“Târt în patlagele” – sau cum Tudor Darie visează cai verzi de pe păreţi…

11 07 2008

Iacătă că din întâmplare dau peste articolul lui Tudor Darie în care “maestrul” jurnalist al presei independente, aşa cum încerca să convingă odată… încearcă să convingă cititorii săi că Republica Moldova are nevoie de o reformare a clasei politice, citind primele rânduri, chiar cât pe ce era să-l cred. :) Ei, dar să vezi frate, un articol absolut impartial în care sunt prezente cel puţin 3 opinii :)

Concluziile, desigur, sunt lăsate a fi făcute pe seama celor care îi “savurează” scriitura, pentru a crea iarăşi impresia de imparţialitate.

Primul clip, cei drept am râs pe cinste, preşedintele Voronin are o intervenţie la TV, care o las a fi comentată pe seama celor care o privesc. Şi pe cine credeţi că vede Tudor Darie ca contrapondere lui Voronin? Pe actualul edil al capitalei, Dorin Chirtoacă, care este folosit doar pentru a crea un climat pozitiv înaintea prezentării “deznodământului” şi pe viitorul salvator al poporului “subjugat”, adică măreţul Filat, care la ReProFilat se pare şi pe Tudor.

Filat abia de a reuşit să se bâlbâie fără foiţă, încearcă să pară victimă, jertvă, cât pe ce era să încep a plânge :) , că de fapt, el este cel mai obijduit acum, dar atât de obijduit încat nu mai poate nimic face… s-a speriat sărmănelul de persecuţiile “regimului dictatorial”, el probabil nu prea cunoaşte ce înseamnă acest cuvânt “persecuţii”, pentru că în perioada protestelor, unde copii erau speriaţi cu kalaşnicov şi cu dulăii, el îşi încălzea fundul pe la Iaşi şi îngrăşindu-şi fălcile cu banii obţinuţi de la afacerea “Ţigareta”.

Dar cine este politicianul european care ai crede că vrea mâine chiar să intre ân Europa, fie şi “nu cu faţa”:

Aflăm mai multe de la cel care i-a fost retrasă imunitatea parlamentară de 8 ori:

Iar mai jos vă propun să lecturaţi nişte “amintiri despre Filat”:

Vladimir Filat a primit cadou o casă de la colonelul SRI Gheorghe Atudoroaie

Iar aici vă las să comentaţi cine a luptat pentru neam, limbă şi istorie pentru a nu fi cumva părtinitor, vedeţi că nici nume nu dau :) :


Acţiuni

informatie

6 raspunsuri

12 07 2008
alex

Da… Tu dai exemplu de impartialitate :) . Penibil!!!

12 07 2008
eu

Cei mai demni politicieni din RM: rosca si diacov.
muahahahhaha. cum sa nu-i crezi?

alegatorii lui rosca si diacov s-au simtit tradati in 2005 (nu abia acum), iar membrii au inceput a pleca atunci cand a aparut partidul potrivit!

mai ca nu mi-ar fi jele de greutatile prin care trece PPCD.
Salahor, nu aveti restante la salariu? ca doar tot numai voi priviti rosca-tv si şliuhs.

lasca din 2009 rosca precis o sa aiba destul timp pentru revolte si reprosuri, va sta pe scarile parlamentului si nimic de facut in afara de ceea ce stie mai bine: latratul!

12 07 2008
cezars

Alex, cred ca nu ai observat ironia in cuvintele scrise pe blogul lui Tudor.

Iar 2009 nu e atat de departe, sa vedem atunci ce veti spune…

au mai fost prooroci de acest fel, nu stiu acum prin ce baruri isi beau zilele…

16 07 2008
samizdat

“Cine a luptat pentru neam, limba si istorie”? ! Cu siguranta autorul acestor randuri, care nu face altceva decat sa semene polemica si sa culeaga eventual scaune caldute alaturi de un “fascist” pe care mi-l avanseaza drept exemplu de lupta pentru valori nobile. Domnule autor, dumneavoastra nu faceti nimic altceva decat sa inversati ordinea de expunere a aceleiasi logici, cu o mica exceptie prin care cel care “creeaza un climat pozitiv” apare in ultima instanta. Lupta lui Rosca pentru valori nobile nu o comentez. Timp de trei ani, de cand s-a instalat in Parlament, nu am vazut mari roade din urma lui. Ajunge cu aceasta politica infantila! Am impresia, stimate autor, ca dumneavoastra ne luati de niste debutanti. Sa va fie rusine! Nu tolerez nici una dintre marsaviile politice si delapidarile de bani publici care se fac de catre elite, dar daca e sa deschidem cartile, stimate autor, ar trebui sa o facem pentru toata lumea si nu selectiv. Mi-e rusine cand ma gandesc ca unul ca dumneavoastra isi permite sa fie formator de opinie publica. Ca sa inchei, ma intrebam si eu asa printre altele, oare in afara de “cariera de piatra” pe care a primit-o Rosca de la Numarul 1 (in haioasa dar dureroasa gluma facuta de Planeta Moldova), ce fel de cadouri sa se mai fi practicat intre ei, pentru ca lupta pentru valorile neamului, istoriei si a limbii sa fie atat de fructuoasa in aceasta guvernare?

8 12 2008
Yes, we can!

Ma da jalnic mai esti Cezare, tu si gasca ta de PPCD-isti…

8 12 2008
admin

Probabil Filat este cel care a luptat pentru limba si alfabet, iar faptele lui sunt demne de toata lauda, da? Jalnic sau nu Dumnezeu ma va judeca.

Iar daca nu-mi respecti decizia mea de a fi parte intr-o echipa, adica de a fi membru PPCD, si pentru asta devin automat jalnic, imi pare rau, eu de exemplu nu cred ca tu esti jalnica ca faci parte din echipa lui Dorin. Pentru ca avezi viziuni comune si incercati sa faceti viata asa cum o intelegeti voi cu o anumita echipa. Si te respect pentru asta. Daca ne uram asa pur si simplu ca facem parte dintr-un parttid sau altul la bine nu va duce toata democratia asta, ca se bucura rusul din “Mistretia” ca noi ne mincam ca prosti, vorba versului din cantec, vin ai nostri pleaca ai nostri, noi ramnem tot ca prostii….

Doamne ajuta si …. spor la munca!

Lăsați un comentariu