Curve de lux sau ciolănarii din presa mafiotizată


Stiam că printre ziarişti se mai spune: „E suficient să spui 50% adevar, restul sunt floricele pentru a impresiona”. Insa Jurnal de Chisinau cred că intrece orice măsură, să mintă conştient pentru a dezinforma cititorul care inghite tot ce i se serveşte după o zi plină de munci grele.
Vă invit să citiţi cu atenţie articolul lui Iurie Roşca, apărut în Flux-ul de Vineri unde este scoasă in vileag masca celor de la JdC, si cui sunt aserviţi.

Curve de lux sau ciolănarii din presa mafiotizată

Cotidian Naţional Nr.200846 din 14 martie 2008
„Jurnal de Chişinău” ca instrument de dezinformare şi de bestializare a imaginii PPCD

Aşa cum se ştie, „Jurnal de Chişinău” a fost creat şi acţionează în spaţiul mediatic în calitate de unealtă de intoxicare a opiniei publice şi de agresare permanentă a PPCD.
Cine are curiozitatea să răsfoiască colecţia acestei gazete se va convinge cu uşurinţă că pe parcursul existenţei ei nu s-a întâmplat niciodată să apară vreo ştire neutră, necum pozitivă, despre PPCD. Val Butnaru, fost redactor-şef la FLUX, atunci când a fost convins cu metode specifice să-şi vândă colegii şi prietenii, a înţeles rapid că scuipatul la comandă în obrazul lor este o treabă rentabilă. Mai ales că în felul acesta nu mai e nevoie să cauţi fonduri, are cine te plăti, în plus poţi simula destul de credibil independenţa şi postura de luptător pentru libertatea de expresie. Val Butnaru se pune la dispoziţia oricui are interesul să spună vreo vorbă de ocară contra lui Iurie Roşca şi a PPCD cu o plăcere maladivă şi cu un calcul meschin de profitor ordinar. Şi pentru că cel puţin noi doi ştim când, cum şi cui şi-a vândut sufletul omul acesta măcinat de orgolii, el ar fi gata să facă orice pentru a ne distorsiona imaginea publică şi pentru a ne săpa pe toate căile. Dar am mai zis-o şi repet: câinii latră, caravana merge înainte.

O nouă mostră de detractare la comandă apare în numărul din 11.03.08 al ziarului respectiv cu titlul „Relaţia Roşca-Pasat”. Articolul este semnat cu maimuţăreală cu un pseudonim care apărea pe vremuri în ziarul „Ţara”, Victor Olaru. El se vrea un fel de replică din partea lui V. Filat, acest gangster al tranziţiei, care crede că banii îi pot albi imaginea şi, respectiv, o pot denigra pe cea a adversarilor săi. Să ne amintim că, după intervenţia recentă a lui Ştefan Secăreanu în Parlament, prin care deputatul creştin-democrat a cerut investigarea unor posibile relaţii ale lui Filat cu Valeriu Pasat şi cu Grigori Karamalak (alias Bulgaru), Filat se grozăvea către presă că el va demonstra că nu el, ci Roşca s-ar fi aflat în relaţii oculte cu Pasat. Şi iată rezultatul:

Cităm: „După această declaraţie, un activist cunoscut din cadrul PPCD a venit la redacţie să ne spună că regretă această situaţie, când colaborarea PPCD cu comuniştii a devenit mai vizibilă, şi ne-a spus care a fost, de fapt, relaţia lui Pasat cu liderul PPCD, Iurie Roşca, una, de fapt, foarte strânsă”. Trecem peste aiurelile despre enigmaticul fruntaş PPCD, care încă nu-şi dezvăluie numele, dar care o va face, suntem avertizaţi, când va părăsi PPCD. Nu excludem că se va mai găsi vreun „idiot util” care va accepta să latre contra noastră din paginile fiţuicii respective. Că de neisprăviţi şi trădători neamul ăsta nu a dus lipsă niciodată.

