„Un salt din lac în puţ sau de ce rinocerii nu pot fi tigri”, de Iurie Rosca


Aşa cum gruparea de care ne ocupăm, Alianţa Moldova Noastră, pretinde a fi campion al luptei împotriva comunismului, una din sarcinile acestei serii de articole este de a arăta cine sunt fruntaşii ei, ce trecut au, cu ce se ocupă în prezent şi cât drept moral au să se erijeze în postura de opozanţi şi, mai ales, de partid care ar putea aduce schimbarea în urma alegerilor. În mare, acest grup de profitori ai tranziţiei este format din foştii granguri de partid comunist de pe vremea sovieticilor, care, după ce au stat în tufari cât a durat lupta de emancipare naţională şi obţinerea independenţei, ei s-au lipit de instituţiile statului, făcând carieră, care la nivel central, care la cel local. Din poziţia de demnitari ei şi-au tras afaceri grase şi averi fabuloase. Ne referim aici, fireşte, nu la membrii de rând, printre care sunt destui oameni oneşti şi buni patrioţi, ci la cei care controlează partidul respectiv. Fracţiunea parlamentară a AMN are şi ea personaje de două categorii. Prima este cea cu barosanii, grangurii, greii, umflaţii, consumatorii de frigărui şi pasionaţii de vânătoare şi pescuit. Din ea fac parte, de pildă, Serafim Urechean, Ivan Timofeevici Guţu, Alexandru Oleinic şi alţii de care ne vom ocupa rând pe rând. Cea de-a doua categorie este a pârliţilor, a oamenilor mici, a piticilor, a trepăduşilor de pe lângă baronii deţinători ai sacilor cu galbeni. Această tagmă de periuţe, de băieţi de mingi, de susţinători plini de entuziasm brejnevist şi de elan comsomolist ai oricărui gest al stăpânilor, oricât de neghiob sau ridicol ar fi acesta, nu are pretenţia de a fi mai în faţă sau de a avea idei şi opinii proprii. Aflarea în linia a doua, în spatele voluminos al boşilor, îi protejează de orice riscuri şi le permite să vieţuiască în relaţia de simbioză, pe post de paraziţi docili, care îşi ronţăie de zor ciolanul fără a se preocupa de probleme globale sau a se chinui să dezlege tainele acestei lumi. Printre aceştia aţi văzut că îl avem deja în galeria noastră pe Anatol Onceanu. Tot în această zonă se cantonează şi unul ca Vasile Balan, să zicem. Mai sunt şi alţii la care vom reveni negreşit.


Povestea unui politician invizibil

Astăzi, însă, ne vom ocupa de unul dintre personajele mai puţin vizibile, care se înscrie perfect în categoria celor mici, deputatul Alexandru Lipcan. El ar putea trece chiar drept erou pozitiv în serialul nostru cel puţin din câteva motive. Măcar şi pentru că lasă impresia de om cuminte şi neajutorat, mereu strâns cu uşa şi stângaci în gesturi şi exprimări. Poate că la Ungheni, unde activează, el are o faimă de ditamai haiduc sau tigru, vorba sloganului. Însă în Parlament prezenţa lui este una cu totul nesemnificativă. Aş fi preferat să îl trecem cu vederea pe bietul Alexandru, dar obligaţia profesională mă face să continui proiectul iniţiat. Mai ales şi pentru faptul că în cazul lui avem cel puţin două proverbe care îl caracterizează de minune. Primul şi cel mai eufemistic ar fi „Spune cu cine prieteneşti ca să-ţi spun cine eşti”. Celălalt, spus mai pe şleau, mai pe uliţa mare, ar fi următorul „Bou la bou rage şi nebun la nebun trage„. Aşa că, Platon mi-e prieten, dar…

Însă, până a trece la portretizarea propriu-zisă a eroului nostru este important să menţionez că, dacă putem trage o linie subţire şi convenţională între barosani şi periuţe, atunci elementul care îi uneşte pe toţi ortacii lui Serafim Urechean fără nici o excepţie este lipsa de viziune strategică, lipsa oricărei adeziuni la vreun ideal sau set de valori şi, în general, lipsa unei pregătiri intelectuale solide, indispensabile pentru un politician serios. Cultura asimilată temeinic, aspiraţiile romantice, fascinaţia profundă în faţa unui fenomen spiritual deosebit sunt elementele care le lipsesc aproape deopotrivă fruntaşilor acestui grup. Opacitatea, caracterul circumstanţial al apariţiilor publice, lipsa de naturaleţe şi inadecvarea la interesele societăţii sunt tot atâtea elemente care îi definesc.

