MĂRTURIA UNEI TINERE MAME CARE A REFUZAT SĂ FACĂ AVORT


Am scris aceste rânduri pentru toate fetele care, într-o zi poate vor avea decizia vietii în inima: „Sa pastrez copilul acesta sau nu?”Se spune ca Dumnezeu ne vorbeste prin cai pe care nu le banuim, ca El, într-un mod indirect comunica spiritului, constiintei noastre. În mod sigur, indiferent de religia în care ne-am nascut sau la care am aderat, Dumnezeu este alauri de noi printr-o iubire parinteasca, pura, infinita.

E ceea ce am învatat singura, e ceea ce am descoperit în inima mea, e ceea ce m-a salvat nu doar pe mine ci pe cea mai minunata fiinta din viata mea, copilul meu.

Femeile care fac avorturi sunt si ele victime nedocumentate despre gravitatea acestor fapte oribile, sunt mintite ca nu exista nici un copil, ca totul este doar o adunatura de sânge sau mai grav nici nu vor sa stie ce se petrece cu adevarat în interiorul lor sperând ca aceasta le va ajuta sa nu se simta vinovate. Dar oare este indiferenta atât de puternica încât sa vindece o rana a sufletului?

Scopul acestei marturisiri nu este de a aprofunda rana celor care înainte de a face un avort, nu au stiut ce înseamna cu adevarat acest lucru. Rana lor ramâne oricum deschisa, poate pentru tot restul vietii. Nu le judecati, ajutati-le! Ele au nevoie de ajutor, pentru a putea întelege ce li s-a întâmplat, pentru a nu mai repeta asemenea acte disperate. Eu cred ca sunt în masura sa le înteleg pentru ca, marturisesc cu sinceritate, în încercarea mea de a repara o gresela ireparabila am fost într-adevar la un pas de cea mai mare greseala din viata mea, aceea de a-mi ucide copilul nenascut.

***

Am 22 de ani, nu peste mult timp 23. Parca doar ieri eram copil… Ma gândesc la mama întotdeauna cu drag. Desi atât de imperfecta în perfectiunea ei, pentru mine e cea mai minunata fiinta de pe pamânt. Nu as putea spune ca mi-a lipsit vreodata iubirea parinteasca, ba dimpotriva a fost mai mult decât meritam. Am fost un „copil” foarte iubit, cred ca mai sunt înca, desi în prea marea-mi curiozitate, am facut multe din greselile unui om care, vorba aceea, crede ca pielea lui e mai piele decât a celorlalti. Acum nu as mai lua asta în gluma. Nu e mai bine sa traiesti totul pe pielea ta, credeti-ma! Fiti destepte, învatati din greselile celorlalti ca altfel s-ar putea sa ramâneti fara voi însiva, fara ceea ce sunteti, acel ceva care va face sa sperati, sa credeti, sa existati, sa vreti sa traiti.

Se stie ca în zilele noastre, sexul nu mai este un subiect tabu, e relativ simplu sa-ti gasesti un „partener de joaca” si putini se vor simti ofensati de aflarea vreunui detaliu întâmplator despre cum, când si unde s-a întâmplat. Este evident ca societatea nostra a „progresat”. Totul e o masca, un monstru care se fardeaza excesiv, pentru a-si masca imperfectiunile atât de evidente. Si eu si voi avem destule prietene care, de la vârste fragede înca, au experimentat cele mai deocheate pozitii ori practici sexuale. Si ce?… Mare-i gradina ta Doamne… dar de ce mai nou, toti sar gardul… afara din ea?

„Stii as avea ceva sa-ti spun…am mai facut un avort…nu e mare lucru…as mai face-o înca o data doar pentru anestezie, ce faina senzatie a fost.”

E cea mai socanta dezvaluire pe care am auzit-o în viata mea. E marturisirea unei foste colege de liceu care la doar 16 ani avea deja doua avorturi la bord. „L-am facut si pe asta marinar, saracul” se confesa aprinzându-si tigara. Ce gluma proasta… ce inima împietrita! Comentariile sunt de prisos. Sa lasam judecata în mâinile lui Dumnezeu. Ce poate un copil sa înteleaga dintr-un avort? Avea în clasa mai multe colege care trecusera prin experienta ei si devenise deja un „secret” din acelea care se împartasesc în mare taina, tuturor care vor sa-l afle. Oribil, mie nu mi se va întâmpla!… si ma gândeam în sinea mea… daca eu as fi fost în locul ei, ce as fi facut.