Trecem la partea de bază a dezinformării. Cităm spusele enigmaticului anonim (ce să-i fac, Val Butnaru nu poate scăpa de ticurile de literat ratat): „Potrivit acestuia, Roşca nu trebuie să arate cu degetul la alţii când are „pufuşor pe botişor”. Or, relaţiile lui Roşca cu Valeriu Pasat sunt vechi şi datează încă de când Pasat era ministru al Securităţii. „PASAT ÎI DATOREAZĂ NUMIREA SA ÎN FUNCŢIA DE DIRECTOR SIS ÎN ANUL 2000. ŞTIŢI CĂ ATUNCI EXISTA ADR-ul ÎN INTERIORUL CĂRUIA S-A PRODUS RUPTURA CEEA ŞI ROŞCA JUCA DE PARTEA LUI LUCINSCHI, IAR PASAT ERA OMUL LUI LUCINSCHI. ÎN 2000, A FOST ADOPTATĂ LEGEA CU PRIVIRE LA SIS CARE PREVEDEA ŞI MODALITATEA DE ALEGERE A DIRECTORULUI SIS. PÂNĂ LA ADOPTARE, SE DISCUTAU DOUĂ VARIANTE. UNA, SUSŢINUTĂ DE DIACOV, PREŞEDINTELE DE ATUNCI AL PARLAMENTULUI, ŞI TOT ADR-ul, MINUS PPCD, ERA CA DIRECTORUL SIS SĂ FIE NUMIT DE PARLAMENT LA PROPUNEREA PREŞEDINTELUI PARLAMENTULUI. LUCINSCHI ŞI DIACOV ERAU PE PĂRŢI DIFERITE ALE BARICADEI ŞI PASAT RISCA SĂ NU MAI DEVINĂ ŞEF SIS. A DOUA VARIANTĂ ERA CA DIRECTORUL SIS SĂ FIE NUMIT DE CĂTRE PARLAMENT LA PROPUNEREA PREŞEDINTELUI REPUBLICII. COMUNIŞTII, PEPECEDIŞTII ŞI CÂŢIVA DEPUTAŢI INDEPENDENŢI AU PLEDAT PENTRU ULTIMA FORMULĂ ŞI, ASTFEL, I-A FOST ASIGURATĂ NUMIREA ÎN FUNCŢIE A LUI PASAT. ATUNCI, VOTUL DEPUTAŢILOR PPCD A FOST DECISIV”, ZICE SURSA NOASTRĂ.” Am cules în mod voit cu majuscule acest fragment pentru a demonstra, dacă va fi nevoie şi în judecată, că tot ce se afirmă aici este o minciună prost brodită. Nu ne miră faptul că impostorii şi profesioniştii minciunii de la gazeta cu pricina nu au făcut efort de a se documenta ce şi cum a fost cu numirea lui Pasat. Fiindcă nu asta i-a interesat, ci servirea unor interese murdare şi discreditarea PPCD cu orice preţ. Eventuala pierdere în instanţă nici nu îi interesează, fiindcă sunt conştienţi că are cine plăti mârlăniile înşirate pe paginile curvelor de lux ale presei moldoveneşti.

Aşadar, să le luăm pe rând. „Monitorul Oficial” din 13 mai 1999 publică trei decrete ale preşedintelui Lucinschi: nr. 222, 223 şi 224. Primul este de revocare a lui Tudor Botnaru din funcţia de ministru al Securităţii Naţionale şi are următorul conţinut: „Articol unic. – Domnul Tudor Botnaru se revocă din funcţia de ministru al Securităţii Naţionale, conform cererii de demisie. Chişinău, 11 mai 1999”. Al doilea decret îl revocă pe Valeriu Pasat din funcţia de ministru al Apărării. Iar al treilea, nr. 224, are următorul conţinut: „DECRET privind numirea domnului Valeriu Pasat în funcţia de ministru al Securităţii Naţionale. În temeiul art. 82 alin (2) din Constituţia Republicii Moldova, Preşedintele Republicii Moldova decretează: Articol unic. – Domnul Valeriu Pasat se numeşte în funcţia de ministru al Securităţii Naţionale. Preşedintele Republicii Moldova, Petru LUCINSCHI. Chişinău, 11 mai 1999. Nr. 1000-II”. De aici se vede clar că Lucinschi l-a numit pe Pasat în funcţia de ministru al Securităţii fără nici o participare a lui Iurie Roşca şi nici a vreunei fracţiuni parlamentare sau deputat. Din simplul motiv că remanierile guvernamentale se fac după o procedură binecunoscută: premierul propune, iar preşedintele republicii emite decretul de demitere sau numire a unui membru al Guvernului. Atenţie! Mincinoşii de la „Jurnal de Chişinău” pretind că Pasat ar fi fost numit în 2000 în fruntea SIS, în timp ce iniţial el a fost numit ca ministru în 1999. Iar propunerea de numire din partea Guvernului o face nimeni altul decât premierul de atunci Ion Sturza. Amintim că art. 82 alin (2) al Constituţiei prevede următoarele: „În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea Primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.” Mai amintim şi faptul că Guvernul Sturza a fost instalat la 12.03.1999, deci tocmai el este cel care a făcut propunerea respectivă. Aşa cum se ştie, Ion Sturza trece drept personaj pozitiv al acelor timpuri în ziarul de bulevard la care ne referim, dar anume el este cel care a semnat propunerea de numire a lui Pasat, Roşca neavând nici un rol la această instalare. Şi dacă are cineva interesul, nu are decât să îl întrebe pe Ion Sturza de ce a făcut această propunere. Următoarea minciună a trişorilor de serviciu intraţi în solda lui Filat (ne referim la mincinoşii de la Jurnal) este cea prin care se pretinde că în timpul discutării noii legi cu privire la SIS ar fi existat două variante de numire a directorului acestei instituţii. Faptul că D. Diacov se afla în conflict cu P. Lucinschi nu înseamnă sub nici o formă că normalitatea ar fi presupus ca şeful SIS să fie numit de Parlament la propunerea preşedintelui Parlamentului. Din simplul motiv că speakerul, spre deosebire de şeful statului, nu este o instituţie, ci egalul celorlalţi deputaţi, iar procedura democratică prevede echilibrarea relaţiilor între şeful statului şi Parlament la numirea şefilor de servicii speciale. Dar nici măcar nu asta e problema în cazul dat.

