Eugeniu Coşeriu o parte a tezaurului românesc


 

Eugeniu Coşeriu
Eugeniu Coşeriu

a promova sub orice formă o limbă moldovenească, deosebită de limba româna este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greşeală naivă, ori o fraudă ştiinţifică. Din punct de vedere istoric şi practic este o absurditate, o utopie şi din punct de vedere politic e o anulare a identităţii etnice şi culturale a unui popor şi deci un act de genocid etnico-cultural”.

Maestrul Eugen Coşeriu, ar fi împlinit astăzi 87 de ani. S-a născut la 27 iulie 1921, în comuna Mihăileni, fostul judeţ Bălţi. A fost unul puţinii filologi romanişti, de talie mondială. A fost Doctor în Filologie şi Filosofie, autorul a unui număr de peste 50 de volume şi a mii de pagini de exegeză, al unor noi teorii despre principiile fundamentale ale filologiei, contribuie la îmbogăţirea metodologiei disciplinare lingvistice. A fost ales membru de onoare a Academiei Române (1991). Conform afirmaţiei lui Mircea Borcilă (Universitatea din Cluj), Eugen Coşeriu a fost „cel mai strălucit exponent al culturii române în planul universal al ştiinţelor omului”. [1]

Eugen Coşeriu a absolvit liceul „Ion Creangă” din oraşul Bălţi, apoi şi-a continuat studiile în filologie la universităţile din Iaşi, Roma şi de filosofie la Universitatea din Milano. Între 1950 şi 1963 a predat la Universitatea din Montevideo, Uruguay, între 1961 şi 1963 fiind profesor-invitat şi la Universitatea din Bonn, Germania. Din 1963 şi până la sfârşitul vieţii a fost profesor la Tübingen. Mai multe generaţii de discipoli ai lui Eugen Coşeriu constituie Şcoala de lingvistică de la Tübingen. A fost Doctor Honoris Causa al aproape 50 de universităţi din întreaga lume. A vorbit peste 80 de limbi.

Opera ştiinţifică a lui Eugen Coşeriu n-a cunoscut prea multe ediţii în limba română, majoritatea lucrărilor savantului au apărut în italiană, spaniolă, germană, franceză şi alte limbi. Traducerea în româneşte a Lecţiilor de lingvistică generală a fost un eveniment reverberant în viaţa academică de la Chişinău şi Bucureşti. Lucrarea este una de referinţă în domeniu, apariţia ei marchează, în opinia discipolului de la Cluj al lui Coşeriu, lingvistul Mircea Borcilă, „un moment important în procesul istoric de recuperare a gândirii ştiinţifice a marelui savant şi de emancipare a teoriei lingvistice româneşti”, dat fiind că „în contextul numeroaselor cărţi de acelaşi gen apărute, în diverse limbi, în ultima jumătate de secol, aceste Lecţii de lingvistică generală se disting, într-un mod deosebit de pregnant, prin altitudinea epistemiologică şi vastitatea orizontului investigaţional, prin temeinicia inegalabilă cu care sunt evaluate marile doctrine ale lingvisticii contemporane şi, nu în ultimul rând, prin limpezimea şi claritatea cu care sunt înfăţişate contururile abordării proprii asupra fenomenului lingvistic”. (Vezi: Eugen Coşeriu, Lecţii de lingvistică generală, Chişinău, Editura ARC, 2000, Cuvânt înainte de Mircea Borcilă). Totuşi, în mod evident, concepţia coşeriană trebuie studiată în ansamblu, ca sistem. Lucru pe care şi l-au propus discipolii marelui filolog.

Eugen Coşeriu a menţinut legături strânse cu mediul ştiinţific românesc şi cu baştina, revenind deseori atât în satul său natal, cât şi la Bucureşti, Cluj, Chişinău. În calitatate de om de ştiinţă nu a ezitat să-şi susţină cu fermitate convingerile, chiar atunci când acestea veneau în contradicţie cu un regim sau altul. Referindu-se la practicile de „purificare lingvistică” la care recurg autorităţile de la Chişinău, promovând ideea existenţei unei limbi moldoveneşti, în cadrul conferinţei ştiinţifice Unitatea limbii române – cu privire specială la Basarabia şi Bucovina [2] Eugen Coşeriu a reiterat opinia, pe care a susţinut-o mereu, că „a promova sub orice formă o limbă moldovenească, deosebită de limba româna este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greşeală naivă, ori o fraudă ştiinţifică. Din punct de vedere istoric şi practic este o absurditate, o utopie şi din punct de vedere politic e o anulare a identităţii etnice şi culturale a unui popor şi deci un act de genocid etnico-cultural”.