Întotdeauna am iubit copiii, creaturile acelea micute, pline de viata, care te fac sa zâmbesti atât de des, mereu puri si veseli, atât de dragalasi si nevinovati. Îi iubeam atât de mult si de vizibil încât mama îmi spunea când în gluma când în serios: „Mai lasa-i încolo si pe copii, ca nu-i bine sa-ti fie asa de dragi. Se spune ca femeile care iubesc prea mult copiii nu-i pot avea.” Gândul acesta ma speria de moarte, pur si simplu nu puteam sa-mi închipui viata fara copii si îmi spuneam în sinea mea, …mai bine moarta decât stearpa!

Saraca mama…de unde era sa stie ea?

„…la urma urmei nu e decât un cheag de sânge…”, îmi spunea ea la câtiva ani dupa aceasta, încercând disperata sa ma faca sa renunt la ceea ce pentru mine era cel mai mare paradox. Cel mai frumos vis se împlinea în cel mai nepotrivit moment din viata mea si mi se parea ca traiesc un cosmar din care trebuia sa ies. Trebuia sa existe o modalitate.. .

***

Aveam 21 de ani, eram anul 3 la facultate, o tânara cu sperante si o gramada de vise, iubeam ca un copil si ma distram nebuneste, uneori mai mergeam pe la biserica… simteam un gol…dar nu avea prea mare importanta. Am descoperit întâmplator ca eram gravida în prima luna. O sperietura prea mare, prea devreme. O prietena de-a mea, patita deja, a insistat sa fac un test de sarcina când i-am spus ca-mi întârziase ciclul câteva zile. „Niciodata nu am avut cicluri regulate nu cred ca am de ce sa ma sperii…”, i-am spus calma.

Dar atunci de ce simteam ca se întâmpla ceva în interiorul meu. Era un sentiment ciudat, era ceva acolo, ceva ce înca nu simteam dar care se chinuia sa transmita trupului meu semnale disperate. „Bine…hai sa fac testul, de dragul tau…”i-am spus râzând „…si dupa, o sa te cert ca m-ai speriat degeaba”. Se putea citi în ochii ei incertitudine, ea avea deja o fetita, se casatorise gravida si cu toate ca nu avea un sot perfect era atât de îndragostita de fetita ei încât restul erau detalii nesemnificative.

Testul care indica doua liniute rosii m-a lasat muta. Am cazut în baie si singurele cuvinte care îmi treceau prin minte erau: Nu e adevarat…nu poate fi adevarat! Curând a aflat si prietenul meu. Ma sustinea orice decizie as fi luat; eram un caz „norocos”. Pentru mine însa asta era prea putin semnificativ, conta cel mai mult reactia parintilor mei. Nu puteam sa-i pierd pe ei…pe ei care îsi pusesera toate sperantele, toata încrederea, toata iubirea în mine.

Mai am un frate. Parintii ne iubeau la fel de mult. De ce tocmai eu? Nu puteam sa-i dezamagesc. Erau atât de buni, atât de iertatori dar cu siguranta nu m-ar fi putut ierta pentru asa ceva, era peste putinta. Am repetat testul, tot pozitiv. Am fost la medic, sarcina era prea mica pentru a fi detectabila la ecograf de orice fel. Se punea problema unei sarcini extrauterine. În disperarea mea speram sa fie asa desi asta ar fi implicat o posibila operatie de extirpare a trompei în care era localizata sarcina dar atunci decizia nu mai era în totalitate a mea, eram oarecum obligata la o singura decizie…

I-am spus mamei. Soc… disperare, plâns… Ea a fost cea care m-a îndrumat sa merg la al doilea medic. Era convinsa ca voi face avort. Asa ceva nu trebuia sa se întâmple, aveam de terminat o scoala, eram necasatorita si „prea tânara ca sa ma leg la cap”. Eram speriata si aveam nevoie de cineva care sa ma ajute sa decid… când de fapt decizia era luata deja.

Prietena mea, se ruga de mine insistent sa nu renunt la copil, ea stia ce înseamna sa treci prin asta. Era disperata si se ruga pentru mine la Dumnezeu sa ma ajute sa nu fac avort. Mai aveam înca doua bune prietene care mi-au spus ca se vor ruga pentru mine si copilasul meu. La sugestia uneia dintre ele, am acceptat sa vorbesc cu un preot înainte de a merge la medic pentru ca duceam o lupta infernala cu mine însami, erau momente de cosmar.

