După adoptarea Hotărîrii Guvernului nr. 688 din 1991, privind lichidarea simbolicii ideologiei comuniste, la noi în orăşel a fost organizat un miting de proporţii (la scara orăşelului nostru cca 3 mii oameni este de proporţii), la care s-a cerut demisia conducătorului raicomului de atunci Dumitru Guţu. Organizatorii, Grigore Varzari, Ion Popov, tatăl meu – David Salagor, Grigore Petelcă, regretatul, au reuşit schimbarea puterii şi sunt cei care au demontat monumentul bolşevicilor. Au adus atunci o macara de la Drochia şi nu a fost nevoie decît de jumătate de oră ca să se facă curăţenie în centrul orăşelului.

Ulterior, la conducere au ajuns tot comuniştii doar că reprofilaţi în democraţi. “Revoluţionarii” luptînd dezinteresat nu au revendicat funcţii de conducere, din păcate. După care cei care au preluat puterea în urma alegerilor “democratice” rîdeau şi făceau glume pe seama frontiştilor. Ei, dar asta e alt subiect la care voi reveni ulterior cu un alt articol.

Peste 10 ani, monumentul lui Lenin a stat în glod pe teritoriul Î. M. Apă-Canal şi a fost loc de întîlnire pentru toţi cîinii din Rîşcani Nişte prieteni de-ai noştri au mai şlefuit monumentul cu “cuvalda” (ciocan mare) .

În 2003, după alegerile locale la putere au venit comuniştii. Ei, şi pentru a demonstra că au venit pentru mult timp au scos din glod monumentul închinat momîiei de la mausoleu şi au pornit să o reinstaleze. La şedinţa consişiului la propunerea PPCD-ului lucrările de instalare au fost stopate. În aceiaşi zi, Preotul Tudor Bazatin, David Salagor şi Grigore Petelcă au adunat peste 1000 de iscălituri pentru a instala în centrul oraşului Monumentul Boierului Rîşcanu, care a contruit Biserica în localitate, spitalul, şcoala şi însuşi oraşul care îi poartă numele. Tot în aceiaşi zi, în secret, comuniştii au făcut încă o şedinţă a Consiliului Local, deci era ilegală şi adoptă decizia de a instala monumentul. Necătînd la promisiunea dată preotului şi a grupului de oameni care au protestat şi adunat iscălituri. La şedinţă fusese ori Stepaniuc, ori Ostapciuc, nu mai ţin minte, şi au decis instalarea monumentului. A doua zi, sîmbăta, a fost instalat.

Deci, instalarea monumentului a fost făcută cu toate încălcările legislaţiei în vigoare. Este procedura cu privire la instaurarea monumentelor. Pe lîngă decizia Consiliului, care trebuie să fie legală, era necesară o scrisoare în adresa Ministerului Culturii. Ulterior Ministerul trebuia să facă o adresare către Guvern. Guvernul trebuia să emită o Hotărîre de instalare a monumentului. Nimic din acestea nu există. Deci monumentul pur şi simplu nu există. Nu este la balanţa nimănui. Se încadrează în categoria “mobilă publică”.

În 2009 după ce am devenit consilier, am hotărît împreună cu fracţiunea democratică să schimbăm preşedintele raionului. Una din condiţiile noastre pentru votul acordat domnului Ion Parea a fost şi demontarea monumentului lui Lenin. Atunci am adus toate argumentele legale şi procedurale. Însă am fost dezamăgiţi cînd am văzut că nu s-a respectat promisiunea. Frica, sau poate florile puse în tinereţe şi memoria “buntului” din ’91 şi-a jucat rolul, nu ştiu.

Ei, acum recent, nu ştiu cum şi prin ce minune, introduc pe ordinea de zi a Consiliului chestiunea despre demontarea monumentului, făcută destul de iscusit pentru a nu atrage atenţia. Nu ştiu cine i-a sfătuit, dar a fost întocmită destul de bine. În această decizie au fost enumerate toate argumentele prezentate de noi încă în 2009, cu unele argumente în plus, care aş spune erau fără de relevanţă. Părerea mea este că nu a fost nevoie nici de acest act administrativ. pentru că nu poţi demonta legal, un monument care nu există legal. El pur şi simplu nu există. Nu există nici o probă documentală despre existenţa monumentului.

În data de 12 mai, campania Hai Moldova a început bine, curăţenia a început de unde trebuia. Regretabil este însă că nu a fost dusă treaba pînă la capăt. şi nu a fost demontat în totalitate. Bine, au ieşit vreo 3 aghezmuiţi să se revolte, dar asta nu e motiv de a bate în retragere. Iar a doua zi, la miting au ieşit vreo 3 ţigani în cruce, care nu pot dormi de grija lui lenin. Taică-meu, li se adresă cu “Hristos a Înviat!” şi au răspuns – “Cu adevărat a înviat”. Şi atunci iarăşi i-a întrebat: Păi voi cu cine sunteţi ori cu Hristos ori cu satana? Pe cîţiva îi învăţase la şcoală – şi au plecat ochii ruşinaţi în jos. Vreo doi îl tot lăudau că e frumos. Asta a fost tot mitingul lor jalnic. Apropo în anunţ toată lumea era invitată să vine Duminică, pe 12 mai să apere picioarele monumentului

Ei, iată asta e epopeea demontărilor tătucului sovietic. Ceea ce mă bucură este că foarte mulţi alolingvi au aflat istoria şi faptele acestui tiran. Am un prieten, părinţii lui sunt veniţi aici de prin Ural, care mi-a spus că ar fi bine să-l mărunţim monumentul şi să reparăm nişte gropi din oraş, că tot e rău drumul. Prietenul meu este un bun creştin ortodox şi merge regulat la Biserică.

În concluzie, vreau să spun că anume credinţa ortodoxă este liantul care ne uneşte şi ne întăreşte.

P.S.

Menţionăm că pietroiul de la Rîşcani este compus din 4 părţi: 2 au dost demontate, mai rămîn încă 2. Aşteptăm în continuare, să fie demontat pietroiul pînă la capăt. Ar fi bine ca să nu mai fie reamplasat nicăieri în altă parte, ci să ajungă după cum a menit prietenul meu – prundişul să se alegă din el.

Şi în final vă recomand filmul: “Про бизнесмена Фому” care a găsit utilizarea adecvată a statuii lui Lenin

http://vk.com/video_ext.php?oid=-24497502&id=159805381&hash=1703e880049d533a&hd=1

- Ai o pregătire muzicală, ai studiat pianul, ce împrejurări te-au făcut să alegi alt drum în viaţă decât arta?

Stimate domnule director Dumitru Țâra,
Stimaţi angajaţi ai trustului media Publika,
Recurg la această manieră de comunicare publică deoarece consider necesar să clarific unele aspecte de principiu asupra relaţiei dintre putere şi presă, care s-au developat în mod special în ultimele câteva săptămâni.
Încep direct cu falsul difuzat masiv de către televiziunea dumneavoastră ca urmare a mitingului şi a demonstraţiei de protest organizate duminică, 29 ianuarie, de Comitetul pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei. Reportajul trucat, care urmărea să dezinformeze opinia publică, încerca să inducă în mod tendenţios şi cu rea credinţă ideea precum că participanţii la acţiunile de protest împotriva regimului anticonstituţional, care a uzurpat puterea în stat, au venit în centrul capitalei deoarece ar fi fost plătiţi de organizatori. Materialul urmăreşte în mod evident un singur scop – discreditarea, compromiterea membrilor Comitetului pentru Apărarea Constituţiei şi a Democraţiei în faţa opiniei publice.

Procedeul propagandistic respectiv este unul vechi, caracteristic tuturor regimurilor dictatoriale şi autoritare. Disidenţii din fosta URSS erau etichetaţi ca fiind plătiţi de americani, protestatarii din Piaţa Universităţii de la Bucureşti erau discreditaţi de regimul Iliescu în acelaşi mod, opoziţia din Belarus este denigrată de propaganda lui Lukaşenko prin minciuni precum că aceştia ar fi finanţaţi de UE şi SUA. Eu însumi şi colegii mei am suportat astfel de campanii de dezinformare încă de pe vremea sovieticilor, când organizam mitinguri pentru Limbă, Alfabet, Independenţă. Atunci propaganda oficială răspândea minciuni precum că ar exista taxe speciale pentru participanţii la mitingurile noastre, fiecare protestatar primindu-şi simbria pentru prezenţa în Piaţă, iar purtătorii de tricoloruri şi de lozinci bucurându-se de onorarii suplimentare. În plus, acţiunea de dezinformare mai conţinea în mod obligatoriu şi aluziile veninoase precum că am fi finanţaţi de cercuri oculte de peste hotare, cel mai des fiind pomenită România. Iată că şi acum uneltele mediatice ale regimului anticonstituţional, în perfecta consonanţă cu Publika, recurg la acelaşi procedeu, susţinând că am fi inspiraţi şi finanţaţi dinafară, numai că de această data din Rusia şi de către comunişti.