În comunicarea susţinută la Congresul al V-lea al Filologilor Români (Iaşi-Chişinău, 6-9 iunie 1994) Eugen Coşeriu face o prezentare generală a tipologiei limbilor romanice, oprindu-se asupra locului limbii române printre limbile romanice şi stării actuale a dialectului dacoromân. Comunicarea conţine de asemenea o argumentare riguroasă (sub aspect genealogic, tipologic şi al „arealului„) a tezei privind unitatea dialectului dacoromân. Lingvistul insistă asupra fraudelor ştiinţifice comise de susţinătorii teoriilor care neagă unitatea acestuia. Chestiunea care îl preocupă pe Coşeriu în mod deosebit este menţinerea acestei unităţi, aspect pe care îl abordează într-o altă comunicare, prezentată la Sesiunea Ştiinţifică „Limba română şi varietăţile ei locale” (Bucureşti, 31 octombrie 1994). Una dintre concluzii fiind că: „limbă a culturii şi limbă de stat este limba română pentru întreg spaţiul carpato-danubiano-nistrean, adevăr care nu poate submina independenţa Republicii Moldova ca stat, tot aşa cum nu subminează independenţa Australiei, a Canadei sau a Statelor Unite ale Americii recunoaşterea limbii engleze ca limbă oficială, de stat, a acestor ţări”, pentru că, le aduce aminte Coşeriu oponenţilor săi, „graniţele politice nu au coincis şi nici nu pot coincide cu cele lingvistice„.

La Tübingen, Germania, la 7 septemrie 2002, Eugeniu Coşeriu s-a stins din viaţă lăsând în urma sa un tezaur ştiinţific de o valoare universală. Mă mândresc cu acest ilustru om, care s-a născut pe meleagurile unde am copilarit şi eu.

 

35 de gânduri despre “Eugeniu Coşeriu o parte a tezaurului românesc

  1. Excelent articol ! Îl pot copia şi pe blogul meu, cu citarea sursei? Mama mea a fost elevă internă la şcoala normală din Bălţi în aceeaşi perioadă în care Eugeniu Coşeriu era elev la liceul din oraş. Principiile de învăţătură erau aceleaşi.

    Apreciază

  2. Da sigur, cu cea mai mare placere. Eu m-am nascut in Balti. Poate am incerca cumva sa facem cunoscut lumii acest o de exceptie. Visul meu este sa traduc opera lui in romana. Si cred ca o sa reusesc candva.

    Mama Dvs. l-a cunoscut pe maestru? Mi-a venit o idee sa realizam un interviu despre acele timpuri…

    Apreciază

  3. La ora actuală Rusia, ce şi – a recâştigat puterea economică şi avansează crescendo pe “curba de învăţare” postmodernă, a resuscitat vechiul proiect generat de succesul pactului Ribbentrop- Molotov, şi îl aplică în ciberspaţiu! Constat pe panoul blog -ului meu, lipite precum căpuşele, link – uri spre articole din blogosferă concepute într- o subvernaculară pseudo- neolatină grotescă, care îşi spune “limba moldovenească”! La un moment dat am scris pe blog despre “Temele mari ale ortodoxismului românesc : (i) Trebuie să fie furnizate răspunsuri coerente în limba română la atacurile non-ortodocşilor, atacuri care se fac de pe poziţiile filosofiei analitice, împotriva ortodoxiei în general. (ii)Trebuie să eliminăm critic influenţa misticismului rusesc (de genul Vladimir Lossky) din ortodoxismul românesc. (iii) Patriarhul BOR trebuie să îşi asume la modul cel mai serios funcţia de locţiitor al catedrei episcopale din Cezareea Cappadociei.” Imediat au reacţionat în subvernaculara lor pseudo- neolatină înţesată cu barbarisme printr -un articol violent. Un nou link – căpuşă care ducea spre acel articol a fost fixat pe panoul blogului meu! Bănuiesc că lucrează în ture (4 oameni pe 24 de ore, cel puţin aşa au lăsat să se înţeleagă, de exemplu m -au ameninţat cu 4 înjurături!), şi cineva îi plăteşte pentru această muncă. Mai presupun că sunt cetăţeni ruşi veniţi ca stăpâni obraznici în respublika Moldova, cetăţeni ruşi care au făcut şi ceva studii universitare în România (cu burse plătite de statul român!). Dar centrala lor care îi plăteşte şi coordonează acum se găseşte indubitabil la Moskova. Spun eu aici centralei din Moskova că îi plăteşte degeaba pe acei indivizi care apar cu totul patetici unui basarabean român autentic!

    Apreciază

  4. precizati va rog ce inseamna „eliminarea misticismului rusesc”? Eu stiu ca ortodoxia fara misticism devine un „cod etic de conduita”, lipsita de fond.
    Oare exista „misticism rusesc” in timp ce misticismul este o trasatura esentiala a civilizatiei ortodoxe?