Întotdeauna mi-am dorit copii si Dumnezeu tocmai îmi facuse unul cadou însa era ca o cârja data unui om sanatos. Mi-am adus aminte atunci de una dintre rugaciunile facute la disperare: „Doamne, decât sa ma pierzi pentru totdeauna mai bine da-mi o palma!”. Fraza aceasta, tin minte, am scris-o si am sters-o de mai multe ori înainte sa o rescriu definitiv. Si azi mai tin caietul în care am scris-o. Mi se parea greu sa ma rog si de aceea o faceam de cele mai multe ori în scris. Asa reuseam sa ma apropii mai usor de Dumnezeu.

Am discutat cu preotul care desigur a protestat vehement împotriva avortului, ma asteptasem la asta desigur. M-a surprins însa si m-a marcat cel mai profund dintre îndemnuri si cred ca sunt datoare sa o spun tuturor femeilor:

„Nu îti cladi fericirea pe mormântul copilasului tau!!! Desi e mic, are viata si simte durere. Spune întotdeauna DA pentru viata, pentru ca viata e numai de Dumnezeu data si doar El are dreptul sa o ia !!!” E ceea ce a înclinat balanta, ceea ce l-a salvat pe copilasul meu.

Am decis atunci ca nu voi consemna în mod voit la uciderea propriului meu copil, nu voi deveni o criminala, voi deveni mama.

Când am mers la medic, soarta copilului meu era deja hotarâta, nici mama, nici tata si nici fratele meu, nici nimeni, nu ar mai fi putut sa spuna ceva care sa ma faca sa renunt la copilasul meu. Desi au sperat pâna în ultimul moment când deja era prea târziu pentru vreo interventie. .. ce cuvânt simplu folosesc oamenii pentru o crima atât de monstruoasa, copilasul meu s-a nascut. Are 1 an si doua luni în prezent, e baietel si nu cred ca-i voi putea multumi vreodata suficient de mult lui Dumnezeu pentru „palma”aceasta atât de „dureros de dulce” pe care mi-a aplicat-o. Parintii, fratele meu, sotul, toata lumea îl adora de-a dreptul si pe buna dreptate; e un istet, un copil cum nu mi-as fi putut închipui ca voi avea. O minune de omulet, atât de disperat dupa mine, mama care i-a dat sansa de a trai. Acum realizez ca iubirea este nelimitata, infinita.

***

E minunat sa fii mama. Va doresc din tot sufletul meu sa fiti mame, atunci când Dumnezeu va hotarâ pentru voi. Un copilas nu va fi niciodata motiv de suparare, el nu poate aduce decât fericire.

Credeti pe cuvânt o mama fericita. Nu uitati îndemnul de mai sus !!! Mi-aduc si acum aminte de un vis pe care l-am avut cu mult timp în urma, un vis în care salvam un bebelus de la înec si Sfânta Mama a lui Isus îmi punea pe mâna o bratara de aur. Am înteles visul doar dupa ce mi-am revenit din socul trait, dupa ce deja îmi salvasem propriul copil de la moarte. Dumnezeu ne vorbeste în inimile noastre, ne avertizeza, într-un fel sau altul, trebuie doar sa constientizam asta. Nu demult am vazut documentarul „Strigatul mut”. Îl gasiti usor pe GOOGLE. Nu va fie frica sa îl vizionati înainte sa luati o decizie. Daca nu va e frica sa va condamnati propriul copil la moarte nu ar trebui sa va fie frica sa vedeti cum va muri. NU VA UCIDETI COPIII!!! Cred ca restul cuvintelor sunt de prisos.

Daca nu va este indiferenta salvarea unor oameni de la moarte sau daca deja ati trecut printr-o asemenea experienta distrugatoare, constientizati si regretati cele facute trimiteti aceasta marturie tuturor femeilor pe care le cunosteti, prietenilor vostri, cunostintelor si chiar daca o singura viata nevinovata va fi salvata, daca o singura mama va decide pentru viata copilului ei, cu siguranta Dumnezeu îsi va aminti de noi.
Ancuta C.

