Vladimir Voronin a fost reales preşedinte al Partidului Comuniştilor


   Congresul al VI-lea al Partidului Comunist din Republica Moldova, desfăşurat sâmbătă la Chişinău, l-a reales în unanimitate pe Vladimir Voronin în funcţia de preşedinte al acestei formaţiuni. La congres au participat peste 400 de delegaţi, care au reprezentat comitetele raionale ale PCRM.

Vom menţiona că la Congres a participat şi preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, care este membru al partidului de guvernământ, consilierii prezidenţiali Mark Tkaciuck şi Oleg Reidman, precum şi premierul Vasile Tarlev, ministrul Economiei, Igor Dodon, prim-vicepremierul Zinaida Greceanâi şi ministrul Culturii, Artur Cozma.

În mesajul de mulţumire adresat delegaţilor pentru încrederea acordată, Vladimir Voronin a declarat că susţinerea care i-a fost acordată de PCRM este deosebit de importantă, dat fiind că el deţine şi funcţia de şef al statului. Voronin a declarat că este în drept să deţină ambele funcţii, iar eventualele discuţii pe această temă sunt inutile. Totodată, el a declarat că preşedintele ţării nu poate fi eficient în acţiunile sale dacă nu are sprijinul unui partid puternic, organizat şi disciplinat.

Vladimir Voronin şi-a prezentat raportul în limba rusă, tot aşa au procedat şi majoritatea vorbitorilor din cadrul congresului, excepţie făcând preşedintele Legislativului, Marian Lupu, care a menţionat necesitatea reformării, modernizării partidului şi a conlucrării cu alte formaţiuni politice. Vladimir Voronin, dimpotrivă, a menţionat că PCRM, care a înregistrat un şir de succese importante pe parcursul celor 7 ani de guvernare, nu necesită a fi reformat.

Mai mulţi observatori au constatat că, deşi congresul PCRM nu a operat schimbări spectaculoase în structura partidului, totuşi în funcţiile importante, cum ar fi membri ai Biroului Executiv, au fost promovaţi doar persoane tinere, comuniştii ortodocşi rămânând, în general, fără funcţii.

  Sergiu Praporşcic, GP Flux

Un gând despre “Vladimir Voronin a fost reales preşedinte al Partidului Comuniştilor

  1. Desi democratii nostri sunt niste mirlani, totusi comunistii sunt dublu cit ei. Bravo ca abordezi acest subiect. Ma bucur ca PPCD a ramas la pozitiile sale de luptatori, doar ca intrevad o noua modalitate de lupta cu ei.
    Succes.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s