    Apreciază

  5. Parintele Dumitru Staniloae referindu-se la caracterul hristologic si bisericesc al misticii ortodoxe afirma: „Nimeni nu poate inainta spre unirea mistica cu Dumnezeu pasind pe o alta cale decat Hristos si nimenea nu poate ajunge la aceasta unire dincolo de Hristos”

    Apreciază

  6. Dumitru Stăniloae a fost numai unul dintre absolvenţii facultăţii de teologie din Cernăuţi. Unchiul meu, de asemenea un absolvent al facultăţii de teologie din Cernăuţi îmi spunea că Dumnezeu este Absolutul. Negaţi că Dumnezeu este Absolutul?

    Apreciază

  7. Absolutul este un produs al filosofiei, nu al teologiei. „Absolutul” poate fi utilizat la nivel de „limbaj”, „instrument”, asa cum au folosit si Sfintii Parinti sistemul filosofic a lui Platon pentru a reda spiritualitatea ortodoxa.
    „Absolutul” poate fi echivalent cu Dumnezeu doar în cazul în care este utilizat în contextul teologiei ortodoxe. Un Absolut „hinduist” nu poate fi Dumnezeu, este un lucru absolut diferit.

    Apreciază

  8. Mistica, folosind expresia lui Nichifor Crainic, este „ştiinţa cunoaşterii lui Dumnezeu, a Absolutului”. Poate Dumneavoastră cunoaşteţi o altă definiţie?

    Apreciază

  9. După publicarea scrisorilor sale, găsesc comentarii la presupusele momente lipsite de credinţa în Dumnezeu, pe care Maica Tereza, catolica aromână beatificată de Vatican în 2002, le-ar fi arătat în viaţă. Pe un blog inserat în ziarul britanic Guardian citesc titlul : “A nuanced paragon. Mother Teresa’s letters reveal a woman waging an existential struggle with doubt and depression.” – ‘Nuanţe asupra unui exemplu. Epistolele sale ne dezvăluie o Maica Tereza în luptă existenţială cu deprimarea şi îndoielile .” Iar în Le Monde citesc excerptul dintr-o epistolă a Maicii Tereza : “Quand j’essaie de me tourner vers le Paradis, il y a un tel vide (…) J’appelle, et il n’y a personne pour répondre.” “Când încerc să mă întorc spre Paradis, în faţa mea există vidul (…) Chem, şi nu răspunde nimeni.” Doamne, dar comentariile –nu le redau aici– pe forum de ziar la aceste cuvinte arată un orizont teologic limitat ! Maica Tereza doar ne spune că este imposibilă o relaţie personală a omului cu Dumnezeu. Socot că tocmai aceasta e dovada credinţei adevărate. Atunci când este crucificat, ultimele cuvinte ale lui Iisus Hristos au fost : “Eli Eli lama sabactani?”. Este o întrebare în aramaică, inserată în Psalmii greceşti (Evanghelia lui Matei versetul 27:46, Evanghelia lui Marcu versetul 15:34). Unii teologi au clamat că Tatăl Ceresc pare a-l fi părăsit pe Fiul său. Teologii uită că acestea erau ultimele cuvinte ale Fiului ce era încă simplu om. Iar în Evanghelia lui Marcu, citind versetele numărate de la 16:1 la 16:8, aflăm dezlegarea imposibilăţii relaţiei personale a omului cu Dumnezeu. Când Părintele Dumitru Stăniloae scria: “Nimeni nu poate inainta spre unirea mistica cu Dumnezeu pasind pe o alta cale decat Hristos si nimenea nu poate ajunge la aceasta unire dincolo de Hristos”, de fapt întindea cititorilor o capcană (Constantin Noica proceda la fel în Mathesis, probabil că era modă printre cărturarii români ai perioadei interbelice). Încercaţi să faceţi disjuncţia necesară în echivocul frazei scrise de Părintele Stăniloae.

    Apreciază

  10. Ca parte a ecumenismului, o armie de ‘idiota ‘ -termen folosit în Evul Mediu pentru desemnarea neştiutorilor de teologie– sunt chemaţi să ‘predea religia’ în şcoli. Sînt curios să aflu câţi dintre cei care capătă dreptul de a preda religia cunosc argumentul ontologic al lui Anselme despre existenţa lui Dumnezeu, şi mai ales câţi ştiu că argumentaţia ontologică a Sfântului Anselme reprezintă cea mai concentrată sinteză a doctrinei Sfintei Treimi, elaborată de filosofii teologi cappadocieni din secolul IV ? Câţi ştiu că inceptul doctrinei se datorează Sfântului Ierarh Vasile cel Mare care a fost episcop în Cezareea Cappadociei? În şcoli se va preda de acum înainte ceva despre ‘relaţia omului cu Dumnezeu’, ceea ce este o prostie imensă, căci Dumnezeu este Absolutul.