19 gânduri despre “MĂRTURIA UNEI TINERE MAME CARE A REFUZAT SĂ FACĂ AVORT

  1. am trecut printr-o perioada de stres in ultimele saptamani, fiind cuprinsa de indoiala daca sant sau nu sant insarcinata. miau trecut prin cap tot felul de lukruri, ma gandit cum toate planurile si visurile ar putea disparea peste noapte. intradevar un copil e o binecuvantare, dar in momentul acesta ar fi fost o binecuvantare atat de inoportuna…deja de foarte multi ani am adoptat un principiu ca no sa fac niciodata un avort, dar acum, nu neg, mia trecut prin gand ca as putea bea niste pastile care sa previna in timp util o eventuala sarcina. in acel moment imi zice o colega:…pai…asta nar fi tot o forma de avort?…si intradevar…asa este…cel mai grav? ar fi fost un copil aparut din placere fizica, nici macar din dragoste…evident eu las fi iubit cu toata suflarea mea si nu mar fi interesat ca sunt mama singura sau ca toata lumea se intoarce impotriva-mi…dar…ce fac cu facultatea care atat de mult vreau s-o termin? ce fac cu teza de licenta pe care atat de mult vreau so sustin? ce fac cu toate planurile marete pe care le am? le dau pe toate la o parte din cauza unei nopti de inconstienta? as putea zice ca am avut norok, nu sant insarcinata…mam rugat mult sa nu fiu insarcinata acum, sper totusi ca la un moment dat Dumnezeu sa ma binecuvanteze cu un copil si sa nu ma pedepseasca pentru greseala facuta…

    Apreciază

  2. Degeaba… Daca vine vremea sa ramai insarcinata intr-un moment nepotrivit, chiar critic, nu ai alta solutie decat sa apelezi la avort, mai ales daca familia nu te sustine ! E grav, dar adevarat😦

    Apreciază

    • buna ,
      sunt noua pe site si as vrea sa dezvalui si eu secretul meu si sa-mi va dati cu parerea.
      aveam 16 ani cand mi-am inceput viata sexuala si am ramas insarcinata cu fostul meu prieten in varsta de 22 de ani.el ma sprijinit si era de acord sa pastrez copilul dar parintii mei erau plecati in strainatate eu ramanad in grija bunicilor.mi-am dat seama de sarcina la 1 luna si mi-am facut test sa ma asigur daca sunt sau nu insarcinata.nimeni nu stia decat eu si cu prietenul meu iar dupa o vreme i-am zis si verisoarei mele .intr-o zi am avut dureri in partea dreapta jos si am fost la doctorul de familie care m-a consultat si m-a trimis la spital cu trimitere pentru operatie,el nestiind de sarcina.la spital m-au consultat si mi s-a spus ca dimineata la ora 8 ma opereaza.mi-au facut analizele.dupa cateva ore m-a intrebat asistenta daca sunt insarcinata la care i-am zis ca nu stiu…imi era teama sa nu afle bunica si mama.m-au trimis la ginecologie unde doamna doctor mi-a facut control de rutina si o ecografie .acolo am vazut bebele era micut era statea ghemuit aveam 10 saptamani ,corpul era format dar era inca micut. a doua zi dimineata au venit parintii mei erau foarte speriati..mama a vorbit cu domnul doctor despre operatie iar doctorul i-a spus mamei ca sunt insarcinata.mama a urcat repede la mine in salon…era socata m-a intrebat ca de ce nu i-am spus despre sarcina..era foarte dezamagita.tatal meu mi-a spus ca fara nici o discutie acum mergem si ati faci avort..am simtit ca plutesc ma simteam pe alta lume..auzeam doar plansete de copii .am inceput sa plang la care tata m-a certat.cand am ajuns la spital ma simteam neajutorata ,nimeni nu ma sustinea sa nu fac avort ..auzeam doar ca nu iti fie frica nu doare primesti 2 injectii si nu simti nimic.m-am imbracat cu o camasa alba si mi-au facut o injetie de dilatare si o anestezie..eu nu am dormit ..nu am putut .in timp ce doctorita imi scotea copilasul sfasiat imi ridicam capul ..vroiam sa-i zic sa se opreasca dar nu am avut glas..dupa avort am plans foarte mult si am suferit si sufar si in ziua de azi.acum sunt de varsta de 18 ani si plang de cate ori vad copii sau mame insarcinate..as vrea sa imi spuneti daca am facut ce trebuia sau …

