RSS

Monthly Archives: octombrie 2011

Raportul “slugoilor” către “stăpîni” sau raportul RM în faţa ONU

“Pentru toleranţă sunt case speciale!” /folclor moldovenesc/

Vladimir Grosu

Astăzi am rămas profund întristat,oripilat, dezgustat…, cînd l-am ascultat pe Vladimir Grosu, noul viceministru al justiţiei, care a prezentat un raport despre drepturile omului în cadrul ONU. Desigur, el nu reprezintă acolo poziţia sa personală, fapt şi mai grav, el prezintă viziunea Ministerului Justiţiei, dar şi al celui de Externe şi al întregului Guvern. Deci mesajul său este rostit în numele RM. Este jalnic să vezi, cum un viceministru raportează în faţa ONU, ca un elev care vrea să demonstreze că RM şi-a făcut bine tema pentru acasă la capitolul Drepturilor omului. Este de-adreptul penibil să auzi că în cel mai scurt timp vor adopta legea nediscriminare, să se laude cu înregistrarea comunităţii musulmane, şi imediat, ca să nu uite îi pomeneşte pe cei care îşi spun comunitatea “lgbt”, adică cei care sunt dezorientaţi sexual, şi că RM deja a devenit o ţară tolerantă în care nu mai are loc incriminarea homosexualităţii. No, ce să mai spui, adevărate valori europene! Suntem gata să intrăm în UE (cu fundul înainte, auziţi?). Read the rest of this entry »

 
Leave a comment

Posted by pe 12 octombrie 2011 în Articole

 

Etichete: , , , ,

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 415 other followers