Tinerii ortodocşi din America şi Canada, în dialog cu ASCOR Basarabia


Cotidian Naţional Nr.200818 din 05 februarie 2008

 Interviu cu Ioana POP, preşedinte al Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi din America şi Canada– Pentru început, am onoarea de a transmite salutări tinerilor ortodocşi din America şi Canada, cu care sper să reuşim a menţine bătaia inimii românului ortodox în acelaşi ritm, indiferent cât de departe am fi unul faţă de celălalt. Am vrea să ne povesteşti, te rog, despre voi şi despre asociaţia pe care o reprezinţi.

– Romanian Orthodox Youth in America (Organizaţia de Tineret a Românilor Ortodocşi din America şi Canada) este o organizaţie afiliată Arhiepiscopiei Ortodoxe Române în cele două Americi, păstorită de Înalt Prea Sfinţitul Nicolae Condrea, care este arhiepiscopul nostru. Sub binecuvântarea lui se desfăşoară toate activităţile noastre, activităţi care sunt coordonate de un preot duhovnic în persoana Pr. Nicolae Clempus. Arhiepiscopia noastră se află sub jurisdicţia canonică a Patriarhiei Române.

– Cum este să fii ortodox în ţara în care acest cult reprezintă o minoritate?

– Misiunea Bisericii Ortodoxe Române în America se deosebeşte mult de cea dusă de Biserica din ţara-mamă. Mai ales în Canada, unde multiculturalismul este partea componentă a societăţii canadiene, fiecare religie este respectată şi apreciată de cei din jur. Autorităţile din Canada pledează pentru o Biserică cu un statut de organizare şi funcţionare similar unei instituţii comerciale. Pe lângă îndatoririle administrative şi financiare, a fi ortodox într-o ţară atât de diversificată multicultural nu este uşor, deoarece cei din jur nu împărtăşesc aceleaşi idealuri spirituale. Societatea nord-americană se bazează mai mult pe lucruri materiale, acordând mai puţină importanţă vieţii spirituale. Multe lucruri în societate tind a fi absorbite în circuitul comercial. Chiar şi Crăciunul, şi Sfintele Paşti constituie un prilej pentru întreprinderi de a-şi îngrăşa veniturile. Pericolul de a cădea în ispită este mare, însă datoria noastră de creştini-ortodocşi este ca să ne apropiem cât mai mult de aspectul spiritual al vieţii noastre. Preoţii se străduiesc să le aducă la cunoştinţă creştinilor că viaţa materială trece, scopul fiecărui creştin fiind mântuirea, şi împreună cu neamul său să stea drepţi la Judecata de Apoi. Mai ales ca tineri este extrem de important să înţelegem valoarea sufletului nostru de la o vârstă cât mai fragedă pentru a conştientiza necesitatea valorificării timpului puţin oferit în calea mântuirii, săvârşind fapte bune şi păstrând inimile curate de ispita păcatului.

– Ce activităţi desfăşuraţi pentru a face Ortodoxia auzită tuturor?

– Pentru a aduce cât mai mulţi tineri pe calea mântuirii, este esenţial ca tinerii ortodocşi din toate colţurile lumii să formeze un cerc de prietenie; prietenie bazată pe dragoste de Dumnezeu şi neam. A fi tânăr creştin ortodox în această lume materialistă şi plină de ispite, desigur, nu este uşor. Dacă tinerii de astăzi se unesc şi formează un nucleu pentru a se sprijini unii pe alţii şi să trăiască în spiritul promovat de învăţătura Sfinţilor Părinţi, a sfaturilor creştine, calea spre mântuire va deveni mai uşoară. Iar dacă tinerii de astăzi vor fi luminaţi la minte şi cu frică de Dumnezeu, ei vor deveni viitorul societăţii de mâine în care crima şi drogul nu vor domni, ci pacea şi dragostea lui Dumnezeu.