În contextul materialului difuzat de Publika TV, ţin să menţionez că el face parte dintr-o campanie vastă de manipulare a maselor şi de decredibilizare a Comitetului pentru Apărarea Constituţiei şi a Democraţiei, campanie care a fost declanşată de către mai multe instrumente media ale actualei puteri imediat ce am decis să recurgem la proteste stradale. Amintesc aici un detaliu semnificativ, care arată originea minciunii cu banii daţi de organizatori protestatarilor. Sâmbătă, 21 ianuarie, în preajma primului miting de protest organizat de CACD, am difuzat un comunicat de presă în care aduceam la cunoştinţa opiniei publice măsurile de intimidare şi discreditare puse la cale de regim. Pe lângă presiunile exercitate în teritoriu prin intermediul structurilor MAI, SIS şi ale Ministerului Transporturilor, care au luat toate măsurile pentru a împiedica doritorii să ajungă la Chişinău, a mai existat o indicaţie dată, cel mai probabil de premierul Filat, prin intermediul ministrului de Interne, Alexei Roibu. Sursele noastre de la MAI ne informau că serviciile operative ale acestei structuri de forţă au primit sarcina să fileze toate autocarele şi microbuzele sosite din teritoriu în momentul în care oamenii vor reveni de la miting spre aceste unităţi de transport. Ofiţerii MAI deghizaţi în civil urmau să filmeze cu camere ascunse momente când organizatorii ar repartiza celor sosiţi bani. Însă, deoarece această operaţiune a eşuat, astfel de cazuri nefiind stabilite, se pare că acelaşi Filat a dat indicaţii postului Publika TV să plastografieze reportajul cu pricina cu ocazia mitingului din 29 ianuarie.
De altfel, mă întreb dacă nu cumva unul dintre comentatorii politici a avut dreptate atunci când a parodiat sloganul Publika TV, exclamând pe blogul său „FILAT, ACUM AI TELEVIZIUNE!”. Nu ştiu cine este proprietarul adevărat al Publika TV, numai să nu-mi spuneţi că ar fi publicul, cetăţenii, nici că aţi activa din veniturile obţinute din publicitate. Dacă cineva a investit sume astronomice într-o televiziune aici, în Moldova, unde piaţa de publicitate nu permite recuperarea investiţiei într-o perioadă de timp rezonabilă, dacă se ştie că grosul publicităţii este sub controlul aceluiaşi oligarh Vladimir Plahotniuc-Ulinici, atunci devine clar că Publika TV nu este un proiect de afaceri clasic şi nici nu trebuie privit ca un business autonom, nici ca instituţie de binefacere. Până la urmă şi în cazul Publika TV e valabil proverbul „Cine plăteşte, acela comandă muzica.” În cazul dat, politica editorială.
Aşa cum eu însumi am fost invitat de nenumărate ori să particip la emisiunile Publika TV, acum înţeleg bine când a intervenit schimbarea de atitudine atât faţă de mine, cât şi faţă de alţii ca mine. Atâta timp cât apăream mai curând ca persoană care doar comentează, inclusiv critic, activitatea guvernanţilor, eram un personaj agreabil. Dar din clipa în care am trecut la acţiuni care periclitează stabilitatea clanurilor mafiote aflate la putere, brusc am devenit personaj negativ. Altfel zis, dacă până la apariţia Comitetului pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei şi declanşarea acţiunilor de protest stradal contra regimului anticonstituţional Publika TV practica o manipulare subtilă, utilizând toate rigorile genului, după ieşirea noastră în stradă se recurge la o manipulare brutală, frontală şi ostentativă. Înţeleg de ce s-a produs această bruscă schimbare de macaz. Cei care decid politica editorială înţeleg bine riscurile de imagine pe care şi le asumă această instituţie media. Dar este vorba de un caz de forţă majoră şi atunci ei nu au de ales. Le fuge terenul de sub picioare protectorilor lor politici de la guvernare, tot ei fiind, cel mai probabil, şi sponsorii respectivului trust media. Şi atunci nu mai e loc de manevre elegante, insinuări rafinate şi trucaje fine. Ordinul fiind dat, soldaţii de presă nu au decât să-l execute cu docilitate. Tertium non datur, vorba strămoşilor noştri romani.
Odată cu declanşarea acţiunilor de protest contra oligarhilor, s-a văzut cu ochiul liber cât valorează toată retorica dulceagă, risipită de Publika TV asupra minţilor credule ale basarabenilor de către tehnologii versaţi în toate tainele războaielor non-militare ale societăţilor post-industriale. Însuşi sloganul „Spune ce gândeşti!”, repetat cu insistenţă obsesivă, ca şi spicuirile din spusele şi gândirea celor pe care ni-i prezintă cu nume mici în fiecare zi acest post TV, nu sunt decât elemente ale unei vaste maşinării de război mediatic. Prin intermediul ei se induc anumite idei, clişee mentale, ticuri de gândire, care urmează să devină dominante în minţile subiectului manipulării, care e nimeni altul decât consumatorul hipnotizat de imaginile de pe sticlă, aflat în plin proces de spălare a creierilor şi de remodelare identitară, atitudinală şi comportamentală.
Amintiţi-vă de peretele Publika TV din preajma Arcului de Triumf, instalat spre distracţia proştilor şi nădejdea naivilor care speră că ar putea influenţa cumva mersul treburilor într-o ţară scriind pe pereţi tot felul de doleanţe adresate puterii. Rebobinaţi şi cadrul când însuşi premierul Filat a defilat sub atenţia plină de admiraţie a camerelor de luat vederi de la Publica TV, caligrafiindu-şi inepţiile pe peretele prostiei naţionale din centrul capitalei. Altfel zis, premierul Filat şi televiziunea care îi face jocul îi invită pe toţi cei care nu sunt de acord cu puterea să scrie pe garduri sau, la rigoare, ca cetăţeni liberi ai unei ţări guvernate de democraţi inocenţi, pe peretele Publika TV. Şi să reţineţi, dragii mei, ne îndeamnă prin mesajele subliminale manipulatorii puterii, că într-o „democraţie originală” este bine să însuşiţi genul epistolar ca formă civilizată de protest faţă de guvernanţi. Iar cei mai răsăriţi dintre concetăţenii noştri chiar sunt bineveniţi în studiourile pline de lumini orbitoare ale televiziunilor de buzunar. Acolo nu au decât să critice, să combată, să se revolte. E şi acesta un exerciţiu de psihoterapie colectivă, de anesteziere a oricăror intenţii de manifestare activă a dezacordurilor cu puterea.
Dar din moment ce se încearcă organizarea de acţiuni de protest care urmăresc în mod deschis debarcarea unor indivizi care au uzurpat puterea de stat, Publika TV s-a văzut constrânsă de circumstanţe să-şi arunce masca de onorabilitate şi să-şi arate adevărata faţă de armă propagandistică a puterii. Aici e oportun să trecem în revistă cele trei tipuri de instrumente folosite de grupările de tip mafiot pentru preluarea şi menţinerea puterii în ţările lipsite de tradiţii democratice:
1) Instrumente Financiare;
2) Instrumente Mediatice;
3) Instrumente Administrative.
Cazul Republicii Moldova nu este unul atipic pentru spaţiul ex-comunist. Însăşi succesiunea la guvernare din 2009 developează originea comună a unor noi şi spectaculoase apariţii pe piaţa politică şi pe cea mediatică. Schema e foarte simplă şi conţine doar patru elemente care derivă unul din altul: BANII – PARTIDELE POLITICE – STRCTURILE MEDIA – PUTEREA. Mă explic. La început au existat fondurile financiare, acumulate în lunga perioadă de tranziţie de escrocii care s-au specializat în deturnarea banilor publici, din contrabandă, privatizări ilicite şi alte crime cu caracter economic, fenomene ce au produs apariţia milionarilor de carton. Având la îndemână sume enorme de bani, aceştia şi-au dezvoltat două tipuri de „proiecte”, politice şi mediatice. Adică şi-au creat cele două tipuri de vehicule care să le permită influenţarea maselor şi preluarea puterii: partidele politice şi televiziunile. Posturile de radio, ziarele, portalurile electronice se înregimentează şi ele alături de televiziunile respective. Anume în aceste condiţii în 2009 s-a produs înlocuirea unei guvernări dominate de comunişti cu una dominate de oligarhi.
Este cazul să amintim aici că la originea apariţiei partidului actualului premier Filat, PLDM, ca şi la originea apariţiei Publika TV, stau fonduri astronomice de provenienţă obscură şi dubioasă.
Acum am ajuns să înţelegem mai bine cât valorează acel tam-tam nesfârşit despre marile realizări ale actualei puteri care ar fi tocmai una: mai multă presă liberă, mai multe televiziuni. Dar şi acestea sub controlul total sau sub influenţa substanţială a celor doi oligarhi de la putere, Plahotniuc şi Filat. Unul – cu PRIME TV, altul – cu PUBLIKA TV. M-aş bucura să greşesc şi să mă conving de faptul că Publika TV nu este, asemeni PRIME, controlată în totalitate, ci doar influenţată parţial de oligarhul respectiv. Deocamdată, însă, nu am nici un temei să consider că lucrurile ar sta altfel.
Aş remarca şi faptul că Publika TV apare şi ca parte a mitului fondator al actualei puteri, care se revendică de la 7 aprilie 2009. Se ştie bine că organizatorii dezastrului din acea zi şi-au creat o întreagă mitologie revoluţionară după ace au ajuns la guvernare. Iar Publika TV a fost lansată, aşa cum aflăm şi din comunicatul difuzat ieri, deloc întâmplător, la 7 aprilie 2010. Acest 7 aprilie a devenit atât pentru Filat şi acoliţii lui politici, ca şi pentru Publika TV, un fel de punct iniţial de la care se revendică, un soi de Big-Bang generator al noilor realităţi politice. Am putea spune că aşa cum bolşevicii se revendicau de la „revoluţia” de la 7 noiembrie, liberalii de croială locală se revendică de la 7 aprilie, căruia i se atribuie un simbolism aparte. De aici probabil şi lipsa de curiozitate a acestei televiziuni pentru aflarea adevărului despre acel tragic eveniment.
Republica Moldova se află sub dominaţia unui regim anticonstituţional. Cei care exercită puterea au creat un vast şi sofisticat mecanism de subordonare a întregului sistem al organelor puterii de stat intereselor de cartel ale oligarhilor. Tot aici se înscrie şi controlul asupra principalelor structuri media din ţară. Distrugerea instituţiilor democratice, ciopârţirea legislaţiei şi adaptarea ei la interesele de tip mafiot ale celor trei partide de la guvernare face imposibilă restabilirea suveranităţii poporului şi a drepturilor fundamentale ale omului altfel decât prin proteste de masă. Iată de ce a devenit atât de agresivă şi josnică propaganda regimului contra celor care se opun dictaturii. Adaptarea legislaţiei la interesele criminale ale celor trei partide din alianţa de guvernământ, partajarea prin anexe secrete a unor instituţii de stat care prin lege sunt apolitice, cum ar fi Banca Naţională, Agenţia Antimonopol, Comisia Naţională a Pieţei Financiare, Curtea de Conturi, Consiliul Coordonator al Audiovizualului, Curtea Supremă de Justiţie, Serviciul de Informaţii şi Securitate, Procuratura, dar şi subordonarea politică a CEC, a Curţii Constituţionale, sunt dovezi incontestabile ale faptului că cei care au ajuns la putere au recurs la punerea în aplicare a unui plan de uzurpare a puterii de stat, care face imposibilă funcţionarea instituţiilor democratice şi reduce structurile statului de drept la rolul de unelte ale cartelurilor mafiote. S-a creat o adevărată caracatiţă, care şi-a extins tentaculele asupra întregii societăţi. Astfel, după douăzeci de ani de independenţă, Republica Moldova s-a pomenit sub dominaţia unor escroci extrem de periculoşi pentru interesul public şi binele comun. Altfel zis, întreaga societate este împăienjenită de plasa întinsă peste ea de regimul oligarhic.
- Deţinând controlul politic asupra tuturor instituţiilor puterii de stat, regimul încearcă să elimine orice concurenţă politică.
- Deţinând controlul asupra economiei naţionale, regimul încearcă să elimine orice concurenţă economică.
- Deţinând controlul asupra principalelor structuri media, regimul încearcă să elimine orice concurenţă pe piaţa media.
În condiţiile unui simulacru al democraţiei, când puterea este menţinută prin mijloace de tip criminal, aşa cum se întâmplă cu nesfârşitele tertipuri legate de amânarea procedurii de alegere a şefului statului, protestele lansate de CACD sunt perfect legitime şi justificate.
Ca reacţie la dezinformarea grosolană, comisă de Publika TV în ziua de 29 ianuarie, când s-a insinuat ideea aberantă precum că protestatarii ar veni la întrunirile organizate de CACD deoarece ar fi plătiţi, şi nu pentru că ar avea motive reale de revoltă, luni, 30 ianuarie am pichetat acest post de televiziune. Membrii CACD, însoţiţi de un grup de simpatizanţi, au scandat „Jos Minciuna!”, „Jos dezinformarea!”, „Jos manipularea!” şi „Nu minţiţi poporul cu televizorul!” Pichetarea noastră a fost urmată de un comunicat cel puţin straniu, lansat de administraţia acestei instituţii media. În el nu se suflă nici o vorbă despre două aspecte de principiu. 1) Nu este menţionată cauza protestului nostru, şi anume afirmaţiile calomnioase precum că am da bani celor care vin să protesteze alături de noi. 2) Nu se pomeneşte nici un cuvânt despre pichetarea din faţa Publika TV. În schimb, autorii comunicatului, intitulat cu lăudăroşenie „Publika TV susţine întru totul libertatea opiniei şi a exprimării”, se autolustruiesc într-un mod cu totul penibil, povestindu-ne că „toate campaniile Publika au avut drept scop responsabilizarea socială a oamenilor”. Iar mai departe autorii scriiturii devin de-a dreptul ridicoli: „În acest context, după ce am încheiat Campania de Crăciun „Împlineşte un vis! Dăruieşte o sărbătoare”, astăzi am lansat una nouă – „Adevăruri adevărate”. Această campanie va aduce oamenilor căldură sufletească atât de necesară şi atât de rar întâlnită în perioada rece a anului” (sublinierea ne aparţine).
Trecem peste tonul siropos, ca şi peste monstruozitatea stilistică “adevăruri adevărate”. Dar nu putem lăsa la o parte pretenţia că Publika ar fi acel furnizor de căldură – atenţie! – sufletească. Altfel zis, Publika se erijează în postura de substitut al agentului termic, pe care oamenii nu îl pot plăti din cauza tarifelor exagerate, stabilite de actuala putere. Adică, după logica celor de la Publika TV, lumea n-ar mai trebui să-şi bată capul că e frig în case de crapă pietrele, iar facturile ne frig la buzunare. Tot ce contează este „căldura sufletească”, asigurată în flux continuu şi în doze nelimitate de binefăcătorii din spatele ecranelor. Cu toată bunăvoinţa, trebuie să recunoaştem că cel puţin aici mentorii de la Bucureşti ai puzderiei de tineri ziarişti locali din această televiziune au dat dovadă de grave restanţe la capitolul stilistică, dar şi flerul politic i-a dat de sminteală.
Pun punct aici acestei scrisori deschise prin a insista faţă de patronii şi responsabilii de politica editorială de la Publika TV, unde activează atâţia buni profesionişti, să renunţe la jocurile murdare în favoarea puterii şi să reflecte corect şi echidistant realităţile politice din ţară, aşa cum prescrie Constituţia şi Codul Audiovizualului.

