Misiunea Diaconia a Mitropoliei Basarabiei oferă bătrânilor singuratici şi bolnavi „Pâinea cea de toate zilele”


    Misiunea Socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei lansează, în ajunul Sfintelor Sărbători de Paşti, campania umanitară de susţinere a bătrânilor singuratici şi a celor ţintuiţi la pat „Pâinea cea de toate zilele”. Campania, iniţiată la 31 martie, va dura patru săptămâni.

    Potrivit unui comunicat al organizaţiei citate, acţiunea „are drept scop sensibilizarea populaţiei asupra problemelor cu care se confruntă bătrânii”. ,,Cel mai important moment al campaniei îl constituie faptul de a schimba convingerea oamenilor în etate că odată ajunşi la bătrâneţe, nu sunt uitaţi, abandonaţi sau părăsiţi de cele mai scumpe persoane. În acelaşi sens, campania urmăreşte şi scopul de a aduce laolaltă tinerii şi vârstnicii şi de a stimula dialogul şi solidaritatea între generaţii’’, se mai conţine în comunicatul Misiunii.

    Totodată, proiectul vizează organizarea unei acţiuni caritabile de colectare a fondurilor, în cadrul căreia vor fi susţinuţi bătrânii din localităţile rurale. În acest sens, Diaconia planifică să mărească numărul persoanelor de vârsta a treia care vor beneficia timp de un an, în fiecare zi, de o masă caldă. „Bătrânii care nu au pe nimeni alături sau care, din cauza bolii, au fost ţintuiţi la pat şi sunt lipsiţi de grija celor apropiaţi, vor fi selectaţi din toate localităţile republicii, iar numărul lor va depinde de suma de bani pe care Diaconia va reuşi să o colecteze. Prânzul va fi adus bătrânilor de către voluntari. Masa zilnică oferită din fondurile adunate este doar o mică parte din asistenţa pe care o vor acorda voluntarii bătrânilor. Ei le vor face zilnic vizite, plus la toate îi vor ajuta să nu simtă singurătatea şi sărăcia bătrâneţilor. Mai mult decât atât, tinerii îi vor  ajuta pe vârstnici şi la cumpărături, la procurarea medicamentelor sau plata facturilor”, mai spune instituţia sus-numită. 

George IOSIP, FLUX

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s