Ca tineri români-ortodocşi, încercăm, în primul rând, să atragem pe alţi tineri ca noi, şi prin faptă să înmulţim credinţa. Participarea la Sfânta Liturghie este cel mai important lucru pentru consolidarea noastră. Pentru a-i atrage la Biserică, încercăm să facem şi alte activităţi sociale, care să creeze o legătură de prietenie între toţi, ca ulterior să simtă nevoia de a se regăsi în sânul Bisericii. Pentru a face Ortodoxia auzită tuturor, ne străduim să publicăm articole cu tematică creştină în ziarele locale, să dăm interviuri la televiziunea română din America şi Canada şi să participăm la festivalurile româneşti unde, pe lângă magazinele româneşti, care reprezintă bucătăria românească, Biserica reprezintă credinţa şi cultura românească.

– Menţineţi legătura cu românii ortodocşi din diasporă?– În vara lui 2007, ROYA a organizat multe activităţi, întrunind tineri ortodocşi români din nordul Americii pentru a se cunoaşte şi a începe un dialog. Una din întâlniri a avut loc la Troy Michigan –U.S. – unde tinerii Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din America şi Canada s-au întâlnit şi au petrecut un week-end împreună cu un sobor de preoţi, cu deosebita onoare de a-l avea alături pe Arhiepiscopul Nicolae Condrea şi Episcopul Ioan Casian. A doua întâlnire ROYA a avut loc la Toronto – Canada – unde tinerii din America au venit pentru a se revedea cu prietenii pe care i-au făcut la întâlnirea din Troy. Pe lângă hrana sufletească – Sfânta Liturghie, Sfântul Maslu şi Vecernia – tinerii au avut parte şi de o cină, unde şi-au împărtăşit impresiile trăite. Picnicul organizat după Sf. Liturghie şi meciurile de fotbal au fost un mare succes. De asemenea, şi celelalte activităţi desfăşurate, precum şi vizitarea altor Biserici Ortodoxe româneşti. În timpul iernii, tinerii nu au uitat să meargă şi la colindat de Sfintele sărbători de Crăciun, pentru a demonstra că, deşi departe de Ţară, nu şi-au uitat tradiţiile strămoşeşti. Aceste întâlniri au creat prietenii adevărate bazate pe credinţă şi dragoste în Dumnezeu.

– Ce intenţii de viitor aveţi?– Pentru viitor, avem nădejdea ca Dumnezeu să ne ajute în a mări cercul nostru de prietenie şi de a aduce cât mai mulţi tineri pe calea Ortodoxiei şi sperăm ca activităţile noastre să constituie un exerciţiu permanent a misiunii noastre aici, aducând Ortodoxia în inima fiecăruia.

– Cum vedeţi colaborarea cu tinerii ortodocşi din Basarabia?

– Colaborarea tinerilor romani din America cu cei din Basarabia dorim să se bazeze în primul rând pe începerea unui dialog permanent, prin care să ne împărtăşim din experienţa de până acum şi pentru a lărgii cercul tinerilor creştin-ortodocşi. Dialogul are la bază două realităţi care ne unesc indiscutabil: suntem români, dar mai ales suntem toţi creştini ortodocşi. În afara dialogului putem colabora la nivel cultural, prin prezenţă în presa scrisă, schimb de cărţi şi de publicaţii şi, nu în ultimul rând, colaborare prin schimburi de experienţe directe, care se pot organiza în viitor.

– Ce le-aţi dori tinerilor ortodocşi din Basarabia, dar şi românilor de pretutindeni?

– Tinerii Români Ortodocşi din America şi Canada le doresc prietenilor lor din Basarabia multă credinţă şi putere pentru a continua activităţile lor cele bune spre folos şi spre mântuire. Vă mulţumim pentru că ne-aţi ajutat să lărgim grupul nostru de prietenie şi aşteptăm să colaborăm şi de acum înainte. Fie ca Bunul Dumnezeu să călăuzească şi să păzească în toţi paşii vieţii românii de pretutindeni. Amin.

– Vă mulţumim mult!Pentru conformitate, Cezar SALAHOR, vice-preşedintele ASCOR Basarabia

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s