Între manualul de zoologie şi fabulele lui Donici

Am văzut câtă imaginaţie politică poate emana creierul colectiv al AMN la ultimul lor congres. Urmărind să impresioneze cu orice preţ publicul, ei au slobozit un slogan pretenţios şi primitiv, de care râd şi curcile. Ce vrea să zică AMN prin „Saltul tigrului est-european?”. Cine e tigru? Urechean? Guţu? Bujor? Îi las pe cititori să aleagă din manualele de zoologie vietăţile care li s-ar potrivi mai bine acestora. Am putea apela cu acelaşi succes, să zicem, şi la fabulele lui Donici pentru a găsi jivinele care li s-ar potrivi mai bine pentru aplicarea figurii de stil numite personificare. Dar tigri? Unde s-au mai văzut tigri în sud-estul Europei? Poate totuşi nu tigri, ci, mai degrabă, motani, unii sătui, alţii mai jerpeliţi, ca să ne menţinem în categoria felinelor. Cei mai glumeţi din târg deja le-au şi stârnit tot felul de vorbe cu haz, inspirate din recentul congres al AMN. Cum s-ar numi o adunătură de AMN-işti, de pildă? Un cârd, o cireadă sau o haită de tigri? Căci liotă nu le putem zice, termenul respectiv fiind atribuit doar unor grupuri de oameni. Dar atunci când avem de a face cu dihănii, cu potăi, cu fiare, am putea zice, nici nu mai ştii cum să te exprimi de frică. Am mai văzut acum câţiva ani o campanie electorală excentrică, în care unii ne tot ameninţau că, ţineţi-vă, vin leii! Şi până la urmă nu a mai venit nimeni. Să vedem cum va fi şi cu saltul din lac în puţ al tigrilor autohtoni. Parcă îl văd pe Urechean şi pe ceilalţi tigroizi rotofei cum se saltă voiniceşte din călcâie de le tremură şi blana, şi slana de pe ei. Dacă şi au aceşti omănaşi ceva în comun cu tigrii, acestea le sunt maţele tărcate pe dinăuntru, în timp ce nobilele feline sunt tărcate pe dinafară.

O piuliţă în angrenajul regimului comunist

Dar să revenim la Alexandru Lipcan, dragul de el. Ce ştim noi despre dânsul? Că şi el declară în CV la rubrica „Ce limbi străine cunoaşteţi” precum că ar cunoaşte rusa, dar şi „franceza cu dicţionar”. Carevasăzică, şi el e franţuzit, ca atâţia alţii din pleiada tigrilor săltăreţi. Buuun, mon cher, dacă e aşa, atunci văd că avem de furcă cu un intelectual sadea, nu glumă. O, oui, Voltaire, Flaubert, Baudelaire? Quel délice intellectuel, n’est pas? Coana Chiriţa e printre noi, e la ea acasă. Ar putea fi făcută membru de onoare al AMN. N’est pas, mes amis?

Şi ce mai e relevant în trecutul acoperit de glorie al eroului nostru? O, da. Tinereţea comsomolistă. Vă mai amintiţi: „Vreau să-i cânt un cântec tinereţii,/ Slăvitei tinereţi comsomoliste„? Anume în acea organizaţie de tristă pomină a făcut carieră junele Alexandru. Anume acolo şi-a format caracterul de luptător anticomunist. Aşa, de exemplu, după ce din 1976-1977 lucrează ca simplu muncitor în sovhozul natal Sipoteni, în anii 1977-1978 el ajunge să fie avansat în funcţia de secretar salarizat al organizaţiei comsomoliste din acelaşi sovhoz. Între 1978-1980, tânărul lider comsomolist face armata. Ca revenind în sat, să i se încredinţeze funcţia de şef al evidenţei militare a sovietului sătesc. Deci, un loc călduţ pentru băieţii cuminţi. Tot mai bine decât la tras sapa pe deal cu capul în soare sau la mânat combina prin colb. După care urmează alţi ani grei de comsomolie. Muncă, frate, nu şagă.