Proiectul de lege privind Serviciul de Informaţii şi Securitate a fost adoptat prin Hotărârea de Guvern din 2 noiembrie 1999, are numărul 1004 şi este semnat de premierul Ion Sturza. Proiectul respectiv a intrat în Parlament la 03.11.99 cu nr. de intrare 3463. Citez din acel proiect, cu majuscule, ca să vadă şi chiorii de la Jurnal: „CAPITOLUL IV. CONDUCEREA ŞI EFECTIVUL SERVICIULUI. ARTICOLUL 13. CONDUCEREA SERVICIULUI

SERVICIUL ESTE CONDUS DE UN DIRECTOR, CU RANG DE MINISTRU, NUMIT ÎN FUNCŢIE DE PREŞEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA, PRIN COORDONARE CU PRIM-MINISTRUL, PE UN TERMEN DE 5 ANI. LA NUMIREA ÎN FUNCŢIE DIRECTORUL DEPUNE ÎN FAŢA PREŞEDINTELUI REPUBLICII JURĂMÂNTUL AL CĂRUI TEXT ESTE PREVĂZUT LA ART. 79 ALIN (2) DIN CONSTITUŢIE”. De aici se vede clar că anume Guvernul Sturza, susţinut de preşedintele Parlamentului de atunci, D. Diacov, a venit cu o formulă care excludea în genere participarea Parlamentului la procedura de numire a directorului SIS. Ceea ce este nu mai puţin important e varianta finală a legii, care a fost adoptată la 23.12.1999, are numărul 735-XIV şi a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 156/674. Astfel, articolul 13, Conducerea Serviciului, suferă o modificare esenţială prin eliminarea sintagmei care era prezentă în proiectul de la Guvern şi care presupunea consultarea premierului de către preşedinte la numirea directorului SIS: „Art.13.(1). Serviciul este condus de un director, cu rang de ministru, numit în funcţie de Preşedintele Republicii Moldova”. PUNCT.

Aşadar, în conformitate cu noua lege, în anul 2000 preşedintele Lucinschi îl numeşte pe Pasat din nou în aceeaşi funcţie. Iată textul Decretului:

„DECRET

privind numirea domnului Valeriu Pasat în funcţia de director al Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova
nr.1291-II din 05.01.2000
Monitorul Oficial nr. 1-4/29
din 06.01.2000

În temeiul art. 88 lit.d) din Constituţia Republicii Moldova şi al art. 13 alin.(1) din Legea privind Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova,

Preşedintele Republicii Moldova decretează:
Articol unic. – Domnul Valeriu PASAT se numeşte în funcţia de director al Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova.

