20 de ani de istorie – „Căderea zidului Berlinului: de la Budapesta până la Vilnius”

20 DE ANI ÎMPREUNĂ

Chişinău – Vilnius, 1988-2008

În zilele de 5-6 iunie, în sediul Parlamentului Lituaniei din Vilnius, a avut loc Conferinţa internaţională „Căderea zidului Berlinului: de la Budapesta până la Vilnius”.

Evenimentul a fost consacrat creării acum douăzeci de ani a celor trei mişcări democratice din Ţările Baltice: Mişcarea SAJUDIS din Lituania, Frontul Popular din Letonia şi Frontul Popular din Estonia (Rahvarinne). La acest prestigios for internaţional au participat personalităţi politice eminente şi lideri de opinie din Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, România, Rusia, Ucraina, Moldova, Belarus, Germania şi Franţa.

Conferinţa a fost inaugurată de Valdas Adamkus, preşedintele Republicii Lituania, acesta fiind urmat de Vytautas Landsbergis, ex-preşedinte lituanian, actualmente deputat european, Arnold Rüütel, ex-preşedinte al Estoniei, Jon Baldvin Hannibalsson (Islanda), Uffe Ellemannn-Jensen (Danemarca). Au urmat două mesaje de salut imprimate pe video, aparţinând creştin-democratului german Hans-Gert Pöttering, Preşedintele Parlamentului European, şi celebrului politolog american Zbigniew Brzezinski.

Printre invitaţi a fost şi subsemnatul, în calitate de preşedinte al Partidului Popular Creştin Democrat şi de vicepreşedinte al Parlamentului Republicii Moldova.

În cadrul reuniunii vorbitorii au abordat aspecte legate de expansiunea URSS asupra Europei Centrale şi de Est după cel de-al Doilea Război Mondial, reîncorporarea celor trei ţări baltice, scoţând în evidenţă rezistenţa popoarelor ajunse sub dominaţia sovietică, precum şi factorii care au condus la criza URSS, la Perestroika şi în definitiv la prăbuşirea fostei supraputeri şi recâştigarea libertăţii de către „popoarele captive”. De la perioada iniţială de instalare a regimurilor de ocupaţie, care a determinat apariţia unei puternice rezistenţe armate, spre revolta de la Budapesta în 1956, apoi către Primăvara de la Praga, prin disidenţă şi apărare a drepturilor omului, eliberarea popoarelor a cunoscut momentul decisiv al apariţie Solidarităţii poloneze în 1980, acesta fiind urmat de evenimentele din anii 1988-1991 care au condus la prăbuşirea Uniunii Sovietice şi redobândirea independenţei popoarelor subjugate. În mod firesc majoritatea vorbitorilor s-au axat pe momentul apariţiei noilor organizaţii politice de la sfârşitul anilor optzeci ai secolului trecut, care au determinat în mod decisiv afirmarea valorilor democratice şi redobândirea independenţei.

În intervenţia pe care am avut-o am arătat că mişcarea democratică şi de renaştere naţională din Moldova a fost creată şi s-a afirmat în acelaşi moment istoric şi în strânsă cooperare cu mişcările din cele trei ţări baltice. Aşa, de exemplu, am amintit faptul că Mişcarea Democratică pentru susţinerea Restructurării a fost fondată în aceeaşi zi cu Mişcarea SAJUDIS din Lituania, la 3 iunie 1988. În acea perioadă reprezentanţii noştri participau în permanenţă la acţiunile organizate de colegii lituanieni, iar ei la rândul lor erau prezenţi la mitingurile şi reuniunile noastre. Datorită acestei solidarităţi, schimbului de informaţii şi coordonării acţiunilor noastre a devenit posibilă editarea la Vilnius, în condiţii de clandestinitate, a primului ziar al Frontului Popular „Deşteptarea”, iar cel care coordona la acea oră întreaga reţea conspirativă a Samizdatului era nimeni altul decât actualul Ministru de Externe al Lituaniei, Petras Vaitiekūnas.