Iurie Roşca,
Membru al Comitetului pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei
31 ianuarie 2012

Sursa: GhenadiePopescu.wordpress.com

Cea mai des utilizată îmbinare de cuvinte în anul 2011 cred că a fost “criza economică”. S-a tot vorbit despre cauze şi mai ales “soluţii”. Ei, şi dacă să căutăm şi noi soluţia, atunci trebuie să pornim de la “torbele de la ţară”. Într-adevăr e greu, sărăcie şi jele. Pleacă lumea peste hotare. Tineretul pleacă de la sate. Ajung ori la Chişinău sau peste hotare. Adică, acolo unde e mai bine… Dar uite, au trecut mai bine de zece ani de cînd tot plecăm, venim, muncim la negru şi tot încercăm să ieşim din tranziţie şi criză. Şi nimic, don’le, criză cronică…

Un lucru rămîne constant şi neschimbat – torbele pline cu de toate de la ţară… Toţi studenţii spun – “ce ne-am face fără genţile de la ţară…”. Cei din Italia, Spania sau Rusia, sau chiar şi din Marea Britanie, toţi aşteaptă cu regularitate geanta cu de toate… da, e criză şi trăim greu. Într-adevăr este foarte greu pentru cei de la ţară, care rămîn tot mai puţini şi mai puţini…

Mă întreb, dar oare peste douăzeci de ani va mai fi criză? S-ar putea ca să nu mai fie, pentru că nu va mai avea cine să ne trimită “torbe”. Poate peste 20 de ani vom reveni acasă, la ţară, şi ne vom apuca de muncit în sudoarea frunţii pămîntul. Să lăsăm străinătatea, să lăsăm aiurelile “american dream”-ului şi să ne apucăm să ne ridicăm din propria cenuşă… Dar oare mai avem noi la dispoziţie 20 de ani? Vom mai avea pămîntul nostru atunci?

La ţară însă e criză. Şi trebuie să muncească din greu părinţii pentru ca să mai poată trimite, cît e criză, “torbele pline” la timp…

Invatati sa cinstim „cultura clasica greco-romana” inca din primele zile ale vietii, noi nici nu ne putem inchipui ce insemna lumea pagina inainte de intruparea Dumnezeu-Cuvintului si de propovaduirea in toata lumea a bunei Sale vestiri (Evanghelia).

Sa luam de pilda legenda Europei, caci despre „Europa” va fi vorba in multe din paginile ce ne stau inainte. Intii de toate, sa zicem ca etimologia numelui de „Europa” nu se cunoaste, unii zicind ca e semitica, altii ca e celtica sau greceasca. Ce se stie e ca numele se afla pentru intiia oara in mitologia elina, Hesiod zicind (in veacul al VIII-lea inainte de Hristos) ca Europa era ori una din cele trei mii de Oceanide[2], ori fiica regelui Tyrului, rapita de Zeus, aceasta poveste fiind si cea mai cunoscuta. Sa ne-o amintim cit mai pe scurt cu putinta.

Asadar, s-a intimplat ca Zeus – marele tartor al Elinilor[3] – a vazut-o pe fata pe cind aceasta culegea flori si, nestapinit cum era de felul sau, s-a aprins de dorinta curveasca pentru ea. Si ce a facut? S-a schimbat intr-un frumos taur alb si, luind-o pe grumaz (ea tinindu-se de coarnele lui), a innotat peste mare, ducind-o in insula Creta. Iar acolo s-au impreunat – precum ne putem inchipui – si printesa i-a nascut pe Minos, Sarpedon si Rhadamante.