Preşedintele Republicii Moldova,
Petru LUCINSCHI
Chişinău, 5 ianuarie, 2000
Nr. 1291-II”

La 6 octombrie 2000 este adoptată o lege pentru modificarea legii SIS, cu nr. 1276-XIV, publicată în Monitorul Oficial nr. 144-14571058 din 16.11.2000, prin care se modifică din nou art. 13 alin (1), care sună în felul următor: „Serviciul este condus de un director, numit în funcţie de Parlament, la propunerea Preşedintelui Republicii Moldova, pe un termen de 5 ani. Eliberarea din funcţie a directorului se face de Parlament la propunerea Preşedintelui Republicii Moldova sau a deputaţilor în Parlament”. Pentru aceste modificări am votat şi eu, şi ceilalţi colegi de grup parlamentar al PPCD, dar, aşa cum legea nu are putere retroactivă, această modificare nu a afectat poziţia de director pe care o deţinea Pasat la acea oră. El îşi menţine această funcţie până la 21 decembrie 2001, când Parlamentul adoptă Hotărârea de eliberare a acestuia, semnată de E. Ostapciuc şi având nr. 743-XV. Aşadar, încă o dată, Iurie Roşca nu a avut nimic în comun nici cu numirea, nici cu destituirea lui Pasat din funcţie.

Dacă cineva dintre cititorii acestor rânduri va dori să se documenteze asupra discuţiilor purtate acum aproape zece ani în chestiunea legii respective, el va putea găsi toate propunerile noastre de perfecţionare a ei, care sunt cu zecile. Arhiva Parlamentului le păstrează, ca, de altfel, şi stenograma dezbaterilor. Astfel, se va putea constata, de exemplu, că Iurie Roşca a adresat la 12.12.99 un demers pe şase pagini Comisiei permanente pentru Securitatea Statului şi Asigurarea Ordinii Publice, prin care venea cu propuneri de îmbunătăţire, cea mai importantă constând în instituirea unei Comisii speciale pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii serviciilor speciale. Până la urmă, aşa cum creştin-democraţii şi-au condiţionat votul cu includerea unui capitol special care să instituie această comisie şi regulamentul ei, ADR-ul s-a văzut nevoit să accepte propunerea, însă comisia respectivă nu a mai ajuns să activeze.

Aşadar, Iurie Roşca şi grupul său parlamentar nu a avut nici o atribuţie la numirea lui V. Pasat în fruntea SIS. Şi dacă Jurnal nu va publica dezminţirea de rigoare, ne vom convinge o dată în plus că avem de a face cu nişte găinari ordinari.

Un intertitlu din acelaşi material infam caută să compromită bunul nume al unui istoric de valoare doar pentru că acesta e creştin-democrat. De această dată cel denigrat este Ion Varta. Ticălosul care nu vrea să îşi dezvăluie identitatea şi în numele căruia se deapănă povestea zice: „Roşca şi Pasat erau în relaţii foarte bune şi se întâlneau regulat, inclusiv la sediul partidului. De mai multe ori, însă, se întâlneau la colţ de stradă, noaptea, pe întuneric… Omul de legătură a lui Pasat cu Roşca era nimeni altul decât actualul deputat PPCD Ion Varta”. Aici nici nu mai contează dacă există cu adevărat mârlanul care îşi ascunde identitatea sau dacă nesimţiţii de la foaia gazetarilor degradaţi moral ţese inepţiile respective pe cont propriu. Ceea ce e adevărat din toată măgăria asta e faptul că Pasat a tot căutat să exploateze conflictul dintre guvernarea comunistă şi opoziţia creştin-democrată şi i-a propus subsemnatului bani pentru organizarea unor demonstraţii de masă contra guvernării, prin care să se conteste rezultatele electorale din 2005. Este bine să nu se uite că OSCE şi CE, ca şi Departamentul de Stat al SUA au recunoscut legalitatea alegerilor din 2005, în timp ce interesul Rusiei era destabilizarea situaţiei şi provocarea unei crize de proporţii. Cine a urmărit cele întâmplate recent în Georgia în timpul alegerilor prezidenţiale poate înţelege mai bine ce se urzea la Moscova pentru alegerile din Moldova anului 2005.