    Apreciază

  11. Ioan Scararul, Dionisie Areopagitul, partinele Staniloae au fost oare rusi?
    Vad ca ca va preocupa mai mult latura rationalista a ortodoxiei, ceea ce unul din Sfinti Parinti numea „nascocire papistasa”.
    Am senzatia ca aveti un mod de abordare catolic al ortodoxiei si uitati ca ortodoxia nu este reprezentata de niste dogme, ci de o traire duhovniceasca, iar „doctrina” Bisericii Ortodoxe este doar un „accident istoric” care a venit ca raspuns la ereziile timpului.
    Eliminati ereziile si Biserica va renunta la dogme.

    Apreciază

  12. Natura culturală a timpului
    Revitalizarea catolicismului prin Vulgata, injecţie în Occidentul Europei a învăţăturilor unui Sfânt Ierarh din biserica orientală care modelează spiritual traducerea latinizantă a Bibliei, reuşea mai mult decât lansarea intelectuală a Contra Reformei. În secolul XVI al erei creştine, Vulgata cea veche a călugărului Ieronim modifică natura culturală a timpului din Europa occidentală. În locul Renaşterii cu accentul pus pe artele vizuale, o Renaştere când Divina Commedia era considerată operă ştiinţifică nu operă literară, după Cinquecento vine un secol al marilor descoperiri ştiinţifice. Aducând intensitatea noutăţii cognoscente şi speranţe de optimum care nu vor fi depăşite în vreunul din veacurile următoare. Contra Reforma punea un accent deosebit pe acurateţe. În dedicaţia la cartea De revolutionibus orbium coelestium – Despre mişcarea orbitală a corpurilor cereşti (tipărită în anul 1543), Nicolae Copernic menţionează necesitatea unei reforme a calendarului iulian. Legislaţia calendaristică a fost propusă lumii din jurul Mediteranei de către dictatorul quintesenţial Iulius Cezar, la sfaturile astronomului egiptean Sosigenius. Calendarul iulian defineşte o divizare astronomică a timpului calendaristic, anul calendaristic iulian măsurând 365 de zile şi încă un sfert de zi medie. O zi care ne este dată de soare, de măsurarea umbrei pe care o lasă un obiect luminat, iar nu de trecerea stelelor peste linia meridianului dintr –un loc geografic. Ultimul proces de modernizare a calendarului iulian a fost întreprins de călugărul scit Dionisie Exiguus (470 – 544, fiecare dintre aceste două date trecute aici, a naşterii şi a morţii, este afectată de incertitudini istorice). Singurul text biografic succinct dar complet credibil despre Dionisie cel Mic ori Exiguus a fost scris de Cassiodor, secretar al gotului ‘socii’ – alizat Teodoric, care din cetatea Ravenna guverna cu înţelepciune peninsula italică. Ameliorarea adusă de călugarul scit Dionisie cel Mic calendarului iulian se referă numai la o gradare*. Pe rigla timpului, civilizaţia este separată în două zone : timpul necreştin, înainte de naşterea Mântuitorului nostru Iisus Christos, şi timpul creştin, unde fiecare an calendaristic este considerat a fi an al erei creştine, sau an al Domnului, numărul anului fiind urmat de notaţia AD, iniţialele sintagmei Anno Domini. Dionisie cel Mic mai adăuga un tabel cu datele sărbătorii zilei de Paşte din fiece an calendaristic iulian. Această dată a sărbătorii pascale se precizează cu ajutorul calendarului selenar: prima Duminică urmând primei faze de Lună plină care soseşte după echinocţiul de primăvară. Dar pe termen lung, problema se complică din cauza fenomenului astronomic al precesiei echinocţiilor. Acurateţea tabelelor lui Dionisie cel Mic pentru data pascală fiind pierdută din cauza unui fenomen astronomic ştiut de la Hipparc, dar şi din pricină că anul real diferă de anul convenţional iulian, era necesară reforma calendaristică. Este finalizată în anul 1582. De către mişcarea intelectuală afiliată Contra Reformei. Dar nu a fost acesta singurul succes ştiinţific al Contra Reformei. Prin făţişa îmbrăţişare spirituală a Vulgatei creată în spiritul teologic din Romania Orientală, Contra Reforma are meritul că stârneşte intelectualilor din Europa Occidentală interesul pentru texte din Romania Orientală create în epoca de civilizaţie a excelenţei din secolele IV, V, VI. Ochiul omului postmodern care îmbrăţişează spiritul Contra Reformei este focalizat mai ales pe ‘Discorsi e Dimostrazioni Matematiche, intorno a due nuove scienze’ (Discursuri şi demonstraţii matematice despre două ştiinţe noi), unde Galileo Galilei (1564 – 1642) prezenta ‘o ştiinţă foarte nouă care tratează un subiect foarte vechi’. Acest subiect, – noi îl numim acum Dinamica–, era tratat pe cale corectă de Galileo. Dar prima indicaţie a direcţiei pentru Galileo Galilei era un subiect teologic. Subiect de ‘teologie negativă’, spunem anticipând un pic explicaţia. În secolul IV al erei creştine, Părinţii Cappadocieni ai bisericii universale înfăptuiau o remarcabilă exegeză a Sfintei Scripturi, bazându -se pe ideile filosofiei greceşti. Aceşti Părinţi Cappadocieni erau Sfântul Vasile cel Mare (ca. 330 – 379 A.D), Sfântul Grigore Teologul (329-389) care a influenţat nemijlocit şi mijlocit Vulgata, precum şi Sfântul Grigore de Nyssa (c. 330-c. 395), fondatorul antropologiei moderne. Folosind mijloace filosofice bine stabilite până la acel moment al culturii, Părinţii Cappadocieni reuşiră o reconciliere logică între doctrina Sfintei Treimi şi concepţia dogmatică a divinităţii monoteiste ca Unul Absolut. Doctrina Părinţilor Cappadocieni despre Sfânta Treime a fost condensat exprimată în limba latină de către filosofii religioşi ai secolului XIII de la Chartres, France, prin formulele alternative şi echivalente Unitas Trinitate şi Trinitas Unitate. Spre disperarea filosofilor analitici de astăzi, teologii cappadocieni au folosit definiţia negativă a conceptului de Absolut. Astfel, Părinţii Cappadocieni au iniţiat o cale apofatică a discursului teologic sau ‘via negativa’. Acest tip de discurs mai este numit ‘teologie negativă’. Pot fi identificate stadii mijlocii la trecerea acestei tradiţii apofatice sau ‘teologii negative’ din Biserica Orientală în Biserica Occidentală. Prima fază este marcată prin existenţa unui teolog şi filosof anonim din Biserica Orientală a secolului V, foarte probabil un călugăr scit care este cunoscut sub pseudonimul Pseudo-Dionisie Areopagitul, un pseudonim acordat de posteritatea recunoscătoare. Unii filosofi occidentali îl consideră pe altminteri anonimul călugăr scit a fi ‚părintele teologiei negative’. Pe mai multe căi, scrierile sale ajungeau în Occident. Prima dată o parte din scrierile lui Pseudo-Dionisie Areopagitul ajung la Roma în secolul VII. Nu se ştie dacă au fost traduse atunci din elineşte în latină. Probabil că nu. Apoi, în secolul IX, doi dintre împăraţii dinastiei bizantine pre- Macedonene trimit manuscrisele greceşti ale lui Pseudo-Dionisie Areopagitul împăraţilor occidentali ai dinastiei carolingiene. Exista convingerea că Sfântul Martir Denis al Parisului, Dionisie Areopagitul amintit în Faptele Sfântului Apostol Pavel, şi teologul Pseudo-Dionisie Areopagitul erau una şi aceeaşi persoană. Abia Pierre Abélard (1079–1142) va distinge personajele. Cei doi bazilei care vor trimite în Occident manuscrisele lui Pseudo-Dionisie Areopagitul au fost Mihail al II-lea Amorianul (820-829), şi Mihail al III-lea Amorianul (842-867). De ce s -au întâmplat toate aceste bizare expedieri de cărţi în timpul medieval ? Pentru că bazileul Mihail al II-lea Amorianul reflectase profund impresionat de o cerere a califului mutazilit Al Ma’mun ibn Harun din Bagdad. Acesta îi solicita să accepte în marile biblioteci ale Romaniei Orientale copişti arabi pe hârtie ai cărţilor de ştiinţă şi filosofie greceşti scrise pe suport de pergament. Ştiind despre mai vechea legătură epistolară a lui Charlemagne cu Harun al Rashid, Mihail al II-lea Amorianul trimite urmaşilor carolingieni copii ale cărţilor solicitate de urmaşul lui Harun. În Occident a existat o primă traducere nereuşită din elineşte în latineşte, apoi s -a impus o traducere fericită, realizată la Academia Palatină de călugărul de origine irlandeză Ioan Scotus Eriugena (ca. 815–877). De atunci, scrierile lui Pseudo-Dionisie Areopagitul traduse pe latineşte se cheamă Corpus Areopagiticum. Acest profund gânditor şi extraordinar om de duh, care a fost Ioan Scotus Eriugena, rămâne de asemenea cunoscut ca fiind primul adept al teologiei negative în Biserica Occidentală. Însă cel mai remarcabil reprezentant al teologiei negative în Biserica Occidentală a fost cardinalul Nicolae din Cusa (1401– 1464). Cardinalul Nicolae din Cusa sau Nicolaus Cusanus a exemplificat modul de gândire în ‚via negativa’ considerând cazul unei bile perfecte de marmoră mişcându -se pe o masă orizontală plană, infinit de netedă. Nicolaus Cusanus a asertat că în absenţa oricărei influenţe din partea altor corpuri, ce sunt pur şi simplu absente într -o abordare conceptuală ‚via negativa’, această bilă de marmoră trebuie să se mişte indefinit pe o linie dreaptă şi cu o viteză constantă. Galileo Galilei ştia prea bine despre acele scrieri ale lui Nicolaus Cusanus, le citise şi reflectase profund asupra conţinutului textelor. Galileo Galilei a incorporat aserţiunea aparţinând lui Nicolae din Cusa, cardinalul, în formularea principiului inerţiei. Există deci o cale de gândire care conduce de la Părinţii Cappadocieni ai bisericii, la Galileo Galilei şi la fundamentele teoretice ale lumii moderne. De altminteri chiar Sfântul Ierarh Vasile cel Mare punea bazele conceptelor fizice moderne de spaţiu şi timp care vor fi utilizate apoi de Albert Einstein într -o abordare conceptuală descendentă sau top- down approach, în ‚top’ fiind ideile filosofului cappadocian Vasile cel Mare despre spaţiu şi timp.
    *Această gradare presupune implicit că Dionisie cel Mic a inventat Zero-ul înaintea indienilor sau arabilor.