Dar povestea cu tauri albi nu se termina aici. Caci, inainte de a dobindi tronul Cretei, Minos a avut de luptat cu fratii sai pentru dreptul la stapinire si l-a rugat lui Poseidon („zeul” apelor, unchiul sau dupa tata) sa-i trimita un semn ca „zeii” ii binecuvintau domnia. Iar unchiul i-a trimis un frumos taur alb ca zapada, care s-a ivit din apa marii (precum tatal lui Minos cu ani in urma). Minos ar fi trebuit sa jertfeasca dobitocul, aratindu-si astfel supunerea catre „dumnezeii” cerului si ai pamintului, dar nu a facut asa, ci l-a pastrat pentru sine. Cind Poseidon a aflat despre lipsa de „evlavie” a nepotului, a facut ca Pasipha, femeia acestuia, sa se indragosteasca nebuneste de taur. Iar aceasta l-a pus pe Daedalus, vestitul arhitect, sa-i faca o vaca din lemn goala pe dinauntru. Si, intrind in forma aceea dobitoceasca, femeia s-a impreunat in chip dobitocesc cu taurul, ca si soacra sa pe vremuri. Iar din impreunare s-a zamislit monstrul numit „Minotaur”, „taurul lui Minos”, o jivina cu cap si coada de taur si trup de om.

Ce a urmat se stie: Minotaurul a pricinuit atitea rele pe insula, incit Daedalus a trebuit sa construiasca pentru el, la cererea lui Minos, labirintul, in care a fost inchis. Acolo, el primea spre mincare tributul adus Cretei de catre Atena, adica sapte tineri si sapte fecioare in fiecare an. Asta pina cind a fost ucis de eroul Tezeu, povatuit de firul Ariadnei, fiica lui Minos si ajutat de sabia magica data tot de ea.

Lasind de-o parte infricosatoarea si scirbavnica poveste, sa ne gindim ca toate noroadele pagine – incepind cu Babilonienii si cu Egiptenii, cei dintii inchinatori la idoli, adica la chipurile diavolilor – au avut drept „dumnezeu” cite un taur: primii pe Baal-Moloch, iar cei de-al doilea pe Apis. Iar de la ei, animalul cornut a fost cinstit de toti ceilalti pagini, ba chiar si de norodul ales, atunci cind acesta s-a smintit in pustie si i-a cerut lui Aaron sa le faca vitelul de aur[3]. Si pe cine inchipuie animalul cornut si copitat, desfrinat si salbatic? Stim prea-bine, din intimplarile traite de Parintii Bisericii din pustie, aceia care au infruntat duhurile necurate fata catre fata: pe insusi diavolul cel mare, incepatorul rautatii, vrajmasul lui Dumnezeu si al oamenilor. Iata asadar „mitul intemeietor” al „Europei”, imparatia zidita in vremile noastre de stranepotii Minotaurului, despre care vom povesti in cele ce urmeaza. Lasind de-o parte infricosatoarea si scirbavnica poveste, sa ne gindim ca toate noroadele pagine – incepind cu Babilonienii si cu Egiptenii, cei dintii inchinatori la idoli, adica la chipurile diavolilor – au avut drept „dumnezeu” cite un taur: primii pe Baal-Moloch, iar cei de-al doilea pe Apis. Iar de la ei, animalul cornut a fost cinstit de toti ceilalti pagini, ba chiar si de norodul ales, atunci cind acesta s-a smintit in pustie si i-a cerut lui Aaron sa le faca vitelul de aur[3]. Si pe cine inchipuie animalul cornut si copitat, desfrinat si salbatic? Stim prea-bine, din intimplarile traite de Parintii Bisericii din pustie, aceia care au infruntat duhurile necurate fata catre fata: pe insusi diavolul cel mare, incepatorul rautatii, vrajmasul lui Dumnezeu si al oamenilor. Iata asadar „mitul intemeietor” al „Europei”, imparatia zidita in vremile noastre de stranepotii Minotaurului, despre care vom povesti in cele ce urmeaza.

Un cuvint inainte

Incepand cu anul ‘90 al veacului de-abia trecut, Romania (adica noi, cetatenii ei mai mult sau mai putin Romani), Romania se intoarce deci (dupa 45 de ani), din imparatia sovietica, in „Europa”, aceea care intre cele doua razboaie a toata lumea o „infiase”, dupa un veac de revolutii liberal-democratice.

Asadar, dupa ocolul istoric prin pustia comunismului bolsevic (ocol care a avut scopurile lui), Romania alearga (se prabuseste, mai bine zis) la sanul mamei „Europa”, si aceasta se numeste „integrare”. In ce si cum? Despre aceasta urmeaza sa vorbim neincetat de acum inainte. Dar, pana atunci, sa lamurim (pe cat ne sta in putinta) ce se afla sub eticheta cu inscriptia „Europa”[4].

Asadar, ce este „Europa”?

La intrebarea aceasta nu vom putea aduce un raspuns cu adevarat intemeiat, daca nu gandim istoria europeana (si istoria indeobste) teologic. Caci ceea ce numim „istorie” – adica petrecerea omului in aceasta lume, asa cum e ea de la caderea parintelui Adam din starea in care a fost zidit si cum va fi pana la a doua venire a lui Hristos-Dumnezeu, cand toate se vor face din nou[5] – ceea ce numim prin urmare „istorie” nu este doar o lucrare omeneasca, asa cum ne spune „sanatoasa” noastra necredinta; ci, mai intai, o impreuna-lucrare a ingerului cel cazut cu omul (ca unii ce s-au ridicat impotriva Facatorului lor), iar apoi o impreuna-lucrare a Dumnezeului a toate cu omul, pentru izbavirea lui din stapanirea diavolului si a mortii. Daca tinem seama de acestea, atunci tot ceea ce se intampla in aceasta istorie se lumineaza, capata un inteles.

Pentru a vorbi cat se poate mai scurt, prin „Europa” se intelege imparatia francmasonica a „libertatii, egalitatii si fraternitatii” intru toate patimile ucigatoare de suflet: intru lacomie a pantecelui, iubire de argint, curvie (acelea trupesti); apoi intru trandavie, manie, tristete, mandrie si slava desarta (cele sufletesti). „Europa” este deci inainte de toate o imparatie gandita (care se intinde deja pe tot pamantul), intemeiata impotriva propovaduirii evanghelice, asadar impotriva scopului vietii acesteia, care este tocmai lupta cu patimile inspre care ne indeamna trupul, lumea si diavolul. Sa vedem insa istoria acestui continent al gandirii anti-crestine, necunoscuta de catre Ortodocsi, din pricini care se vor arata mai jos.

Asadar, „Europa” este intemeiata de vechile popoare franco-germanice[6], rau-crestinate dintru inceput, care, in timp, au ajuns sa stapaneasca romanitatea apuseana, crestinata de insisi Sfintii Apostoli. E vorba de triburi barbare ce imbratisasera erezia ariana[7], al caror gand a fost de la bun inceput acela de a nimici dreapta-credinta propovaduita de catre Apostolii si Sfintii Parinti ai Bisericii in primele veacuri de dupa intruparea Dumnezeu-Cuvantului si pogorarea Sfantului Duh, de-a lungul si de-a latul intregii imparatii romane, care stapanea pe atunci lumea atat in Apus, cat si in Rasarit. In timp, acesti arieni necunoscatori ai lui Hristos-Dumnezeu si cei care li s-au alaturat au izbutit sa inlocuiasca dreapta-cinstire de Dumnezeu si ierarhia bisericeasca legiuita de Sfintele Soboare locale si de acelea a toata lumea cu o credinta stramba si mincinoasa, numita mai tarziu „romano-catolicism”[8].

Aceasta forma de idolatrie (despre care vom vorbi indelung) a luat fiinta prin inlocuirea dogmelor (adica a adevarurilor de neschimbat descoperite Sfintilor Parinti de catre Dumnezeu-Sfantul Duh) si a dumnezeiestii lor filosofii cu altele, nascute din inselare diavoleasca, sprijinite pe mincinoasa „filosofie umanista” lipsita de intelepciune a nebunilor „intelepti”[9] pagani din vechime[10]. Iar aceasta e acelasi lucru cu a spune ca au inlocuit Biserica, trupul lui Hristos, cu o „biserica” in care „dumnezeu” e omul. Astfel incat toata istoria „europeana” a ultimelor treisprezece veacuri nu e decat povestea intoarcerii rau-credinciosilor „catolici” la vechiul paganism elino-roman de dinaintea marelui cutremur pricinuit de aratarea in trup a Dumnezeu-Cuvantului, Ziditorul in toate, care a dus la nimicirea inchinarii la idoli si a intregii „culturi clasice” intemeiate pe inselaciunea idoleasca. Caci peste tot puterea duhului minciunii a fost atunci biruita prin jertfa si invierea Dumnezeu-Cuvantului intrupat, si cinstirea „dumnezeilor” – adica a diavolilor[11] – si a patimilor omenesti ipostaziate (personificate) a pierit prin lucrarea mantuitoare a lui Hristos in Biserica Sa, prin Sfintele Sale Taine si prin sfantul cuvant al evangheliei (bunei-vestiri). Aceasta nu inseamna ca duhul cel intunecat, incepatorul rautatii, a incetat lupta impotriva Dumnezeului a toate si a robilor sai Crestini; nu, ceea ce trebuie inteles e ca de atunci el nu mai are puterea de a silui libera vointa a oamenilor, pierduta odata cu caderea de buna voie in pacat a lui Adam si redobandita prin jertfa de buna voie a noului Adam-Hristos; ci acum trebuie sa se foloseasca de necredinta, reaua-credinta si reaua-vointa a celor ce se impotrivesc Dumnezeu-Cuvantului si Bisericii Sale urmand propriei hotarari si alegeri.