Este evident că o ţintă colaterală a acestei provocări de presă este să dezorienteze organele Procuraturii asupra cazului legat de planul pus la cale de Pasat de destabilizare a situaţiei politice şi tentativa de asasinare a subsemnatului. Nu am nevoie de compasiunea nimănui, ştiu ce fac, dar nu pot uita totuşi că după 21 octombrie 2000, când am avut un straniu accident rutier în urma căruia automobilul în care mă aflam s-a făcut zob şi a ars pe loc, iar eu şi şoferul am scăpat ca prin minune, „Jurnal de Chişinău” publica o aşa-numită anchetă jurnalistică în care pretindea nici mai mult, nici mai puţin că eu însumi mi-am înscenat accidentul din raţiuni de imagine. Mi-am zis atunci că, dacă aş fi murit, nu încape nici o îndoială că aceşti servanţi ai intereselor oculte care se pretind persoane onorabile şi ziarişti de forţă ar fi pretins cu uşurinţă că mi-am înscenat moartea de dragul gloriei postume. Exact la fel şi în cazul demersului meu la Procuratură legat de Pasat. Aceleaşi rânjete ironice ale inepţilor de la Jurnal, aceeaşi satisfacţie maliţioasă, aceeaşi insistenţă obsesivă de a mă asasina moral. Parcă îl văd pe unul dintre picaţii dintre noi, pe Ion Neagu, un biet rătăcit prin viaţa asta, care treapădă hojma pe la Jurnal cu aere de securist atoateştiutor şi îi tot îndrugă lui Val Butnaru nemernicii pe care acesta le reproduce cu plăcere neghioabă în gazeta sa. Pentru că numai Neagu este printre fugarii de la noi care ştie bine că Pasat îmi pregătea asasinarea. Dar aşa cum între timp şi el a căzut iremediabil în capcana în care au căzut şi alţii ceva mai înainte, fiind dominat de la o habă de vreme de obsesia denigrării PPCD şi visând moartea cel puţin politică a partidului din care a fugit ca un laş, el nu va mai recunoaşte niciodată adevărul. Cine altul putea să spună acest detaliu, singurul adevărat din tot articolul, că Pasat mă invita la Iaşi în timpul alegerilor din 2005 ca să mă folosească în jocul Rusiei contra lui Voronin, dar şi contra Moldovei.

Citez din nou un intertitlu, „Pasat l-a chemat pe Roşca la Iaşi”, după care urmează: „Atunci, PPCD pregătea revoluţia oranj. Existau temeri că alegerile vor fi fraudate. Pasat, care era la Moscova, dorea ca şi Rusia să îl dea jos pe Voronin de la guvernare, după ce eşuase semnarea memorandumului Kozak. (Just, Kremlinul, avându-l ca unealtă pe Pasat, a încercat să îl dea jos pe Voronin pentru nesemnarea de către acesta a memorandumului Kozak. Asta îl onorează pe Voronin şi îl dezonorează pe Pasat. Dar, în acelaşi timp, îi dă dreptate lui Roşca, deoarece el a refuzat să se alieze cu adversarul extern al ţării pentru a-şi regla conturile cu adversarul intern, sacrificând interesele naţionale ale ţării. – n.n.) Către sfârşitul campaniei electorale, Pasat căuta neapărat o întâlnire cu Roşca. Acesta evita să se întâlnească în R. Moldova. „Atunci, Pasat l-a chemat la Iaşi. Asta a fost în prima jumătate a lunii februarie 2005. Probabil, l-a convins cineva, dar Roşca nu a mai plecat la Iaşi…” Iată fragmentul care, repet, corespunde adevărului. Singurul din tot articolul. Adevărul e că atunci nu m-a convins nimeni din exteriorul grupului nostru să nu plec. Am discutat între noi, câţiva colegi, dintre care unul între timp a devenit detractor profesionist, Ion Neagu, care ştie bine de ce nu am mers la Iaşi. Aici aş vrea să remarc faptul că băieţii ăştia au învăţat (au fost învăţaţi) binişor cum se confecţionează o dezinformare: un procent de adevăr şi 99% de minciună, iar acel unu la sută face diversiunea credibilă. De altfel, ceea ce urmează este încă o minciună. Eu nu am fost sunat de Mark Tkaciuk nici la 24, nici la 25 februarie, ci am cerut din proprie iniţiativă întâlnire cu Voronin duminică, 3 aprilie, când ne-am întâlnit pentru prima dată cu el după câţiva ani buni de confruntări. Ceea ce urmează este din nou o minciună. În acea zi la întâlnire nu a participat Mark Tkaciuk, ci Oleg Serebrian şi John Conlan, un fost congresman american, negociator profesionist, pe care eu l-am rugat să mă însoţească. Iar despre tentativa de asasinare pe care o punea la cale Pasat contra mea am aflat nu de la Voronin, şi Ion Neagu ştie bine asta. Foştii mei prieteni, care m-au vândut între timp, ştiu bine că nu prea obişnuiesc să mă tupilez şi nici nu am mania persecuţiei, aşa cum pretinde în mod degradant sursa citată. Se cam ştie că frica nu se prea lipeşte de mine, iar la nevoie ştiu să mă şi apăr. Cât priveşte pistolul pe care îl port în mod legal, aş vrea să le amintesc lui Ion Neagu şi lui Sergiu Burcă faptul că, după ce, în toamna lui 1998, a fost asasinat colegul nostru Valentin Ciobanu, preşedintele filialei Botanica a PPCD, noi am decis să ne procurăm în baza legii pistoale, inclusiv cei doi, Neagu şi Burcă, care umblă azi cu jalba-n proţap pe la Procuratură, îndrugă prostii despre foştii colegi, se simt ameninţaţi şi cer pază de corp. Cine nu ştie că în ţara noastră dreptul de portarmă este asigurat de lege? Toată lumea ştie. Dar aşa cum nemernicii au sarcina de a bestializa imaginea mea, ei mă desenează ca pe un pistolar care circulă prin Parlament cu pistoale-n brâu. Aceeaşi potlogari de la gazeta scârbavnică de care ne ocupăm pretind că aş fi renunţat la cererea depusă la Procuratură contra lui Pasat. Îi anunţ pe această cale că nu am renunţat. Aşa că afirmaţia potrivit căreia, citez, „Am auzit că Roşca a fost sfătuit de Voronin să-şi retragă cererea de la Procuratură”, pusă în gura personajului anonim, este încă o măgărie. Potlogarii de la Jurnal, care pretind că au surse la Procuratură, care, chipurile, le tot fac dezvăluiri sub acoperirea anonimatului în cazul răpirii lui Cubreacov, ar fi putut să dea uşor un telefon şi să se documenteze dacă am retras cererea sau nu. Dar interesul acestor impostori nu este stabilirea adevărului, ci tăinuirea lui. Iată de ce să le pretindem corectitudine ar fi, pur şi simplu, naiv.