    Apreciază

  13. Vreti sa spuneti ca toti Sfintii Parinti sunt eretici. oare Sfintele Taine nu sunt parte a misticii ortodoxe? Oare „Rugaciunea Inimii” este o erezie?

    Apreciază

  14. Aţi spus :+Vad ca ca va preocupa mai mult latura rationalista a ortodoxiei, ceea ce unul din Sfinti Parinti numea “nascocire papistasa”.+
    Am întrebat:Care ?

    „Vreti sa spuneti ca toti Sfintii Parinti sunt eretici.”
    Am spus eu aşa ceva ? Când, şi unde ?
    Totuşi, nu prea înţeleg de ce ţineţi atâta la păstrarea misticismului slav/rusesc, incorporat în ortodoxismul românesc din vremuri slavonice.

    Apreciază

  15. Nu inteleg de unde ati luat ideea eronata ca misticismul ortodox este „de origine slava”, foarte nostima abordare.
    Va repet inca odata, misticismul reprezinta esenta ORTODOXIEI si este ceea ce o deosebeste de protestantism.
    Ioan Scararu, Grigorie Palama, Grigorie de Nyssa, Ioan Gura de Aur toti au fost mistici, dar nicidecum rusi.
    Mistica ortodoxa este la fel de „ruseasca” pe cat este si „romaneasca”.
    Ma mira pornirea voastra impotriva misticii, imi amintiti de campania din perioada lui Ceausescu impotriva misticismului.
    Dusmanii ortodoxiei, agentii ecumenismului au incercat sa eticheteze intotdeauna ortodoxia drept o credinta „ruseasca”, „mistica ruseasca”, „straina romanilor” pentru a determina romanii sa renunte la credinta stramoseasca si ai determina sa treaca la catolicism sau uniatism.
    Nu cred ca va reusi.

    Apreciază

  16. sa luam si Biblia. Ce reprezinta in opinia dvs Cantarea cantarilor daca nu „nunta mistica a sufletului cu Dumnezeu? Oare si Biblia a fost scrisa de „agentii rusilor”?

    Grigorie de Nyssa este si el rus???

    Sfântul Grigorie de Nyssa (335-384) n-a fost nici un mare administrator al Bisericii şi un legislator al vieţii monastice ca fratele său, Sfântul Vasile cel Mare († 1 ianuarie), nici un predicator prestigios şi un poet ca Sfântul Grigorie de Nazianz († 25 ianuarie). El a luat-o totuşi înaintea tuturor Părinţilor şi scriitorilor bisericeşti din secolul al IV-lea ca cel mai erudit teolog speculativ al timpului şi ca mistic şi chiar „Părinte al misticii”.

    Apreciază

  17. Niciurea nu am scris ca Grygorie de Nyssa spune acest lucru.
    Iată ce scrie FRITJOF TITO COLLIANDER în “Credinţa şi trăirea Ortodoxiei”:

    „Viaţa de credinţă nu se poate închide în formule. Conform concepţiei ortodoxe, creştinătatea este vieţuire, nu o învăţătură. Catehezele şi mărturisirile de credinţă au fost numite ,,scorneli de papistaşi mai mult smintitoare decât ziditoare. Singurele documente vrednice de crezare pe care se bizuie credinţa ortodoxă sunt Biblia, textele sfintelor slujbe, lucrările Sfinţilor Părinţi, precum şi hotărârile celor şapte sinoade ecumenice – mărturie deplină, o dată pentru totdeauna.”