Aşadar, din 1981 până în 1983 omul nostru trudeşte din nou, în sudoarea frunţii, în calitate de secretar al organizaţiei comsomoliste din Sipoteni.

În 1983-1984, Alexandru Lipcan ajunge de la sinecura comsomolistă din sat în ierarhia nomenclaturii comsomoliste din raionul Călăraşi, unde este avansat în calitate de instructor al Comitetului Raional al Uniunii Tineretului Leninist Comunist din Moldova.

În 1984-1987, carieristul nostru revine la Sipoteni, de această dată din nou într-o funcţie-cheie a sistemului politic sovietic, cea de preşedinte al comitetului sindical din sovhoz. Deci, din nou cu partidul comunist la braţ, ca piesă de încredere în zonă.

În 1987-1988, când se năştea şi lua avânt mişcarea de emancipare naţională, Alexandru Lipcan ajunge iar în Călăraşi, de această dată în funcţia de instructor al Comitetului Raional al Partidului Comunist.

În 1988-1990, falnicul ostaş al frontului ideologic sovietic, jalnica piuliţă a regimului de ocupaţie, sârguinciosul lingău al regimului totalitar este expediat din nou în satul natal, de această dată în funcţia de secretar al organizaţiei de partid comunist din sovhozul Sipoteni.

Bună treabă. Ţanţoşul nostru opozant, anticomunistul de operetă, titanul clasei politice şi vestitorul de primeniri ce stau să vină pe aripile lui Serafim s-a osândit tocmai treisprezece ani sub regimul totalitar. De la optsprezece ani neîmpliniţi şi până la maturitatea fizică (nu neapărat şi intelectuală) protagonistul acestor rânduri a cântat în strună Sovietelor şi s-a perindat prin funcţii de lefegiu al dictaturii roşii. Iar azi, tot el, alături de ceilalţi din AMN, umblă cu cioara vopsită şi spune că nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i pute.

Un comunist pe vremea când lumea se lepăda de Satana

Atenţie, oameni buni! Povestea cu naveta între satul natal şi centrul raional şi cu săritul dintr-o funcţie de nomenclaturist în alta nu se întâmpla nici în perioada neagră a lui Stalin, nici în cea a lui Brejnev şi Bodiul, ci chiar în momentul declanşării noului curent politic de liberalizare a regimului comunist, în plină PERESTROIKA, atunci când se alegeau apele, când se alegea grâul de neghină, când patrioţii s-au ridicat în picioare ca să lupte pentru drepturile lor. Atunci când toată lumea de bună-credinţă ieşea din Partidul Comunist, când se lepăda de Satana, conformistul şi profitorul nostru stătea tupilat în buruiene, îşi ronţăia cumincior osul şi nici habar nu avea că afară mulţimile au ţâşnit în istorie să îşi recâştige Libertatea. Anume în anii de graţie 1988, 1989, 1990 ne-am ridicat pentru a obţine LIMBA, ALFABETUL, TRICOLORUL, SUVERANITATEA, am organizat mitingurile, demonstraţiile şi Marile Adunări Naţionale, am convocat congresele mişcării noastre şi am pus bazele celor trei libertăţi fundamentale: libertatea cuvântului, libertatea întrunirilor şi libertatea de asociere. Şi eu am fost acolo, printre militanţii pentru demnitatea naţională şi personală. El, Alexandru Lipcan, nu a fost cu noi, nu este deci egalul nostru şi nu are astăzi dreptul moral să se erijeze cu neruşinare, alături de toată gruparea de rinoceri cu pretenţii de tigri, în postura de opozanţi, de luptători pentru democraţie şi cu atât mai puţin în cea de anticomunist.