Lupta diavolului celui mare impotriva Bisericii, dusa in Apus prin mijlocirea eresului zis „romano-catolicism”, urmareste sa inlocuiasca cinstirea Dumnezeu-omului Hristos cu cinstirea omului-dumnezeu. Asa intelegem cinstirea idolatra a papei catolic drept „inlocuitor de Hristos” („vicarius Christi”), cruciadele (care s-au facut impotriva stapanirii ortodoxe a Ierusalimului si Constantinopolei), dezgroparea din ruine si cenusa a umanismului pagan (numita „Renastere”, inceputa pe la anul 800, in vremea lui Carol cel Mare, si desavarsita sase veacuri mai tarziu), Reforma protestanta (care isi are radacinile in insusi catolicismul), umanismul „rationalist” al „Luminilor”, revolutiile si, in sfarsit, umanismul „european” hotarat satanic curat antihristic, al vremii noastre[12].

Pentru a lamuri cat de cat cele pomenite pana acum, sa punem fata in fata, pe scurt, doua istorii: una alcatuita de istoriografia apuseana, cunoscuta din manualele de scoala, si alta a parintilor Bisericii, trecuta de cele mai multe ori sub tacere, dupa cum nici nu e de mirare.

Iata de pilda ce zice un istoric al Europei despre „ideea de «Europa»”: „[Aceasta idee], care desemneaza un spatiu geografic, politic si spiritual specific, dateaza de cateva milenii” (LGY)[13]. Din fraza aceasta vedem bine ca „ideea de «Europa»” isi are obarsia in utopiile antice ale lui Pitagora si Platon, parintii tuturor gnozelor[14] si ocultismelor europene, aceia care se inchipuiau niste mici dumnezei[15], ziditori ai unor republici desavarsite, „raiuri politice”, care sa nu mai cunoasca „durerea, intristarea si suspinarea”[16].

Sa citim insa mai departe din acelasi curs de istorie: „Constructia europeana – procesul constient de formare a unitatii economice, politice si institutionale a acestui spatiu – […] a fost intemeiata, desigur, pe antecedentele unei evolutii de circa un mileniu, in care ideea de unitate europeana s-a cristalizat si afirmat in numeroase initiative si proiecte, care se constituie, in ansamblul lor, intr-o adevarata preistorie a constructiei europene, aflate azi in plina desfasurare” (LGY).

Care este aceasta „preistorie a constructiei europene”? Aflam ca, „odata cu prabusirea Imperiului Roman de Apus si cu victoria crestinismului, in statele constituite pe ruinele sale, delimitarea unui spatiu european specific devine tot mai mult o realitate, in conditiile in care fosta jumatate rasariteana a lumii romane se constituie intr-un Imperiu Bizantin dominat de o versiune ortodoxa a crestinismului ce se indeparteaza tot mai mult de modelul catolic occidental” (LGY). Am ajuns astfel unde ne asteptam, din cele de mai sus intelegand prea-bine ca „spatiul european specific” este imparatia romano-catolica in curs de intemeiere, potrivnica aceleia ortodoxe, numite „Imperiu Bizantin”. Sa bagam de seama nepasarea cu care se trece aici, ca in toata istoriografia apuseana, peste adevarata istorie a imparatiei romane crestinate.

Mai intai, ce vrea sa insemne faptul ca „delimitarea unui spatiu european specific devine tot mai mult o realitate in statele constituite pe ruinele Imperiului Roman de Apus, odata cu prabusirea sa si cu victoria crestinismului”, de vreme ce aceasta imparatie fusese cu adevarat crestinata inainte de a fi nimicita? Nimic altceva decat ca erezia „catolica” a navalitorilor Franco-Germani este aratata ca fiind „adevaratul crestinism”, care a intors – nu-i asa? – vechile popoare din Apusul imparatiei romane – pe Italo-Romani, pe Galo-Romani, pe Ibero-Romani – de la „ratacirea” credintei propovaduite de Apostoli si de urmasii acestora, „ratacire” pe care au continuat-o apoi numai popoarele imparatiei de Rasarit, adica ale Noii Rome (Constantinopolei, numita „Bizant” in chip gresit si dispretuitor, cum se va lamuri ceva mai jos). Ceea ce nu se mai intelege limpede e cum s-a „indepartat tot mai mult de modelul catolic occidental versiunea ortodoxa a crestinismului”, de vreme ce Ortodoxia nici nu se apropie, nici nu se departeaza de ceva, ci ramane ea insasi, Biserica fiind trup al lui Hristos-Dumnezeu, „Care – ieri, si astazi si in veci – este acelasi” (Evrei 13:8), impreuna cu Sfantul Sau Duh-Dumnezeu, Duhul Adevarului cel neschimbator, prin Care s-au descoperit Sfintilor Apostoli si urmasilor lor tainele si dogmele neschimbatoare ale credintei celei mantuitoare[17]. Iarasi, ceea ce nu se intelege bine e ca „prabusirea” imparatiei (ortodoxe) romane de Apus se datoreaza razboiului dus impotriva ei tocmai de catre aceste neamuri neevanghelizate, necunoscatoare ale adevarului de credinta al Bisericii lui Hristos (ceea ce am mai spus).