    Apreciază

  18. +atreiacale (09:19:54) : […] Vad ca ca va preocupa mai mult latura rationalista a ortodoxiei, ceea ce unul din Sfinti Parinti numea “nascocire papistasa”.+
    @ atreiacale. Sunteţi o echipă de fapt, lucraţi în ture pe blog, şi nu mai ştie unul ce a postat celălalt ?

    Apreciază

  19. Pingback: Alt blog al Rusiei, atreiacale.wordpress.com/ « Blog ideologic Titus Filipas

  20. Pingback: Eugeniu Coşeriu, o parte a tezaurului românesc* « Blog ideologic Titus Filipas

  21. Mă gândesc că misticismul medieval rusesc, perpetuat de patriarhatul apocaliptic de Moskova, a fost amplificat şi de propaganda ideologică marxist – leninistă a existenţei realităţii directe. Misticismul rusesc este una din laturile unui fenomen de maniheism.

    Apreciază

  22. Este de domeniul evidentei faptul ca trebuie recurs la un model occidental pentru transformarea culturii române. Acest model occidental adecvat nu poate fi initiat de Universitate, pentru moment controlata de internationalisti ce îsi aroga agresiv rolul managerial pentru cultura româna. Acest model de ameliorare în cultura româna poate fi initiat numai de Biserica Ortodoxa Româna. Însa care model occidental ni se potriveste ? Daca studiem istoria culturala a Occidentului în general, si istoria Bisericii Occidentale în particular, observam ca rolul liderului cultural novator în Occident îi revine Sfântului Anselme din Aosta (1033-1109), numit de asemenea Anselme de Cantorbéry. În anul 1060, Anselme din Aosta intra la manastirea benedictina din Bec, în Normandia. Acolo studiaza cu atentie si diligenta doctrina teologica a Sfintilor Parinti ai Bisericii Orientale dimpreuna cu Logica ! Manastirea benedictina era deja organizata dupa modelul oferit în scrierile calugarului scit Ioan Cassian. Sfântul Anselme, nascut din parinti lombarzi (tatal era Gundulph, iar mama – Ermenberga), va condensa pentru uzul occidentalilor cea mai clara sinteza a teologiei Parintilor Bisericii Orientale din secolul IV. ‘Softul’ anselmian, extras din doctrina cappadocienilor, continua în Europa Occidentala elanul de civilizatie a excelentei, elanul Romaniei Orientale din veacurile IV, V, VI. Dar hai sa vorbim acum numai despre importanta argumentului ontologic al lui Anselme pentru toata cultura Europei occidentale, pentru felul în care evolueaza prin ceea ce numim ‚progres’ spre ‚modernitate’. De obicei argumentul ontologic al lui Anselme este formulat printr-o însiruire de trei propozitii : « Avem o idee despre Fiinta perfecta; perfectiunea comporta existenta ; deci Fiinta perfecta exista. » Totusi, daca în argumentul ontologic al lui Anselme este implicat ca un datum predefinit principiul logic al identitatii, atunci ultimele doua propozitii devin redundante. Principiul identitatii era cunoscut înca de pe vremea lui Aristotel. Cu acesta, argumentul ontologic al lui Anselme se reduce la o singura propozitie : « Avem o idee despre Fiinta perfecta. ». Or, aceasta idee vaga despre Fiinta perfecta este numai caz particular de reprezentare ontologica. Si, în general, argumentul lui Anselme este asigurat si validat prin orice reprezentare ontologica. Reductibil la o formulare mai inteligibila, avem demonstrat faptul ca Dumnezeu exista prin însusi faptul ca omul este capabil sa construiasca reprezentari ontologice. Dar, bineînteles, mai este implicat aici, predefinit, principiul scolastic enuntat de Sfîntul Anselme: „Fides quoerens intellectum.” – ‚Credinta cauta inteligenta, eu nu caut sa înteleg pentru a crede, ci cred în Absolut si astfel înteleg’. Argumentul ontologic constituie nucleul ‚softului’ anselmian ce va permite europenilor occidentali sa construiasca reprezentari ontologice despre realitate. Aceste reprezentari ontologice constituie instrumentalitatea rationala cu ajutorul careia europenii occidentali vor descoperi si cuceri lumea. Ce înseamna sloganul despre ‘Înnoirea Bisericii’ pe care îl tot auzim dupa 1989 ? Înseamna el cumva renuntarea la traditia isihasta? Caci insistam, numai Biserica Ortodoxa Româna traditionala poate conduce procesele de transformare a României dupa un ‘soft’ anselmian care a dus la progres în Occidentul European. Pentru ca ‘softul’ anselmian reprezenta cea mai condensata si clara sinteza a teologiei Parintilor Bisericii Orientale din secolul IV. Constantin Radulescu- Motru, singurul creator de sistem filosofic din cultura româna, intuia toate acestea într-o carte publicata la 1904. Într–adevar, primul dintre
