A murit Mihai Dolgan

Mihai Dolgan s-a nascut la 14 martie 1942 în satul Vladimiresti, raionul Sângerei (actualmente judetul Balti) într-o veche familie româneasca. Odata cu reîntoarcerea trupelor sovietice în Basarabia, întreaga familie a fost deportata în Republica Buriata, Siberia — pentru crima de a fi posedat câteva deseatine de pamânt si vitele necesare pentru a le lucra. Abia în 1957 a fost posibila reîntoarcerea în Moldova, dar lipsa mijloacelor materiale a impus un nou exil, de data aceasta voluntar, în regiunea Pavlodar din Kazahstan.

Micul Mihai a studiat muzica la Chisinau, totusi, pentru ca sora lui mare, Eugenia reusise sa scape de urgia deportarii casatorindu-se. Debutul sau ca instrumentist a avut loc la Casa de Cultura din Sângerei (acum în judetul Balti), dar acesta nu era, fireste, decât începutul. Visul lui era sa creeze o trupa de jazz, ceea ce s-a si întâmplat în 1967. Probabil ca cei cinci tineri talentati si ambitiosi care o compuneau au vrut într-un fel sa forteze mâna sortii alegând numele formatiei: „Noroc”.

Vremurile si locurile erau cum erau. Pentru ca ansamblul artistic „Noroc” sa poate concerta, era nevoie de aprobarea Consiliului Artistic al Filarmonicii si a Colegiului Ministerului Culturii. Sedinta reunita a acestor venerabile foruri culturale a avut loc la 3 martie 1967, pentru investigarea valorii muzicale dar si a orientarii politice a formatiei. Muzicologul D. Prenisnicov s-a opus adoptarii programului de concert, considerând ca muzica este de orientare proocidentala si ca ar face — s-a spus atunci- „propaganda sexuala”. În plus, se comisese marea greseala ca în ajunul a 50 de ani de la revolutia comunista sa nu fie incluse si „cântece patriotice”. Presedintele Consiliului Artistic, Alexandru Fedico, împreuna cu muzicologul Gleb Ciacovschi au fost mai întelegatori, chiar mai cooperativi, oferind celor cinci jazzmeni sansa de a reface programul… în vreme ce componenta organismelor care trebuiau sa le dea girul pentru concert era la rândul ei modificata în spatele usilor închise. Si pentru ca nu muzica era ceea ce le lipsea, pâna la urma a fost acceptat primul program.

Urmarea a fost triumful „Norocului” pe scena, cântecele „De ce plâng chitarele”, Cânta un artist”, „Primavara”, „Dor, Dorule”, lansate atunci, au devenit ceea ce se numea în epoca „slagare” iar astazi „hituri”. Printre succesele care nu au întârziat sa apara ar trebui amintite doua: la începutul anului 1970 „Noroc” obtinea titlul laurii Festivalului International „Lira Bratislavei” ca reprezentant al Casei de Discuri „Melodia” din Moscova iar piesa „Cânta un artist” a intrat în Topul 10 britanic. A urmat un turneu triumfal prin orasele Ucrainei. Însa…

La 18 august 1970 „Adevarul Vinitei” publica un articol de o virulenta extrema împotriva muzicii decadente, care îi suparase pe multi. În cei patru ani de existenta ai trupei, sosisera pe adresa Filarmonicii numeroase scrisori încarcate de acuze care cereau toate acelasi lucru- lucru firesc în conditiile în care nimic nu fusese lasat la voia întâmplarii în acest atac concertat. Principalul responsabil al campaniei de desfiintare a „Norocului” era Mihail Plesico, seful sectiei de Cultura al CC al PCM. Pâna la urma decizia definitiva a revenit Ministerului Culturii din RSS Moldova. Ordinul nr. 477 din 16 septembrie 1970 semnat de ministrul Leonid Culiuc condamna formatia la desfiintare, fara dreptul de a mai activa în Moldova. Motivele? Lipsa disciplinei, promovarea unor valori artistice de slaba calitate, lipsa… tinutei scenice, absenta unei sanatoase orientari ideologice…

Aceasta grea lovitura a dus la risipirea membrilor trupei în toate cele patru vânturi. Prima etapa a fost Tambov, în Rusia, unde „Noroc” a devenit „De ce plâng chitarele”- dar nu pentru mult timp, caci a aparut un nou ordin de interdictie. Dar… pentru ca nu tot ceea ce e rau în Rusia e rau si în Ucraina, cu atât mai mult ca aici Mihail Dolgan si tovarasii sai avusesera deja succes, Filarmonica din Cerkassî i-a angajat ca solisti. Timp de doi ani cântecele lor au fost ascultate cu placere aici, odata ce versurile au fost traduse în ucraineana.

Cu timpul, lucrurile s-au mai îmbunatatit, fiind posibila chiar reîntoarcerea la Chisinau, unde au fost cunoscuti sub numele de „Contemporanul”, iar epoca Glaznostiiului a însemnat si revenirea la vechiul nume, în 1988.

 

Formaţia “NOROC” a fost una din cele mai fascinante care a bulversat societatea moldoveneasca din vremea aceea. Astăzi a murit liderul formaţiei NOROC.

Dumnezeu să-l odihnească.

A fost un om deosebit cu o VIAŢĂ DE ARTIST!