Apus de soare sau la sfârşit de ciclu

Ce riscă azi aceşti trubaduri ai regimului sovietic, aceşti consumatori de şaşlâcuri şi băutori de vinuri alese din vremurile când neamul întreg era răstignit de bestia roşie, când robii ocupanţilor erau forţaţi să strângă şi să înşire tutun în colhozuri, să tragă sapa pe deal sau să se spetească pentru o leafă mizeră în fabricile sistemului totalitar? Ei se isterizează în fiecare zi de joi de la tribunele Parlamentului, tropăie, ţipă, se postează cu burţile înainte pentru a bloca tribunele. Ei anatemizează de zor regimul comunist de azi, victimizându-se teatral şi pretinzând cu neruşinare că anume ei, nomenclaturiştii vechiului regim, nababii fostelor guvernări, barosanii tranziţiei şi campionii minciunii, vor aduce schimbarea.

Ei, care au stat la dos şi la călduţ atunci când ţara avea nevoie de curajul lor, de riscul lor, de prezenţa lor alături de cei care au pus umărul la marile schimbări de acum două decenii, ei, care au aruncat societatea în mocirla tranziţiei, când salariile şi pensiile se achitau cu întârzieri de câte jumătate de an şi deseori în produse, nu în bani, vor să ne spună că pot face schimbarea în bine? Iar, domnilor?

Dar, slavă Domnului, soarele din sigla lor apune. Pentru ei vine inexorabil sfârşitul unui ciclu istoric. Nomenclatura comsomolistă, sindicalistă şi comunistă a vechiului regim sovietic nu mai are ce căuta în viaţa publică. Dacă nu s-a putut să îi scoatem la timp din circuitul politic prin Legea lustraţiei, care ar fi blocat accesul lor în instituţiile publice, în mod cert alegătorii de mâine nu vor mai dori să consume produse cu termen expirat. Ca să nu se intoxice.

Vine şi timpul când va trebui să deschidem larg ferestrele, să se mai aerisească puţin încăperile pătrunse de mirosul greu al vechiturilor.

Iar serialul nostru continuă. Rămâneţi cu noi. Vă asigur, ce urmează va fi şi mai incitant. Iurie ROŞCA

P.S.: Iată că, ajuns la capătul acestui articol, mă prind la gândul că poate i-am căşunat ceva necazuri amicului nostru Alexandru Lipcan. Dar ce să fac, atunci când văd că gruparea din care face parte apucă prăjina de vârf, se dă în spectacol, sare în sus dacă nu ca un tigru, măcar ca un hipopotam, cu gândul că va reuşi să îşi potrivească masca de Opoziţie bună de luat în braţe şi adusă la guvernare, mă văd nevoit să reacţionez. Sunt ziarist şi în acest război mediatic şi politic nu pot sta deoparte. Dar poate că nici nu e aşa de rău că i-am dedicat acest articol anume lui Alexandru Lipcan. Poate abia aşa mai iese şi el din anonimat şi are o mică şansă să rămână şi în istoria politică a Moldovei ca unul dintre personajele vizate de subsemnatul în articolul de faţă. Poate nu e mare lucru, dar, vorba moldoveanului, decât nica…

P.P.S: Stimaţi cititori, recunosc, sunt în mare dificultate. După ce am lansat acest ciclu de articole, primesc în fiecare zi telefoane, scrisori, mesaje electronice în care cititorii mă îndeamnă să continui portretizarea fruntaşilor AMN. Preferinţele şi sugestiile sunt diferite, fiecare cu pasiunea lui.

Aveţi puţintică răbdare, oameni buni. Nimeni nu va fi trecut cu vederea şi fiecăruia i se va face parte dreaptă.

Unii deputaţi AMN, însă, dimpotrivă, m-au rugat să îi dau uitării. Dar, ne pare rău, una ca asta nu se poate. Tot ce pot este doar să amân cu o săptămână-două apariţia unui sau altui articol. Şi să le dau ceva răgaz celor vizaţi să îşi adune puterile şi să îşi mai tragă sufletul. Că, de, vorba aia, oameni suntem şi, la urma urmei, nu arde nimic. De dragul unora, mai zăbovim o ţâră.

To be continued. (Adică, va urma. Am scris dinadins în engleză ca să înţeleagă doar anglofonul Ivan Timofeevici Guţu.)

Un gând despre “„Un salt din lac în puţ sau de ce rinocerii nu pot fi tigri”, de Iurie Rosca

  1. Pingback: Brutele din AMN sau dece Lipcan trebuie dus la casa de nebuni « C e z a r S a l a h o r

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s