în timp ce popoarele baltice militau pentru restabilirea independenţei lor, mişcarea noastră naţională încerca să reunească fosta Moldovă Sovietică la România.  Dar nimeni din exterior, şi aici mă refer la actorii internaţionali serioşi,  nu a fost gata să sprijine acest vis fascinant.  Rusia a insistat să blocheze acest proces şi a lansat arma separatismului în scopul menţinerii ţării noastre sub control. Ţările occidentale au păstrat şi ele reticenţa.

Pas cu pas şi an după an a devenit evident pentru toţi politicienii şi analiştii serioşi că visul nostru iniţial este imposibil să fie realizat.  Fostele teritorii româneşti, care sunt astăzi părţi ale noilor state independente Ucraina şi Republica Moldova, nu pot fi recuperate de către Statul Român.  Sigur, putem să deplângem tragica istorie a poporului nostru sau să încercăm să înţelegem în profunzime noile realităţi geopolitice şi să vedem cum am putea să dezvoltăm un proiect pozitiv, funcţional şi solid, care să fie cel mai bun model pentru toţi cetăţenii ţării mele şi, concomitent, pentru o eficientă cooperare regională între România, Republica Moldova şi Ucraina.

Problema-cheie care poate explica unicitatea situaţiei noatre este problema identităţii. Aşadar, întrebarea fundamentală Cine Suntem? este aplicabilă nu doar în cazul american descris de Hungtigton, dar poate şi mai mult în cazul nostru. De ce? Pentru că marea parte a cetăţenilor Republicii Moldova, circa 80 de procente,  în mod obiectiv sunt din punct de vedere lingvistic şi cultural români. Dar în mod subieciv cea mai mare parte dintre ei se autoidentifică drept moldoveni. Şi doar o mică parte a populaţiei mai cultivate, intelectuali şi tineri, îşi asumă identitatea românească.  În general se ştie cum a fost posibil ca acelaşi fenomen etnic sau lingvistic să fie inerpretat diferit.  Dar asta s-a întâmplat şi trebuie să ne gândim cum să armonizăm acest fel de diferenţe pentru a evita tensiuni inutile în societate ca şi între România şi Moldova.  Asta pentru că o concentrare permanentă a atenţiei asupra problemei denumirii limbii sau a etniei provoacă conflicte inutile.

În viaţa publică de azi din Republica Moldova există două puternice opţiuni simetrice, care se trag din diferite perioade ale istoriei noastre, dar ambele îşi extrag ideologiile din trecut.  O parte importantă a populaţiei în vârstă şi a rusofonilor se raportează la trecutul sovietic şi cultivă o orientare prorusă.  Iar o altă parte este orientată spre trecutul românesc şi are o puternică orientare proromânească. Prin urmare, populaţia este divizată, la fel şi spectrul politic. Şi orice iniţiativă ori acţiune care ţinteşte susţinerea dinafară a unei sau celeilalte orientări  contribuie la reacţii puternice ale celeilalte părţi.  Aşadar, problema care se iscă este cum să echilibrăm cele două tendinţe şi să evităm o permanentă instabilitate politică,  cum să propunem un model de dezvoltare pozitiv şi tolerant pentru Moldova?

Soluţia pentru această problemă este evidentă pentru toată lumea. Un stat independent, democratic şi dezvoltat economic, fără o prezenţă militară străină (am în vedere Armata Rusă care staţionează în continuare în Transnistria).

Şi, pentru a-mi dezvolta puţin ideea, permiteţi-mi să spun aici la Bucureşti pentru fraţii mei români că atunci când cineva încearcă să ajute un prieten, este bine să îl întrebe cum să o facă. Sau, ca să folosim o expresie engleză,  “Cum aş putea să vă ajut?”. În caz contrar, dacă cineva încearcă să mă ajute pornind de la felul cum îşi imaginează el fericirea mea, asta ar putea însemna un abuz direct, comis din simplă neştiinţă.

Aşa cum ştiţi, la 5 aprilie am avut alegeri parlamentare.  Iar la 7 aprilie a fost provocată o teribilă confruntare politică.  Demonstraţiile masive, organizate de către forţe care au pretins că alegerile ar fi fost falsificate de către Partidul Comuniştilor de guvernământ, au degradat în confruntări cu poliţia.  Clădirile Parlamentului şi a Preşedinţiei au fost devastate şi incendiate.  Aceste evenimente grave au degradat în cea mai profundă criză politică din momentul declarării Independenţei. Din păcate, criza politică internă a înrăutăţit relaţiile bilaterale cu România: ambii preşedinţi, Vladimir Voronin şi Traian Băsescu, au dezvoltat retorici incendiare unul împotriva altuia.

Intenţia mea nu este să mă lansez în critici sau să fac aprecieri politice, ci să sugerez nişte idei care ar putea fi utile pentru încetarea tensiunilor bilaterale între Bucureşti şi Chişinău şi pentru  restabilirea  încrederii între România şi Republica Moldova.