    cugetatorii români care dovedeste intuitia rationalitatii instrumentale pe linia scolastic–anselmiana a fost Constantin Radulescu –Motru. Era nepotul acelui Eufrosin Poteca (1786 – 1859), discipolul ideologiei Scolii de la Sfântu Sava. Constantin Radulescu –Motru a fost napastuit ulterior de comunisti, urgisit chiar si acum de potera internationalista din pricina ca nu a fost „politiceste corect”. Indicatiile cominternistilor care au luptat în Spania si au dominat politica româneasca neîntrerupt din 1945 si pâna acum l- au lasat sa moara de foame. Se spune chiar si în prezent, fie direct, fie indirect însa amenintator la adresa potentialelor dezvoltari independente si pozitive din cultura româna, ca napastuitul Constantin Radulescu- Motru si- a meritat cumplita soarta! În lucrarea ‚Cultura româna si politicianismul’, Constantin Radulescu – Motru punea un accent extraordinar pe utilitatea principiului identitatii, exact în sensul ca reprezentarea ontologica în limba româna este un construct necesar al realitatii pentru românii care doresc integrarea în societatea moderna. La Constantin Radulescu – Motru, postulatul logic al identitatii ne da adevarul. Filosoful român are totusi certitudinea dificultatilor extraordinare pentru românii aflati în cautarea adevarului. De asemenea filosoful poseda certitudinea aproape mesianica a succesului nostru ca natie : “Iubirea de adevar… trebuie cucerita, prin fortele noastre proprii. Va veni si vremea ei odata”. Constantin Radulescu–Motru ramâne pe linia abordarii de tip anselmian în aceeasi carte si atunci când leaga principiul identitatii în logica sa, de ortodoxism scriind în mod expres : “Biserica Ortodoxa a fost neclintit conducatoare sufleteasca a românilor.” Daca interpretam si cele spuse de Constantin Radulescu–Motru în cealalta lucrare extrem de importanta, ‘Personalismul energetic’ – chiar si din titlul cartii se vede influenta ideilor Sfântului Ierarh Vasile cel Mare–, putem afirma ca dogma de sprijin a filosofiei lui este, la fel ca la Sfântul Anselme, doctrina Sfintei Treimi a Cappadocienilor Sfinti Parinti de Civilizatie. Anul 1648 marca pentru Europa nu doar sfârsitul “razboiului de 30 de ani”, ci si începutul de epoca pe care Leibniz o caracteriza prin asertarea ce- i parea mirobolanta lui Voltaire : “Traim în cea mai buna dintre lumile posibile!”. Leibniz realizase o sinteza a filosofiei aristotelice cu filosofia carteziana, având natura unei teologii pozitive. Dar, în alt chip, el mergea pe urmele parintilor filosofi cappadocieni care incorporasera filosofia greaca într- o teologie noua. Stim ca aceasta sinteza a sfintilor parinti ai bisericii constituie unul dintre pilonii civilizatiei create în Romania Orientala în secolele IV, V, si VI. Iar lucrarea de cugetator a lombardului Anselme, din veacul al XI-lea, asupra dogmei cappadociene a Sfintei Treimi fondeaza de facto Scolastica. Multi dintre noi nu întelegem prea bine importanta majora a Scolasticii pentru cultura lumii, pentru descoperirea fatetelor sale, datorita ideologiei ateiste ce ne -a spalat creierele.

    Apreciază

  23. bineinteles, titus, dar totuşi tu ai o problemă majoră la hipotalamus…mai clar, eşti bolnav de logoree incestuoasă faţă de Logos, deoarece tu eşti un prunc ratat al acestuia din urmă.

    Apreciază

  24. Funcţia vorbirii nu se află în hipotalamus, ci în cerebrum. Regiunea anatomică hipotalamus nu este în cerebrum. Principalele funcţii îndeplinite de hipotalamus sunt : (i) reglarea temperaturii corporale ; (ii) reglarea senzaţiei de foame; (iii) reglarea senzaţiei de sete ;(iv) legătura între creier şi sistemul endocrin.

    Apreciază

  25. despre AD si ARn ce poti sa.mi spui? dar despre celulele stem? hmm, mai am o problema cu anumiti kanji pre care nu.i gasesc in dictionar, ma poti ajuta? si as vrea sa mai stiu la ce banca sa.mi fac un credit, si daca poti sa.mi spui de asemenea cum se sintetizează THC.ul, tetrahidrocannabinolul adică. Si in sfarsit, as vrea sa.mi spui de ce nu profiti de ultimii tai ani pe Terra in loc sa devii penibilo-enervant pe bloguri?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s