Acum încă puţină răbdare, încă un citat care arată clar intenţia autorilor acestei plastografii: „Pasat nu avea nici un motiv să-l asasineze pe Roşca. Prea strânsă a fost colaborarea lor”, crede sursa noastră”, – mai adaugă cu viclenie autorul. Şi aici e strecurată o minciună. Aş aminti că scenariul pus la cale de serviciile secrete ruse şi coordonat „pe teren” la acel moment presupunea câteva elemente. Primul. Că Pasat îl va convinge pe Roşca să organizeze o „revoluţie oranj” în stil rusesc şi pe bani ruseşti. (După modelul a ceea ce s-a întâmplat la scurt timp după aceea în Kârgâzstan, de pildă, acea „revoluţie a lalelelor” cu cai şi bâte sau după scenariul care i se pregătea lui Saakaşvili în timpul ultimelor alegeri prezidenţiale, cu opoziţie dirijată de la Moscova, cu încercarea de a destabiliza situaţia prin demonstraţii de masă cu scopul răsturnării puterii legale şi a înlocuirii ei cu marionetele Moscovei.) Al doilea. În timpul demonstraţiilor antiprezidenţiale care ar fi contestat rezultatele alegerilor, Roşca urma să fie asasinat, iar vina ar fi fost aruncată pe seama lui Voronin. Elementul următor al scenariului era luarea cu asalt a palatului prezidenţial şi „răzbunarea morţii lui Roşca de către adepţii săi înfuriaţi”. Dar planul a eşuat din următoarele motive. Primul. Roşca şi echipa lui au ţinut în taină intenţia de a nu mai ieşi în stradă pentru a contesta alegerile după ce au înţeles că asta ar fi în interesul ruşilor. În cazul Revoluţiei Rozelor de la Tbilisi şi a Revoluţiei Oranj de la Kiev, care au servit ca surse de inspiraţie pentru PPCD atunci când intenţionam să contestăm rezultatele alegerilor în urma alegerilor din 2005, observatorii internaţionali, OSCE şi CE, în primul rând, NU AU RECUNOSCUT REZULTATELE ALEGERILOR PREZIDENŢIALE DIN GEORGIA LUI ŞEVARDNADZE ŞI UCRAINA LUI KUCIMA. În timp ce în cazul alegerilor parlamentare din Moldova, aceleaşi instituţii internaţionale au declarat că scrutinul a fost unul legal. Nici Pasat, nici măcar adepţii PPCD nu ştiau că noi am renunţat la acţiunile de protest. În seara zilei de 7 martie, imediat după alegeri, când am organizat o conferinţă de presă şi am anunţat că renunţăm la proteste stradale, dezvăluind planul pus la cale de Moscova, toată lumea a fost luată prin surprindere, inclusiv strategii din serviciile ruse. Al doilea motiv care a zădărnicit planul iniţial consta în faptul că fără Roşca în stradă nu mai putea fi realizată asasinarea lui în mijlocul mulţimii, învinuirea lui Voronin pentru această crimă şi provocarea unor destabilizări de masă care să ducă la răsturnarea puterii de stat. E deosebit de important de reţinut că, după ce Roşca a anunţat în cadrul acelei conferinţe de presă că renunţă la protestele stradale, la distanţa de o oră a urmat briefingul nocturn al lui Serafim Urechean, liderul BMD, care a declarat că şi gruparea lui s-a răzgândit să iasă în Piaţa Marii Adunări Naţionale. De ce, ne întrebăm şi azi, Urechean şi ai lui au imitat gestul lui Roşca? Din solidaritate cu el? Imposibil. Se ştie că relaţiile între cele două formaţiuni erau conflictuale şi Urechean ar fi trebuit să îşi scoată adepţii în stradă măcar din spirit de contradicţie cu Roşca. Dar nu a făcut-o. Şi asta doar pentru că a primit indicaţia că planul se anulează, deoarece Roşca nu a prins nada. A nu se uita că „galbenii” din BMD adunaseră deja tot decorul necesar pentru această farsă: corturi galbene, trenciuri, lozinci etc. Însă recuzita a rămas neutilizată atunci. Un alt motiv complementar al renunţării la protestele stradale era şi faptul că nici BMD, nici o altă forţă politică, cu excepţia PPCD, nu a organizat niciodată vreo acţiune de protest în Piaţa Marii Adunări Naţionale care ar fi avut o amploare cât de cât semnificativă, iar mitingurile de operetă care au urmat şi se perindă şi azi în faţa Teatrului de Operă şi Balet sunt atât de miniaturale şi leşinate, numai demonstraţii de protest nu pot fi numite. (A se vedea şi tărăşenia fără sfârşit cu „patentarii” sau „mitingurile” de duminică cu Saharneanu şi Tănase.)