A venit timpul să delimităm regretele asupra tragediilor noastre istorice şi a divizărilor teritoriale de abordarea matură şi responsabilă a noilor realităţi geopolitice.  Iar asta înseamnă să înţelegem: intenţia de a extinde teritoriul românesc prin reunificarea fostelor teritorii româneşti de Răsărit reprezintă o iluzie periculoasă.  Dacă suntem politicieni maturi şi responsabili, trebuie să deosebim ceea ce vrem de ceea ce putem. Nu putem continua în aceeaşi manieră prin cultivarea frustrărilor noastre istorice cauzate de evenimentele din trecut.

Având convingerea că toţi politicienii români serioşi vor să ajute Moldova şi resimt o puternică vocaţie pentru asta, aş vrea să îi invit, şi în primul rând pe cei care sunt în vârfurile ierarhiei de stat, să accelereze procesul de elaborare şi semnare a tratatului de bază şi a celui de frontieră cu Republica Moldova. Orice speculaţie asupra inutilităţii unor astfel de documente stimulează direct suspiciunile că România îşi menţine intenţia de a-şi revizui atitudinea asupra Independenţei Republicii Moldova. Absenţa acestor documente constituie cel mai bun pretext pentru separatişti de a-şi declina loialitatea faţă de Republica Moldova sub pretextul iminentei sale reunificări cu România. În acest context o retorică excesivă asupra chestiunii Pactului Ribbentrop-Molotov, utilizată în afacerile politice,  şi nu în foruri sau  în contexte academice,  este contraproductivă şi stimulează destabilizarea.

Având propria cale istorică dramatică şi, prin urmare, fiind diferit ca mentalitate şi psihologie colectivă, poporul Republicii Moldova a căpătat propria personalitate specifică.  Această specificitate reprezintă în acelaşi timp identitatea lui politică. Şi aici unitatea lingvistică sau culturală nu înseamnă absenţa diferenţelor politice.

Dragi prieteni, sunt convins că interesul naţional al României şi interesul naţional al Republicii Moldova pot şi trebuie să fie comlementare.  Dar, pentru a face progrese vizibile în comunicarea dintre cele două ţări,  trebuie să acceptăm o abordare comună a filozofiei relaţiilor noastre.  Iar pentru asta e nevoie să fim conştienţi de faptul că Republica Moldova nu e doar un teritoriu populat cu nişte victime ale istoriei.  Suntem un popor liber care dispune de dreptul de a-şi conduce ţara şi de a-şi urma opţiunea strategică de atingere a  unui viitor european.  Şi în acest sens noi avem nevoie de ajutorul României.

Dar în acelaşi timp tebuie să dezvoltăm relaţiile noastre cu Ucraina, celălalt vecin al Moldovei, un partener politic şi economic de o importanţă vitală. Anume aceste trei ţări, Moldova, Ucraina şi România, trebuie să înţeleagă profund necesitatea crucială de a-şi consolida relaţiile. Kievul, Bucureştiul şi Chişinăul trebuie să fie parteneri strategici şi prieteni loiali.  Dar pentru a putea să se dezvolte acest fel de relaţii deschise şi oneste, trebuie să abandonăm resentimentele cauzate de divizările teritoriale, care au modificat frontierele dintre noi. Nimeni dintre politicienii de azi nu e responsabil pentru asta. Războiul al Doilea Mondial s-a încheiat, deciziile privid frontierele au fost luate. Dosarul teritoriilor româneşti de Est trebuie să fie închis.  Respecul total pentru minorităţile naţionale trebuie să fie urmat necondiţionat  în toate cazurile, dar se impune şi eliminarea oricăror ambiguităţi. Suntem europeni, suntem creştini şi nu putem cultiva atmosfera unei deschise sau ascunse intoleranţe ori un blocaj de comunicare între popoarele noastre din cauza trecutului nostru dificil.

Evident, nu putem să uităm nevoia de a menţine relaţii cât mai bune posibil cu Rusia, care este un partener politic şi comercial vital. Uneori nu e atât de simplu să menţinem prietenia noastră cu Rusia din cauza unei atitudini specifice a actualilor lideri de la Kremlin, care sunt foarte geloşi pe aspiraţiile noastre europene. Dar, în pofida acestor deosebiri de viziune asupra jocurilor şi obiectivelor geopolitice în regiunea noastră, suntem obligaţi să insistăm asupra unui dialog pozitiv cu Rusia.

Dragi prieteni, pentru a încheia intervenţia mea,  aş vrea să profit de ocazia că forul nostru este organizat de prietenii noştri polonezi şi să invit politicienii români să studieze cu atenţie experienţa Poloniei, care de asemenea a fost afectată de expansiunea sovietică şi de acelaşi Pact Ribbentrop-Molotov.  Iar în consecinţă Polonia a pierdut părţi importante ale teritoriului său. Însă după destrămarea Imperiului Sovietic această tragică  experienţă istorică nu a blocat comunicarea pozitivă şi excelenta cooperare între Polonia şi Ucraina.  Sunt sigur că avem ce  învăţa din acest exemplu. Similitudinile cu cazul nostru sunt evidente.

Vă mulţumesc mult pentru atenţie.

Discursul lui Iurie Roşca (Varianta engleză)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s