Florin Stuparu

- va urma -

Cu dedicatie pentru fanii Statelor Unite ale Europei. [1] SCURTA POVESTIRE ZOOFIL ZOOTEHNICA [2] Nimfe ale marii oceanice, „nimfele” fiind intruchipari ale nenumaratelor patimi omenesti „mai mici”, iar „zeitele” doar ale celor mai insemnate. [3] „Caci toti dumnezeii neamurilor – adica ai paginilor – sint draci” (Psalmul 95:5) si ipostazieri (personificari) ale patimilor. Iar Zeus era intruchiparea tiraniei, a bunului plac si a miniei. [4] E un fapt cu urmari nebanuit de nimicitoare acela ca oamenii cei cuvantatori (rationali) nu stiu intelesul vorbelor pe care le rostesc, ajungand astfel asemenea unor jivine vorbitoare dar necuvantatoare (nerationale), precum sunt papagalii, canarii si gaitele. [5] Precum a grait Sfоntul David: „Toate ca o haina se vor оnvechi si ca un vesmоnt le vei оnfasura, si se vor schimba” (Psalm 101:25); si: „Trimite-vei Duhul Tau, si se vor zidi si vei оnnoi fata pamоntului” (Psalm 103:30). Si precum zice Isaia: „Se va face cer nou si pamоnt nou (…)” (Isaia 65:17). Si Ioan Teologul: „Si am vazut un cer nou si un pamоnt nou. Caci cerul cel dintоi si pamоntul cel dintоi au trecut; iar marea nu mai este” (Apocalipsa 21:1). „Caci lumea va arde cu foc spre curatire si оnnoire – dupa zisa marelui Vasilie – curatindu-se ca printr-un potop, dar nu va trece оntru pieire si stricaciune de tot. Si Pavel zice luminat ca «zidirea asteapta cu nadejde descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Caci zidirea s-a supus desertaciunii nu din voia ei, ci din pricina celui ce a supus-o [omul, n. m.]; cu nadejde, fiindca si zidirea оnsasi se va slobozi de robia stricaciunii, оntru slobozenia slavei fiilor lui Dumnezeu» (Romani 8:19-21). […] Asadar faptura, care s-a facut pentru noi, оmpreuna cu noi se va schimba la un chip mai bun, netrecоnd оntru nefiinta, precum nici noi nu vom trece dupa moarte” (Vasilie cel Mare citat de Sfоntul Andrei, оn tоlcuirea la Apocalipsa). [6] Zisul neam „Germanic”, venit de la Miazanoapte asupra Romanilor оn primele veacuri de dupa propovaduirea Mоntuitorului Hristos, era оmpartit оn nenumarate semintii, оntre care Gotii, Ostrogotii, Vizigotii (cei mai primejdiosi vrajmasi din vechime ai Romei), Gepizii, Saxonii si asa mai departe. Оntre acestia, erau Frankii, „o adunare de neamuri оnrudite оntre ele, individualizate оn masa germanica relativ recent sub acest nume comun. Din a doua jumatate a secolului al III-lea, au оncercat mereu sa invadeze Galia, fiind respinsi cu mare greutate de оmparati. Un mare numar dintre ei intra оn rоndurile armatei romane din Galia, iar unii sоnt asezati de Imperiu оn regiunile nordice ale acestei provincii, pentru a pune оn valoare terenurile agricole abandonate. […] Оn 481, la conducerea unuia din regatele din zona Belgiei actuale vine Clovis, din dinastia merovingiana, care reuseste sa-i elimine pe ceilalti sefi barbari din fosta Galie romana. La moartea sa, urmasii оsi оmpart regatul, dar unitatea, teoretic, se mentine si ea va fi restaurata оn secolul al VIII-lea de catre dinastia Pippinizilor, din care se trage Carol cel Mare” (dintr-un articol de enciclopedie). [7] De la Arie, marele eretic, care a trait оn veacurile III si IV. Se pare ca a murit оn anul 318. El tagaduieste de-o-fiinta Fiului cu Tatal, оnvatatura lui putоnd fi cuprinsa оn aceste cuvinte ale sale: „Era un timp cоnd Fiul nu exista.” Ceea ce оnseamna ca Fiul este zidire, iar nu Dumnezeu din Dumnezeu. Arie a fost osоndit la оntоiul Sobor a toata lumea de la Niceea, din 325. Deci neamurile franco-germanice nu au fost botezate si de aceea au ramas pagоne оn cuget, asa cum sоnt pоna astazi. Sa ne amintim de pagоnismul relei filosofii a lui Nietzche si a lui Wagner si de izbucnirea pagоna a оntregului neam german din vremea asa-numitei stapоniri „naziste” („national-socialiste”), atunci cоnd оntreaga Valhalla s-a desteptat din amortire si a iesit pe strazi оn frunte cu „preotii” ei si cu оnsemnele idolesti. Asta ca sa nu povestim de „pasnicele” serbari nationale ale burghezilor Nemti, purtоnd casti cu coarne (din plastic), serbari ce se schimba оn orgii traditionale. (Vezi si оnfricosator de draceasca mitologie germanica din Stapоnul inelelor). Cоt despre Frankii Francezi, „civilizati” de Renasterea italiana, ce e de povestit? Pagоnismul lor iese la iveala din оntreaga „cultura” franceza, de la Rabelais la San Antonio, ca sa nu ne gоndim decоt la partea ei caraghios-draceasca. [8] „Catolicos” оnseamna „a toata lumea” („universal”), si asa este chiar Biserica lui Hristos. Cei care si-au оnsusit оn chip nelegiuit numele de „Crestini” au rapit si numele de „catolicos”, astfel оncоt Biserica a fost silita sa se numeasca altfel, si anume „ortodoxa”, adica „drept-slavitoare”, precum si este. [9] „Caci оntelepciunea lumii acesteia este nebunie la Dumnezeu” (1 Corinteni 3:19). [10] „Principiul оntemeietor al filosofiei dupa Dumnezeu-omul este urmatorul: Dumnezeu-omul este masura tuturor fiintelor si fapturilor. Iar principiul оntemeietor al filosofiei umaniste – sau, mai bine zis, hoministe (dupa om) – este: «Omul e masura tuturor fiintelor si fapturilor» [cum zicea Elinul Protagoras]” (Cuviosul Iustin Popovici). [11] Dupa zisa Psalmistului, ca „toti dumnezeii neamurilor [pagоnilor] sоnt draci” (Psalmul 95:5). [12] „Pofta omeneasca si «оntelepciunea» omeneasca s-au unit ca оntr-o casatorie оn zilele noastre, iar aceasta casatorie nu este nici romano-catolica si nici protestanta, ci оn chip vadit si public satanica” (Cuviosul Iustin Popovici). [13] (LGY) – Ladislau Gyemant, Curs de istorie a Europei (vezi bibliografia). [14] Prin „gnoza” (gnosis = cunoastere, оn elina), оnteleg toate acele filosofii dupa om care vor sa ajunga la „cunoastere” si la „оndumnezeire” fara a-L avea pe Dumnezeu, Care numai El poate da cunoasterea, si nu oricui, ci doar sfintilor Sai purtatori de Duh Sfоnt. [15] Pithagora chiar se dadea drept fiu la lui Apolo, „zeul luminii” оnselatoare, mult-cinstit de toti ocultistii. [16] Urmasii lui Pithagora chiar au оntemeiat o asemenea republica, Liga Crotoniana, stapоnita de „оntelepti”. Utopia lor nu a durat, ramоnоnd un vis al urmasilor, de la Platon si pоna la ucenicii lui din Uniunea Europeana. [17] „Noi tinem aceasta predanie, si оnvatatura si credinta dintru оnceput a Bisericii sobornicesti, pe care Domnul a dat-o, Apostolii au propovaduit-o si Parintii au pazit-o. Caci оntru aceasta Biserica s-a оntemeiat, iar cel ce cade din aceasta nu mai poate fi si nici nu se mai poate numi Crestin” (Sfоntul Atanasie cel Mare, epistola оntоi catre Serapion).

Sursa

Второй акт трагедии: он ведёт за собой успокоившихся овец с коровами в забойный цех. На следующий день козёл встречает новую партию овец, которых снова успокаивает.

СМИ — «козёл скотобойни». Их задача — успокоить общество, отвлечь внимание от главной проблемы, перевести его на вторичные вещи типа кто у кого в футбол выиграл, где какой пожар с землетрясением случился и прочее. Обыватели ведут себя как овцы на скотобойне при виде козла. Они успокаиваются и идут за «козлом» на забой души и тела.

Проект Россия (4 книга)

Interzicerea discriminării în domeniul angajării în câmpul muncii

La elaborarea proiectului de lege nediscriminare, Republica Moldova a abuzat de prevederile Directivei Consiliului UE 2000/78/EC din 27 noiembrie 2000 ( unica Directivă Europeană privind drepturile omului, care conţine sintagma “orientare sexuală” ca şi criteriu de discriminare), care stabileşte cadrul general pentru tratamentul egal privind ocuparea forţei de muncă şi condiţiile de muncă. Potrivit acestei Directive, bisericile şi organizaţiile religioase îşi păstrează dreptul de a angaja persoane care le sunt potrivite, lucrul care nu este măcar menţionat în proiectul de lege nediscriminare, elaborat de Ministerul Justiţiei.

Interzicerea discriminării în accesul la bunuri şi servicii disponibile publicului

Aceasta este o altă sferă, acoperită de sintagma “orientare sexuală” (articolul 10). Citez art.10 punctele a şi b: “Este interzisă orice formă de discriminare… privind accesul persoanelor la: serviciile oferite de autorităţile publice, servicii de asistenţă medicală şi alte servicii de sănătate….”.

Nu există nici o Directivă adoptată de Consiliul Europei sau vreun alt document european care să oblige statele-membre să elimine discriminarea în baza criteriului de “orientare sexuală” în accesul la bunuri şi servicii. Moldova, a extins abuziv combaterea discriminării în accesul la bunuri şi servicii şi peste sintagma “orientare sexuală”.

Interzicerea discriminării în domeniul învăţămîntului (articolul 11)

Articolul 11 prevede că instituţiile de învăţământ trebuie să asigure respectare principiului nediscriminării în domeniul învăţământului prin:

a) prin oferirea accesului la instituţiile de învăţământ de orice formă şi nivel;

b) în procesul educaţional, inclusiv la evaluarea cunoştinţelor acumulate;

c) în activitatea ştiinţifico-didactică;

d) prin elaborarea materialelor didactice şi programe de studiu;

În Marea Britanie deja au fost elaborate astfel de materiale prin intermediul cărora copiii sunt învăţaţi de mici că homosexualitatea este o simplă orientare sexuală, ceva normal, ce poate fi specific pentru orice copil.

e) prin informarea şi instruirea cadrelor didactice în vederea aplicării metodelor şi mijloacelor de prevenire a actelor de discriminare şi de sesizare a autorităţilor abilitate;

În România cadrele didactice deja au primit un ghid care urmează să îi instruiască în acest sens. Acolo homosexualii vor ca la orele de educatie pentru sanatate din şcoli să se discute şi despre opţiunea lor sexuală. Broşura, care ar putea fi interpretată ca un mic manual alternativ de educaţie sexuală, a stârnit deja polemici aprinse în licee.

f) prin realizarea, în comun cu alte autorităţi abilitate şi în colaborare cu organizaţiile necomerciale din domeniu, a programelor educaţionale pentru copii şi pentru părinţi, în vederea prevenirii şi combaterea nediscriminării.

La nivel European nu există nici un act normativ, care să dicteze eliminarea discriminării în domeniul educaţiei pe criteriul de “orientare sexuală”. Aşa că Moldova nu este datoare să extindă sintagma “orientare sexuală” peste domeniul învăţămîntului.

Consiliul pentru prevenirea şi combaterea discriminării

Articolul 14 al legii prevede care sunt atribuţiile Consiliului:

Consiliul iniţiază propunerile de modificare a legislaţiei în vigoare (alin.(1), lit. b), în urma exercitării primei atribuţii de examinare a corespunderii legislaţiei la standardele nediscriminatorii, urmează cea de-a II-a atribuţie – iniţierea propunerilor de modificare a legislaţiei, aşa încât aceasta să corespundă acestor standarde;

Consiliul adoptă avize consultative privitor la conformitatea proiectelor de acte normative cu legislaţia în domeniul nediscriminării (alin.(1), lit.c), astfel orice proiect de act normativ va trece prin acest „filtru de control al nediscriminării  cele care sunt pentru moralitate, pentru familia tradiţională, vor primi aviz negativ din partea Consiliului;

Consiliul monitorizează modul de implimentare a legislaţiei în domeniu (alin.(1), lit.d)

Consiliul contribuie la sensibilizarea şi conştientizarea societăţii în vederea eliminării tuturor formelor de discriminare, reeşind din valorile democratice (alin.(1), lit. g)… prin panouri publicitare, spoturi publicitare, lecţii educative şi orice alte mijloace care implică resurse enorme, iar activitatea Consiliului este finanţată de la bugetul de stat, potrivit acestei legi;

Consiliul sesizeaza organele de urmărire penală (alin.1, lit.l) în caz de depistare a elementelor componenţei de infracţiune, în acest sens este înaintat şi proiectul de modificare a Codului Penal, care presupune amenzi până la 9000 lei pentru persoanele fizice şi respectiv până la 30000 lei pentru persoanele juridice.