      Apreciază

      • Draga Sorina, bineinteles ceea ce ai facut este un mare pacat. Cel mai tare m-a socat faptul ca tatal tau era atit de inversunat inspre acest pas spre care te indrepta – avortul. Nu as vrea sa iti adincesc rana, dar dupa cum ai marturisit si tu „dupa avort am plans foarte mult si am suferit si sufar si in ziua de azi.acum sunt de varsta de 18 ani si plang de cate ori vad copii sau mame insarcinate…” Poate timpul o sa mai tamaduie cite un pic durerea ta, dar oricum esti marcata de asta. Acuma, ceea ce urmeaza sa iti zic cred ca este cel mai important. Ceea ce ar trebui de fapt acum sa faci este sa constientizezi ca aceasta fapta a ta este un mare pacat si sa te pocaiesti pentru asta. Pocainta. Vreau sa te incurajez si sa te apropii cit mai mult posibil de Dumnezeu si biserica lui, poate iti gasesti un duhovnic la care sa mergi si sa te marturisesti, sa iti dea un canon pentru rascumpararea acestui omor. Chiar daca te simti vinovata si greu pe suflet nu uita ca Domnul ne asteapta pe noi toti oricind cu bratele deschise, sa ne aline, sa ne mingiie sufletele, sa ne scape din ispite si grele incercari. Alearga la El si pocaieste-te cu lacrimi fierbinti… Ba chiar ar trebui sa te insoteasca si prietenul tau, daca mai sunteti impreuna, caci ambii ati conceput copilul, ambii deci trebuie sa raspundeti pt moartea lui, nu doar mama… Iar pe viitor, straduie-te sa inlocuiesti aceasta viata curmata cu o noua viata a altui copilas, ba chiar sa aduci pe lume cit mai multi copii, si pe cine vezi ca se indreapta spre clinica de avort, sfatuieste-i sa nu o faca, prin asemenea sfat la fel ai scapa multe vieti! Doamne ajuta si mult curaj! Imprastie cuvintul lui Dumnezeu tuturor fara ca sa astepti ceva in schimb decit Imparatia din Ceruri la care rivnim toti atit de mult!

        Apreciază

  3. daca ar stii cineva cat de grav este avortul, poate nu l-ar mai lua in considerare, dar nu-si da nimeni seama; mai ales adolescentele. pentru ele -si…ei- e cea mai usoara cale de a rezolva problema unei sarcini. e groaznic faptul ca nici dupa un avort nu le vine mintea la cap, ci continua sa faca prostii!

    Apreciază

  4. Slava Domnului ca mai exista oameni ca tine, asa credinciosi. Fetele care avorteaza saracele, nu stiu ce fac… Dumnezeu le asteapta.
    Numai bine.

    Cu stima si respect,
    Dorian.

    Apreciază

  5. Ma doare sufletul cand vad la casieria spitalului zilnic niste copile aprope stand la coada pentru a „plati” clipa de placere nelegiuita. Incercand sa le opresti stiind din experienta ce mult au de platit… esti apostrofata sau catalogata de nebuna. Zilnic ma rog pentru toate. Cand se vor „TREZI” se vor cai.

    Apreciază

  6. O,Doamne!Ce minune este viata si nu stim s-o traim!Ce bine ar fi sa nu ajunga oamenii in situatia de a se gandi la avort!Copilul este fructul iubirii dintre un barbat si o femeie,daca unul din ei se gandeste la avort inseamna ca de fapt nu iubeste,ci este egoist,se autosatisface prin celalalt (pe care-l minte ca-l iubeste)!Pai, daca ai iubi,nu te-ai bucura de fructul,de rodul,de rezultatul iubirii?!Ce sa mai spunem de faptul,ca Dumnezeu este lubire,si rodul lubirii este viata,si viata e de la Dumnezeu care este Viata cea adevarata!?Cutremurator lucru este avortul!Sa ne fereasca Dumnezeu pe toti de aceasta crima!Ati auzit de vreo femela din lumea animala ,nerationala,care sa-si ucida pruncii in pantece?!Numai omul cu mintea lui intunecata de patimi e capabil de asa ceva,si in loc sa-L slaveasca pe Dumnezeu pt rodul iubirii care este viata,darul Lui,nascoceste tot felul de siretlicuri,ieftine,banale si irationale ,cum ca ,ceea ce are in pantece nu este viata,nu este o faptura noua,nu este rodul lui,nu este copilul lui,ci un pumn de carne…odioasa judecata,de care intr-o zi vor da sama toti cei care indeamna la crima prin astfel de judecati monstruoase,fie ei,pseudoiubiti,ori parinti,ori prieteni,ori doctori,ori nu stiu ce nebuni,prin tot ceea ce gandesc,spun si scriu , de multe ori cu titlu stiintific,dar vai de nebunia lor,si a celor ce se amagesc cu spusele lor! pt ioana,fata de mai sus:daca ai sti ca sustinatorul vietii este Dumnezeu ,n-ai mai vorbi asa,nefericit-o!

    Apreciază

  7. Din pacate este o realitate avortul, si cel mai regretabil lucru este faptul ca este promovat tot mai activ inclusiv de unele forte politice pentru a primi finantari externe sau pur si simplu pentru imaginea pardidului. Organiyatii internationale isi urmaresc scopurile, insa putin ii deranjeaza faptul ca mor copii nostri. De la independenta in coace in Romania au fost avortati peste 11 milioane copii… nu pot decat sa iau un moment de reculegere…
    Doamne iarta-i ca nu stiu ce fac!