Am mai readus în memoria celor prezenţi faptul că prima ţară care a recunoscut Independenţa Lituaniei a fost Republica Moldova. La întrebarea ce ţară a recunoscut pentru prima dată independenţa Lituaniei răspunsul corect şi cel cunoscut toată lumea este – Islanda. Şi este adevărat, deoarece anume această ţară, care era subiect al dreptului internaţional, a recunoscut oficial, în februarie 1991, independenţa Lituaniei. Dar este bine să nu se uite că Lituania şi-a declarat Independenţa cu aproape un an şi jumătate înaintea celorlalte republicii sovietice, care au profitat de puciul eşuat din august 1991, şi-au declarat independenţa şi au condus astfel la destrămarea definitivă a URSS. Parlamentul Lituaniei ales în mod democratic a proclamat restabilirea Independenţei la 11 martie 1990. În acel moment Statele Unite, alături de celelalte ţări occidentale, au evitat să susţină deschis Lituania pentru a nu provoca o confruntare majoră cu URSS. Pauza de aproape un an până la declanşarea de către Islanda, la 11 februarie 1991, a procesului de recunoaştere oficială a independenţei, a reprezentat un moment critic pentru această ţară. În acea perioadă de izolare internaţională, datorită colaborării strânse dintre SAJUDIS şi Mişcarea democratică devenită Frontul Popular din Moldova, legislativul de la Chişinău adoptă la 31 mai 1990 Hotărârea „Despre recunoaşterea Republicii independente Lituaniene”.

Îmi îngădui să reproduc integral aici acest text care face cinste mişcării noastre de emancipare naţională şi mai ales deputaţilor din primul Parlament ales în mod democratic, care au riscat infinit mai mult decât colegii lor islandezi peste un an, atunci când au ridicat mâinile pentru recunoaşterea dreptului unui popor cotropit ca urmarea a Pactului Ribbentrop-Molotov în 1940 de către sovietici de a fi liber. Având aceeaşi soartă istorică tragică şi fiind victimele aceleiaşi înţelegeri criminale între cele două state totalitare, URSS şi Germania nazistă, fiind ocupaţi militar şi anexaţi în acelaşi iunie 1940, noi nu puteam să nu vibrăm la fel de puternic trăind aceleaşi aspiraţii de libertate ca şi fraţii noştri de suferinţă din Lituania. Iată de ce ziua de 31 mai 1990 reprezintă unul din momentele de vârf ale istoriei noastre recente.

Iată documentul adoptat în acea zi.

H O T Ă R Î R E A

Sovietului Suprem al R.S.S. Moldoveneşti

Despre recunoaşterea Republicii independente Lituaniene

La 11 martie a.c. noul Consiliu Suprem al Republicii Lituaniene a adoptat Actul despre restabilirea Statului independent Lituanian.

Sovietul Suprem al R.S.S. Moldoveneşti:

recunoaşte necondiţionat dreptul poporului lituanian, ca şi al oricărui alt popor, la autodeterminare şi la crearea statului său independent;

recunoaşte Consiliul Suprem al Republicii Lituaniene ca parlament ales în mod democratic de către popor, precum şi guvernul Republicii Lituaniene;

declară că R.S.S. Moldovenească nu are pretenţii economice, financiare sau de alt ordin faţă de Republica Lituaniană. În cazul apariţiei unor astfel de probleme, ele urmează să fie soluţionate prin negocieri;

confirmăm dorinţa R.S.S. Moldoveneşti de a întreţine relaţii diplomatice, politice, economice şi culturale directe cu Republica Lituaniană şi propune Consiliului Suprem al Republicii Lituaniene să se facă un schimb de reprezentanţe permanente;

se pronunţă pentru suspendarea blocării economice a Lituaniei şi cheamă guvernul U.R.S.S. şi guvernul Republicii Lituaniene la un dialog constructiv.

Preşedintele

Sovietului Suprem al R.S.S. Moldoveneşti M. Snegur

Or. Chişinău,

31 mai 1990.

Nr. 63-XII.

În acea ultimă zi de mai a anului 1990 la balconul sălii Sovietului Suprem al R.S.S. Moldoveneşti erau prezenţi trei reprezentanţi ai mişcării SAJUDIS: Laima Andrikiene, Vidmantas Žiemelis şi Victor Balmuş. Ultimul era originar din Moldova, el fiind una din figurile-cheie care asigura legătura dintre noi. Era căsătorit cu o lituaniancă, cunoştea limba lituaniană la perfecţie. Anume ei au avut misiunea ca împreună cu noi să promoveze acea declaraţie care să determine o reacţie în lanţ din partea altor ţări şi să pună capăt izolării internaţionale în care se pomenise Lituania, dar şi agresiunii directe din partea Moscovei. Astăzi Laima este deputat în Parlamentul European, iar Vidmantas este deputat în Parlamentul de la Vilnius.