Atribuţiile Consiliului nu se limitează aici, la alin.(1), lit. n) a aceluiaşi articol prevede că Consiliul exercită şi alte atribuţii stabilite de regulamentul său, ca supliment la cele stabilite de această lege, care şi aşa sunt foarte largi şi periculoase.

CONCLUZII:

Propunerea legislativă este bazata doar pe cele două directive menţionate în Articolul 1 al proiectului de lege – Directiva Cosiliului UE 2000/43/EC din 29 iunie 2009 şi Directiva Cosiliului UE 2000/78/EC din 27 noiembrie 2000. Prin urmare, nu este necesar să fie incluse aspecte care nu sunt legate de aceste două directive. Alte ţări UE, cum sunt Austria sau Belgia, care au implementat legislaţia bazată pe cele doua directive, fie  1) au evitat includerea de elemente adiţionale care nu sunt parte a celor două directive (Austria), fie 2) au inclus o clauză comprehensivă pentru domeniul religios referitoare atât la condiţiile de angajare, cât şi la asigurarea de bunuri şi servicii (Belgia).

Moldova este o ţară, în care, potrivit ultimului recensământ trăiesc peste 95% de creştini, care împărtăşesc valorile biblice, iar potrivit Bibliei, homosexualitatea este un păcat, un mod de viaţă sexual pervers şi nefiresc, neacceptabil pentru o societate creştină. Uniunea Europeană şi Consiliul Europei respectă contextele culturale a fiecărei ţări-membre şi lasă ca Guvernele naţionale să decidă individual ce este acceptabil şi este neacceptabil pentru societăţile lor.

SOLUŢII:

Unica soluţie este respingerea integrală a acestui document, argumentând în faţa Consiliului Europei că Moldova nu poate adopta o lege, care contrazice valorile şi spiritul creştin a ţării noastre.

ANALIZA COMPARATIVĂ A LEGISLAŢIEI UE PRIVIND PREVEDEREA LEGISLATIVĂ A SINTAGMEI „ORIENTARE SEXUALĂ”.

În cuprinsul Uniunii Europene nu există practici şi legislaţii uniforme privind antidiscriminarea şi admiterea propagandei homosexuale la nivelul întregii societăţi.

Potrivit datelor oficiale ale Comisiei Europene, în materie de legislaţie non-discriminare pentru persoanele de o altă „orientare sexuală” statele europene formează 3 grupuri relativ egale, de 8, 10 şi, respectiv, 9 ţări.

Grupul nr. 1: Belgia, Bulgaria, Germania, Spania, Austria, România, Slovenia şi Slovacia. În aceste 8 state ale UE legislaţia împotriva discriminării pe motive de „orientare sexuală” nu acoperă doar încadrarea în muncă a persoanelor adulte, ci şi toate domeniile suplimentare, practic orice sferă a vieţii, inclusiv învăţământul de la cel primar la cel universitar. Aceste ţări se confruntă cu o degradare rapidă a contextului social şi subminarea făţişă a bunelor moravuri, protejate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Grupul nr. 2: Republica Cehă, Irlanda, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Olanda, Finlanda, Suedia şi Marea Britanie. În aceste 10 state ale UE legislaţia împotriva discriminării pe aceleaşi motive, de „orientare sexuală” a fost extinsă doar parţial asupra altor domenii decât încadrarea în muncă a persoanelor adulte. În Marea Britanie extinderea vizează şi domeniul învăţământului, în care a căpătat forme aberante.

Grupul nr. 3: Danemarca, Estonia, Grecia, Franţa, Italia, Cipru, Malta, Polonia şi Portugalia. În  aceste 9 state ale UE legislaţia respectivă se referă strict la persoanele adulte şi exclusiv la domeniul încadrării în câmpul muncii. Aceste legislaţii acoperă doar domeniile menţionate în Directiva privind egalitatea de tratament la încadrarea în muncă (Directiva 2000/78/CE). Spre deosebire de unele state din grupul nr. 1, statele din grupul nr. 3, al celor 9, fac toate parte din zona Schengen şi din zona Euro.

Deci, pentru a face parte din UE, din spaţiul Schengen şi din zona Euro nu este obligatoriu să extinzi legislaţia naţională mai mult decât domeniul de acoperire al Directivelor europene.

Există două directive în materie de nediscriminare: nr. 2000/43/CE, care nu cuprinde sintagma „orientare sexuală”, şi nr. 2000/78/CE, care cuprinde această sintagmă cu referire doar la adulţi şi doar la angajarea în muncă.

Un model unic nu există în UE, după cum nu există nici legislaţii sau practici uniforme.

www.mitropolia.md

Vladimir Grosu

Astăzi am rămas profund întristat,oripilat, dezgustat…, cînd l-am ascultat pe Vladimir Grosu, noul viceministru al justiţiei, care a prezentat un raport despre drepturile omului în cadrul ONU. Desigur, el nu reprezintă acolo poziţia sa personală, fapt şi mai grav, el prezintă viziunea Ministerului Justiţiei, dar şi al celui de Externe şi al întregului Guvern. Deci mesajul său este rostit în numele RM. Este jalnic să vezi, cum un viceministru raportează în faţa ONU, ca un elev care vrea să demonstreze că RM şi-a făcut bine tema pentru acasă la capitolul Drepturilor omului. Este de-adreptul penibil să auzi că în cel mai scurt timp vor adopta legea nediscriminare, să se laude cu înregistrarea comunităţii musulmane, şi imediat, ca să nu uite îi pomeneşte pe cei care îşi spun comunitatea “lgbt”, adică cei care sunt dezorientaţi sexual, şi că RM deja a devenit o ţară tolerantă în care nu mai are loc incriminarea homosexualităţii. No, ce să mai spui, adevărate valori europene! Suntem gata să intrăm în UE (cu fundul înainte, auziţi?).

La cîteva zile de la vizita Patriarhului, unde i-am văzut şi pe Preşedintele interimar, M. Lupu şi pe tovarăşul său V. Filat… gravi şi evlavioşi, iată că fără nici o emoţie, merg ca buldozerul peste tradiţiile noastre milenare, îşi şterg picioarele de “principiile şi valorile” pe care le împărtăşeau Ştefan cel Mare, Brîncoveanu, Eminescu, Ţuţea… Oare el e de acelaşi neam cu marii noştri înaintaşi? NU! Cu siguranţă. Să fi fost, erau să procedeze la fel ca Ştefan, să lupte cu Semiluna şi să împrumute nişte “ţepi” de la vărul lui Ştefan din Ţara Românească – Ţepeş, pentru cei ce încearcă să distrugă acest neam.

“Nu poţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona” (Matei 6, 24)

Se pare că conducerea ţării noastre poate, dar şi-a ales stăpînul care e mai aproape de “principiile şi valorile” ei. Şi geaba se prefac morţi în popuşoi cu sacul în spate… Educaţia e în mîinile lor, Sănătatea, Alimentaţia … Ne îmbată cu noi politici bolşevic-europenoide. Neomarxismul triumfă, chiar dacă se declară politicieni de dreapta. Probabil ei sunt în dreapta dreptei, adică urmaşi demni ai lui tătuca Vladimir Lenin şi Karl Marx. Oameni fără Dumnezeu. Mîne poimîne, visul fiecăruia va fi să devină un “top manager” dezaxat. Ne mai vorbiţi de drepturile omului şi marea grijă a voastră de a vă asigura un nou electorat? Sau aveţi nevoie de o nouă majoritate electorală confortabilă, alcătuită din fel de fel de minorităţi, pentru ca să staţi cu mîna siguri pe ştampila Primului-ministru, cum scria un prieten de-al meu, pentru a lua credite avantajoase pentru firmele voastre, iar poporul va achita datoria externă?

Cred că la asta se referea Filat cînd spunea că “Oleg Efrim şi Vladimir Grosu vor avea mult de lucrat”, ei văd că lucrează foarte serios.

Somn uşor naţiune! Votaţi! Aşa cum i-a sfătuit şi pe românii din diasporă Tomac, VOTAŢI! – dacă vreţi ca să “trăiţi bine!

Liberte! Egalite! Fraternite! Debilize!

http://www.unmultimedia.org/tv/webcast/swfs/player.swf?file=unhrc/upr/12/hrc111012pm.flv&image=http://www.unmultimedia.org/tv/webcast/2011/10/full/hrc111012pm1-001.jpg&autostart=false&controlbar=over&start=35&duration=930&dock=true&stretching=uniform&streamer=rtmp://webcast-flash.un.org/ondemand/

Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove este conștientă de responsabilitatea ei pentru destinul moral-spiritual al poporului din care face parte și este chemată să-l păstorească pe calea Vieții și Adevărului. În virtutea acestui fapt, Mitropolia este obligată să-și spună poziția față de intimidările, defăimările și insinuările proliferate cu impertinență de raportorul ONU pentru libertatea religioasă, în cadrul conferinței sale de presă, pe data de 8 septembrie a.c.,  cu exact o lună înainte de venirea Sanctității Sale, Patriarhul Kiril al Moscovei și Întregii Rusii.