    Apreciază

  8. Nu e usor sa acepti o sarcina neplanificata, mai ales daca se intampla cu un barbat cu care nu vrei sa/ti petreci viata. Treci prin clipe de crunta suferinta sufletesca, neacceptare a situatiei, depresii, uneori greu de suportat, invinovatire si durere, multa durere. Dar, sa nu uitam, copilasul acela nu trebuie pedepsit pentru vina noastra. Da, e adevarat, o clipa de placere, dar nu inconstienta. Mi-e greu sa cred ca exiata femei care nu stiu ca la contactul sexual neprotejat poate aparea sarcina. Daca stii ca exista riscul, nu ti/l asuma sau accepta ceea ce ai facut. Eu mi-am asumat riscul si am suportat consecintele. Am scris din suflet ceea ce am scris in marturia mea, fara vreun alt interes, decat acela de a incerca sa-ti salvez tie copilasul caruia vrei sa-i iei viata, tie mamico, care citesti aceste randuri. Ma uit la copilul meu cu doarme si inca plang lacrimi de durere la gandul ca am fost la un pas de a-l anula. Nu as da pupicurile si imbratisarile acelea pline de iubire ale lui pentru nimic in lume. Am pentru ce sa traiesc. Lupt pentru copilul meu, asa cum am luptat mereu si stau cu fruntea sus stiind ca nu mi-am cladit fericirea pe mormantul copilului meu. Asa mamica am luptat si am terminat facultatea, mi-am dat licenta si mi-am gasit o slujba. Adevarat ca Dumnezeu a avut grija de noi si am ajutor din partea familiei. Familia a fost la un pas de destramare cand am ramas insarcinata, dar Dumnezeu face intotdeauna sa fie totul bine. E un lucru sa faci avort fara a sti despre ce e vorba si un alt lucru sa stii ca faci o crima si s-o faci in mod voit si constient. Daca te gandesti ca „lasa, fac avort si ma iarta Dumnezeu”, intreaba un preot sa-ti spuna pilda omului bogat caruia Dumnezeu i-a luat sufletul inainte sa se poata cai de faptele sale. Doamne fereste ! Numai El are dreptul de a judeca, decizia faptei e a fiecareia in parte, dar nu stiu si nu pot sa inteleg cum, stiind ce urmeaza sa faci, poti trai cu gandul ca maine sau poimaine iti vei ucide copilul si iti vei continua viata ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic. Viata mea s-a schimbat intr-adevar, nu mai poate fi ca inainte, e greu in unele momente sa accept ceea ce s-a intamplat, dar rana se vindeca si sunt senina cand imi strang puiutul in brate si il vad razand de fericire si-l aud spunandu-mi ca ma iubeste. Orice schimbare brusca are nevoie de timp pentru acceptare, insa merita sa traiesti o viata stiind ca esti mamica decat o viata stiind ca ai ucis persoana care te-ar fi iubit cel mai mult pe lume.

    Apreciază

  9. nu stiu, dar… intr-adevar avortul este o fapta condamnata de dumnezeu. cu toti credem in dumnezeu mai mult sau mai putin. ganditi-va doar la faptul k avortul nu e un lucru atat de simplu. nu poti pur si simplu sa uiti. sau sa negi k in tine se afla o fiinta umana adevarata. dak nu dai nastere acelei fiinte, nu vei sti niciodata cum arata fetisoara sa cea scumpa, ce culoare au ochii si parul lui/ei, ce fel de dulciuri ii plac, materiile preferate de la scoala, dak e timid/a sau indraznet/a , ce inaltime are, rasul sau… deci personalitatea lui/ei. nu vei sti niciodata ce nume ar fi purtat dak s-ar fi nascut, dak primul lui/ei cuvant a fost mama sau tata sau cat de mult parintii si fratii sai l-au iubit si cata dragoste ar fi darut in schimb.