Am avut bucuria să îi reîntâlnesc pe cei doi vechi prieteni, ca şi pe faimosul preşedinte lituanian Vytautas Ladsbergis, azi deputat în Parlamentul European, pe Petras Vaitiekūnas, Ministru de Externe al Lituaniei, pe Andrius Kubilius, preşedinte al Partidului Conservator, care e, la fel ca şi PPCD, membru al Partidului Popular European, pe Egidijus Vareikis, deputat conservator, raportor al APCE pentru Republica Moldova, pe Mart Tarmak, unul dintre liderii Frontului Popular Estonian, actualmente ambasador în Portugalia, pe Meldra Usenko, unul dintre conducătorii Frontului Popular din Letonia, actualmente directorul muzeului acestei mişcări politice. Această conferinţă internaţională mi-a oferit fericitul prilej să îi întâlnesc şi pe alţi prieteni din diferite ţări ale lumii, cu care colaborăm intens în ultimele două decenii de luptă pentru aceleaşi valori. Markus Meckel, de pildă, a fost ultimul ministru de externe al Republicii Democrate Germane, care a participat nemijlocit la procesul de dărâmare a zidului de la Berlin şi de unificare a Germaniei. Astăzi Markus este deputat în Bundestag şi preşedinte al Comitetului Politic al Adunării Parlamentare NATO, unde ne întâlnim cu regularitate. Stanislav Şuşkevici, fostul preşedinte al Parlamentului din Belarus, astăzi unul din liderii opoziţiei din această ţară, a avut şi de această dată o luare de cuvânt memorabilă. Dictatura lui Lukaşenka nu a distrus spiritul de libertate. Cunoscutul poet ucrainean Ivan Draci a fost unul dintre liderii cei mai de seamă ai mişcării RUH din această ţară, relaţia noastră fiind stabilită încă la începuturile luptei noastre comune. Françoise Thom este istoricul francez, specializat în studierea URSS şi mai ales a procesului de dezagregare a „imperiului răului”. Ea a devenit celebră în spaţiul ex-comunist datorită celor trei cărţi, „Limba de lemn”, „Momentul Gorbaciov” şi „Sfârşiturile comunismului”, precum şi graţie unei multitudini de conferinţe şi articole care au avut-o pe Françoise drept protagonist. Ea a vizitat Chişinăul pentru prima dată în vara lui 1990, relaţia noastră prietenească datează de la acea vreme, când setea de libertate anunţa „triumful naţiunilor”, iar curajul elitelor au făcut să vedem „imperiul spulberat”. Am mai avut prilejul să participăm împreună cu doamna Thom şi la alte reuniuni internaţionale cu caracter academic sau de evaluare a schimbărilor geopolitice din regiunea noastră. Printre vorbitorii de calibru ale conferinţei merită să fie menţionaţi în mod special cunoscuţii militanţi pentru drepturile omului Serghei Kovaliov din Rusia şi Adam Michnik din Polonia.

Afinităţile spirituale şi raportarea la aceleaşi valori reprezintă acele elemente fundamentale care ne fac pe toţi să ne simţim parte a aceleiaşi familii spirituale, a aceleiaşi echipe internaţionale angajate profund în reaşezarea noilor democraţii şi în afirmarea libertăţii şi demnităţii umane. „Pentru libertatea noastră şi a voastră!”, aşa suna cel mai popular slogan al Mişcării SAJUDIS acum douăzeci de ani. Îl repetam la toate întrunirile noastre.

„Si eu am fost acolo”, acesta este gândul care reuneşte participanţii la marile demonstraţii din 1989. L-am repetat de atâtea ori în Piaţa Marii Adunări Naţionale în 2002, în mijlocul acelor demonstraţii ale Noii Generaţii şi în Oraşul Libertăţii. Am reîntâlnit acelaşi slogan în 2004, în Piaţa Nezalejnosti (Independenţei) de la Kiev când eram în mijlocul Revoluţiei Portocalii. „ I ia tam buv”, îşi spun unii altora sutele de mii de oameni care au adus schimbarea în această ţară.

Am fost la Vilnius, alături de luptătorii pentru libertate. În 1988, în 1990 şi iată acum. Acolo, în incinta Seimasului, în faţa deputaţilor lituanieni şi a prietenilor din alte ţări, mi-am încheiat intervenţia cu urarea:

„Dumnezeu să binecuvânteze Lituania!

Dumnezeu să ne binecuvânteze pe fiecare dintre noi.”

Lupta continuă. Ea ne dă satisfacţia aleasă de a ne şti parte a unei largi familii de elită care înţelege să îşi ducă până la capăt misiunea istorică. Iar solidaritatea rămâne a fi cuvântul de ordine care ne asigură victoriile obţinute întotdeauna cu atâta efort şi sacrificiu.

Iurie Roşca