Mitropolia consideră:
1. Declarațiile dl H. Bielefeldt au fost bazate pe fapte neverificate, pe zvonuri și clevetiri propagate de unele mass-media angajate și rău-voitoare față de Biserică și poporul dreptcredincios al Moldovei. Modul în care se expune persoana respectivă dă de înțeles că “concluziile preliminare” ale acestuia au fost scrise din timp. Cu toate că raportorul a menționat de ochii lumii că “nu atacă Biserica Ortodoxă”, faptul că acesta a ținut morțiș să nu dea nici o apreciere pozitivă Bisericii Creștin Ortodoxe, vădește atitudinea de discriminare și ură fățișă pe care o are dl Bielefeldt față de “Mama poporului nostru” – Biserica lui Hristos.

2. Nu este de competența unei persoane străine de Biserică, necunoscătoare a învățăturii și lucrării Ei, să indice Bisericii și poporului ce este bine și ce este rău. Știm ce este bine și ce este rău din Sfînta Scriptură, de la Soboarele Ecumenice ale Bisericii și de la Sfinții Părinți. Sperăm că ONU nu dorește revenirea noastră în vremurile leniniste de prigoană vădită a Bisericii și de funcționare a așa-numiților “împuterniciți (upolnomocenîi) pentru problemele religiei” ca în URSS.

3. Așa-numitele recomandări emise de această persoană privind excluderea din Legislație a recunoașterii de către Stat a importanţei şi rolului primordial al Religiei Creştin-Ortodoxe şi, respectiv, al Bisericii ei, în viaţa, istoria şi cultura poporului Republicii Moldova” (Legea Cultelor, art. 15, alin. 5) pot fi calificate drept nerușinate și impertinente. Ele contravin nu doar bunului simț, dar și conștiinței și experienței istorice, culturale, morale și spirituale a poporului nostru. Ele neagă identitatea poporului nostru. Aceste recomandări vădesc incompetența juridică a raportorului respectiv, deoarece acesta a trecut cu vederea faptul că asemenea țări europene ca: Grecia, Italia, Polonia, Elveția, Danemarca, Anglia, Norvegia, Finlanda, Suedia, Islanda, Malta ș.a. au consemnat nu doar într-o singură lege (ca în țara noastră), dar chiar și în Constituție rolul deosebit al Bisericilor lor naționale (respectiv ortodoxă, catolică, luterană, anglicană). În unele din aceste țări, statul își asumă obligația de a ocroti și sprijini activitatea bisericilor naționale.

4. Legea nu poate demola în numele unei libertăţi haotice, singura instituţie unificătoare și pacificatoare din ţara noastră ca Biserica Ortodoxă, care a fost, este şi va fi cel mai important factor identitar al poporului, care există cu mult înaintea statului RM. Iar lansarea ideeii necesității unei Legi anti-discriminare pe criterii religioase ne descoperă și mai mult autorii şi promotorii drepturilor minorităţilor sexuale din țara noastră.

5. Raportorul ONU exprimă nu doar opinia sa, dar și a unor grupări agresiv anticreștine din Moldova care promovează la nivel de stat, folosind o retorică bolșevică, antivalori și legi distrugătoare pentru personalitatea omului și chiar pentru societate în întregime. Ne punem întrebarea: de ce reprezentanții ONU nu insistă cu asemenea recomandări către Turcia, Egipt, Pachistan sau Kosovo, unde mii de creştini sînt prigoniţi sau omorîţi?

6. Solicităm repetat și insistent Ministerului Justiției ca, în conformitate cu alin. 5 al art. 15 din Legea despre culte și părțile lor componente, să fie creat un mecanism funcțional de asigurare practică a “importanței deosebite și a rolului primordial al Bisericii Ortodoxe” din Moldova. În caz contrar, se va dovedi că alineatul 5 a fost inclus doar formal, acesta fiind inaplicabil din punct de vedere juridic, lucru care va avea ca urmare reacții și mai active din partea noastră. Cerem Parlamentului RM să inițieze schimbarea Constituției RM pentru consfințirea clară și pe deplin euroconformă a caracterului național și istoric pe care îl are Biserica Ortodoxă în acest stat.

sursa: mitropolia.md

Astăzi, am citit un articol scris de Savatie Baştovoi, cu titlul – “Despre libertatea de expresie şi condiţia de Om“. Părintele Savatie a pus în discuţie o tematică foarte importantă, nu doar din punct de vedere teologic, dar şi din perspectivă filosofică,dar şi a discursului social şi poltic. Suntem contemporanii ideologiilor, pluralismului şi a libertăţii de expresie, vorbind cu termeni “democratici”. Însă viziunea asupra omului determină radical percepţia asupra paradigmei actuale a societăţii moderne. Dacă luăm drept fundament, în procesul de analiză a diferitelor ideologii, sau chiar a discursurilor politice, aparent contradictorii, cum vede fiecare condiţia umană, atunci observăm că pluralismul de idei şi retorica politică, de la o extremă la alta, nu este decît o iluzie. Pentru că atît liberalismul, solial-democraţia, neo-conservatorismul, sau comunismul sunt priponite ideologic în determinismul materialist. Adică, au aceeași viziune despre om, drept un accident provenit din haos, rezultat al procesului evoluţionist.

Observăm însă, că dacă omitem  problematica condiţiei umane, vorbind despre libertatea de expresie şi despre pluralism, ni se crează impresia că trăim într-o societate în care persoana conştientă face o liberă alegere. Însă, raţionamentul este fals, deoarece dezbaterile sunt de formă, nu de esentă. “Dogma” materialistă este pentru ei intangibilă, şi se discută doar modalitatea prin care se poate ajunge la “fericirea absolută”. (Fie raiul socialist prin colectivism, fie raiul individualist-liberal, unde individul nu are nici o barieră în calea dezvoltării sale. În ambele cazuri omul nu poate fi delimitat foarte mult de regnul animal.)

Din perspectivă ortodoxă, omul este cununa creaţiei divine, şi nu ultima măsură a tuturor lucrurilor. Şi aici aş îndrăzni să nu fiu de acord cu afirmaţia lui Protagoros, pomenită de Părintele Savatie, precum că “omul este măsura tuturor lucrurilor“. Fiind indignaţi de condiţia omului modern, nu rezolvăm nimic, dacă vom invoca citatul de mai sus. El nu motivează persoanele să-şi reevalueze atitudinile formate despre condiţia umană, ci din contra, cimentează viziunea antropocentristă în subconştientul colectiv. Deci, revolta contra omului modern, trebuie să fie de esenţă tradiţionalistă, care depăşeşte lumea materiei şi pune accent pe transcendental. Pentru că măsurîndu-se pe sine prin sine însusi, nu s-a înţeles pe sine şi nu a înţeles nici lumea din jurul sau (vezi II Corint. 10, 12), sau „Nimic nu stiu prin mine” – (I Cor. 4, 4).

Nu pot fi de acord nici cu afirmaţia: “Cuvântul nu poate fi judecat decât în legătură cu omul“, pentru că ne pomenim pe acelaşi tărim al materialismului, mai ales cînd cunoaştem că Dumnezeu a creat lumea prin Cuvînt. Şi tot mîntuitorul spunea “Cerul si pamantul vor trece, dar cuvantul Meu nu va trece” (Matei 24:35), nicidecum nu putem judeca cuvîntul, decît în legătură cu omul, din simplul motiv că omul este vremelnic.

“Toate umanismele europene, de la cele prerenascentiste, cele renascentiste şi mai departe, cele protestante, filozofice, religioase, sociale, ştiinţifice, culturale, politice au urmărit şi urmăresc neîntrerupt, cu ştiinţă sau fără ştiinţă, un singur lucru: să înlocuiască credinţa în Dumnezeul-om cu credinţa în om, să înlocuiască Evanghelia Dumnezeului-om cu evanghelia după om, filozofia după Dumnezeul-om cu filozofia cea după om, cultura dupa Dumnezeul-om cu cultura cea după om, într-un cuvint, să înlocuiască viaţa după Dumnezeul-om cu viaţa cea după om” – aşa ne glăsuieşte părintele Iustin Popovici. Tot el ne spune că “niciodată Sfînta Tradiţie nu va fi supusă revizuirii sau reînnoirii moderniste, niciodată nu ne vom aşeza deasupra Bisericii prin împărtăşirea unor experienţe personale ce contrazic experienţa infailibilă a Bisericii, niciodată nu vom reduce Biserica la vreo măsură personală sau hotărîre statală, căci atunci cînd vom încuviinţa cea mai mică dintre ereziile acestea, atunci ne vom rupe de Trupul Bisericii şi ne vom face hulitori ai Capului Ei, Mîntuitorul şi Domnul nostru Iisus Hristos”.

Părintele Savatie atenţionează foarte corect despre faptul că: “Statul, înainte de a păşi pe calea ”reformelor” (sublinierea mea) politice, administrative, economice sau de învăţământ, trebuie să-şi definească propria viziune despre om. Altminteri noi nu ştim cui se adresează politicienii noştri şi pentru cine luptă.” Aş dori să precizez, însă, că nu “OMUL” este “cea mai importantă problemă în biata noastră societate“, ci viziunea asupra lui. Şi dacă trebuie să luptăm pentru CINEVA, (nu ceva – n.a.) atunci acest cineva este Iisus Hristos. L-a fel, mi-aş dori şi eu revenirea la înălţătoarele tradiţii ale Bizanţului, unde duhul creştin şi omiletica prevalau asupra raţiunii şi retoricii. Poate atunci cînd vom reveni la axa de valori, care ne va aminti despre condiţia umană ca pe cununa creaţiei divine, atunci vom dobîndi libertatea cea adevărată.