    Apreciază

  10. Femeile peste 35 de ani, care ne dorim un copil si ni-l daruieste Dumnezeu, suntem si noi confruntate cu decizii de avort sau investigatii invazive. Mi s-a indicat triplu test la care a iesit risc de sindrom down , probabil datorita varstei (40 ani), si mi s-a propus amniocenteza desi la ecografie copilul era perfect. In cateva zile a trebuit sa iau o decizie, fiindca intram in saptamana 19, in afara perioadei optime pentru test. Am fost foarte stresata de aceasta decizie,mi se parea periculoasa pentru copil, am vrut sa renunt sa-mi expun copilul, pe de alta parte gandeam ca nu i-ar fi bine nici copilului sa duca o viata de de downian. Cea ce m-a hotarat sa risc a fost reactia familiei, parintii si sotul, care mi-au zis ca decat copilul cu down mai bine niciunul, ca pot avea un altul sanatos. Am incercat sa le spun ca nu are copilul nimic, ca e un risc statistic. Totusi am avut si eu mari indoieli. In jurul meu am avut exemple de femei care au facut testul si le-a iesit bine, nu au avut probleme. Mi se parea ca nu poate fi in voia Domnului,dar nu intelegeam prea bine, citeam necontenit pe internet si aveam emotii foarte mari. Deci m-am rugat lui Dumnezeu sa ma ajute, cum au facut si altele si m-am expus cu un curaj pe care il regret operatiei.Doctorul in care mi-am pus increderea, m-a intepat de mai multe ori(5) si nu a reusit sa scoata lichidul amniotic,si m-a chemat sa revin in mai putin de 48 de ore. Mi-am dat seama ca analiza are rost doar daca faci avort daca rezultatulnu e bun, dar n-am apucat sa-mi elaborez un raspuns la problema asta.Nu am facut niciodata avort, nu eram in tema cu problema asta. M-am gandit ca a sa ma linistesc primind un raspuns bun la testul rapid si o sa putem fi toti linistiti,inclusiv mediculde familie m-a sfatuit in directia asta. Chiar in seara dinaintea amniocentezei am vazut un documentar despre aceasta, am luat asta ca pe un semn de la Dumnezeu ca e in regula sa-l fac.Dar cum v-am povestit, lucrurile nu au mers asa cum trebuia.Eu nu am realizat asta decat peste vreo 2 saptamani, dupa ce am fost la ecografie morfofetala la alt doctor. Am refacut amniocenteza dupa ce l-am intrebat daca e in regula sa o refac atat de curand, doi medici mi-au zis ca e ok. Nu am beneficiat de rezultatul rapid, a trebuit sa astept cariotipul vreo 19 zile. In timpul asta am inceput sa studiez despre avort si sa-mi elaborez raspunsul la aceasta problema. Am fost foarte stresata, nu dormeam,am slabit. M-am certat cu mama careia i se parea ca am reactii exagerate de stres si i-am zis ca nu fac avort nici daca e cu down.In timpul acesta m-am rugat insistent lui Dumnezeu sa nu ma mai incerce, daca copilul e cu down sa primesc un rezultat neconcludent,sa nu primesc rezultat pozitiv. Rezultatul a fost cariotip normal masculin. Simt copilul in mine,dar tot n-acapat de temeri.Cand mi-am dat seama ca medicii au ot preocupati de reusita operatiei nu de sanatatea copilului m-a apucat frica sa nu-i fi facut ceva rau copilului la operatie.A doua oara nu as mai face testele recomandatede medici,cel la care am nimerit mi-a amplificat riscul de avort de 6 ori(6/100) pentru a elimina un risc de 1/208 de down,a procedat total gresit, iar raspunsurile lui la intrebarile mele m-au indus in eroare.

    Apreciază

  11. un copil este cea mai mare bucurie, cum se spune ca cei tineri fug de obligati cand afla ca sunt tati din contra sa mi se intample as da orice si mai mare bucuria ar fi daca ar avea un copil ce CARE VA APAREA IN VIATA MEA SI FETELOR NU MAI FACETI AVORTURI CA MAI TARZIU VOR AVEA PROBLEME DE SANATATE CEI CE URMEAZA A SE NASTE PWP SI O ZI FRUMOASA LA TOATE MAMICILE