Ce să mai zicem? În concluzie putem constata încă o dată cele câteva mize ale textului respectiv. Prima: denigrarea lui Iurie Roşca. A doua: albirea lui Vladimir Filat (articolul este făcut în mod făţiş la comanda acestuia). A treia: compromiterea perspectivei de anchetare a dosarului iniţiat de Roşca împotriva lui Pasat.

Mare e grădina ta, Doamne. E loc pentru lighioane de toată mâna.

Dar staţi aşa, băieţi. Nu mor caii când vor câinii. Chiar dacă javrele respective sunt gata să latre şi să muşte pe oricine le indică furnizorii de ciolan, care, vorba fabulistului Donici, „fac aport când pot”.

A venit timpul să fie dat jos vălul de onorabilitate de pe mutrele impostorilor din presa mafiotizată. Curvele de lux din mass-media lungii şi chinuitoarei noastre tranziţii sunt demne de nu mai puţin dispreţ decât stăpânii lor.

Iurie ROŞCA

4 gânduri despre “Curve de lux sau ciolănarii din presa mafiotizată

  1. Tudor, as vrea sa spui daca e demn ca sa se scrie asemenea minciuni in JdC? Iar limbajul lui Rosca cred ca e foarte usor de citit si de asimilat desi e socant, cred ca pe potriva celor scrise in JdC.

    Apreciază

  2. am zis ca nu ma voi referi la continut, intrucat ar fi nevoie de o discutie adevarat, si nu din scurte mesaje.
    Totusi, nu cred ca trebuie sa se „coboare” la acelasi nivel cu cei pe care ii desconsideri, or limbajul este un indicator clar al competentei si echilibrului.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s