    Apreciază

  12. buna am intrat din greseala pe acest site…cred ca de fapt caut incurajarile unora pt femei care nu stiu ce sa faca pt ca am si eu nevoie de ele…cand aveam 16 ani am facut un avort aveam abia 3 saptamani am si acum momente cand imi aduc aminte si plamg.totusi cred ca pe atunci nu constientizam multe pt ca eram un copil.prietenul meu de atunci este si prietenul meu din ziua de azi suntem de 8 ani impreuna.mi-a spus atunci ca el ma sustine orice as decide deci avea sa fie langa mine oricum.am infaptuit crima dar atunci a murit si o parte din mine…imi doream sa mor sa nu mai simt durerea din suflet care ma apasa in fiecare zi.mai greu a fost dupa cativa ani cand mi sa spus ca nu prea mai am sanse sa raman insarcinata ba pt ca am chisturi pe ovare ba alte prostii.am suferit pt ca iubesc enorm copiii si mi se parea ca lumea mea se va sfarsi daca nu o sa pot avea unul.ciudat este ca de o saptamana am aflat ca sunt insarcinata.prietenul meu nu este de acord sub nici o forma sa fac un avort a spus ca daca vreau sa fac avort el imi da bani dar nu mai vrea sa ma vada niciodata…nici eu nu vreau sa fac.dar parintii meei nu accepta sub nici o forma pt ca nu il suporta pe prietenul meu si ei considera ca p sami distrug viata cu acest copil.copilasul meu are aproape 3luni de acum deci incepe sa se fromeze si in plus iam vazut inimioara la ecograf cum batea m-am emotionat atat de tare si nu mam putut abtine sa nu plang…nu stiu cum sa fac cum sai conving pe ai mei ca fiinta asta mica ce creste in mine nu are nicio vina si ca nu pot sa mai comit inca o crima.. ce ma socat mai este ca iam spus mamei ca nu vreau sa fac avort sa mai fac o crima iar ea a spus”ce crima ca inca nui nimic acolo”…credetima ca am ramas uimita…mama femeia pe care o admir cel mai mult in viata asta pe care o iubesc din tot sufletul sami zica asa ceva…cand eu am vazut inima copilasului meu cum bate…”nu e nimic”…ba e.e o viata u copilas carte creste in mine o inima care bate un suflet pe care eu nu am nici un drept sa-l omor…este atat de greu si plang si sufar atat de mult.si recunosc ca de multe ori mam gandit ca poate e cel mai bn sa fac avort asa nu o sa mai sufere parintii mei…dar apoi vad pe strada cate un copilas cate o fetita…imi doresc atat de mult sa fie fetita…nu pot sa o fac nu pot sa-l omor…dar din pacate inca nu am nici puterea necesara si curajul sa trec peste si sa infrunt pe oricine pt el…sper sa imi dea dumnezeu putere pt ca nu vreau sa aleg ceva pt care sa regret toata viata…

    Apreciază

  13. NUUUUUUUUUUUUUUUUU
    Nu ramo nu fa avort. Lasa copilul sa traiasca si ai sa vezi ca bunul Dumnezeu o sa va ajute. Nu are El grija de pasarile cerului? Tot asa va avea grija si de cel ce-i poarta chipul si asemanarea. Ofera-i copilasului tau dreptul la viata o merita, Nu conteaza ce zic cei din jurul tau, cu atat mai putin sa te gandesti sa faci avort sa nu mai sufere parintii tai. Daca nu mai poti face alt copilas cine va suferi mai tare? Tu? sau mama ta?
    Te implor lasa copilasul si ai sa vezi ca vei fi cea mai fericita si bogata fiinta dupa pamant.
    gandeste-te ai sa porti cel mai frumos nume,Gandeste-te numai cat de minunat te vei simti cand te va striga MAMA.
    Sper sa auzim numai de bine

    Apreciază

  14. Ce s-a intamplat ramo? Ai pastrat copilul? Ai reusit sa ii convingi pe parintii tai? Cred ca nici nu trebuie sa ii convingi pentru ca nu ei sunt cei care vor suferi in cazul in care ai fi facut avort. Sper sa fie totul bine.

    Apreciază

    • As vrea sa imi puteti da in raspuns. Sunt casatorita, am in baietel de in an si 8 luni. SUnt insarcinata in 5 saptamani, dar sotul nu vrea copilul. AM avut certuri infernale, m-a jignit cum nu credeam ca poate sa o faca, m-a amenintat ca daca decid sa am copilul fara acordul lui, pot sa plec. Suntem in strainante, singuri fara ajutorul familiei. Cu toate astea sunt facilitati sa dai copii de 3 luni la cresa (mama trebuie sa se intoarca la service dupa 3 luni). Nu ne lipsesc banii. Cu toate astea el spune ca 1 copil e mai mult decat sufficient pentru el, ca nu vrea si nu poate sa mai aiba grija de un al doilea copil. Nu il intereseaza cum ma simt, cum m-as simti daca fac avort…pt el nu e decat un chist acolo…
      Ce sa fac? sa pierd copilul nenascut sau sa pierd familia pe care o am?

      Apreciază

      • Dacă răspul meu nu est eprea tardiv, păstrați copilul. Veți avea o mare mângâiere și răsplată de la Dumnezeu. Dacă îl veți omorî, nu văd cum vă veți păstra failia. Este o amțgire. El dacă a vrea Domnul, se va lumina la minte, dar copilul va fi o mângâiere. Dumnezeu să vă întărească și să vă fie alături. Are o șansă, sper. Acest copil trebuie să trăiască.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s